Ciulinii din blana unui caine au dus la inventarea "ariciului" (Velcro). Acesta este un exemplu de biomimetica - tanara stiinta care adapteaza designuri ale naturii pentru a rezolva probleme moderne. Acum este posibil sa inceapa sa se maturizeze.
Text: Tom Mueller
Era o zi de miez de vara, fara pic de nor, in februarie. Andrew Parker, biolog evolutionist, a ingenuncheat in nisipul rosu fierbinte din interiorul continentului australian, chiar la sud de Alice Springs, si a eliberat piciorul drept din spate al unui moloch intr-un ochi de apa.
Manevra nu a fost chiar atat de riscanta pe cat ar parea: desi acoperita cu tepi ascutiti, soparla avea doar vreo 2 cm inaltime la nivelul umarului si a ridicat o privire tematoare spre Parker, ca un pui de dinozaur care si-a pierdut mama. Parea prea dragalasa pentru decorul arid din jur, in care traiesc un procent alarmant de mare din cei mai veninosi serpi ai lumii, inclusiv taipanul indian, care poate sa ucida 100 de oameni cu 30 de grame de venin, sau vipera-cu-spin-de-desert, al carei nume spune cam tot.
Cumplit este si peisajul insusi, unde vantul care suiera printre arborii mulga se simte ca un uscator de par dat la maximum. Toate acestea iti amintesc in permanenta ca aici, in cea mai arida parte a celui mai arid continent locuit din lume, ai face bine sa ai un plan pus la punct pentru urmatoarea ta sursa de apa. Molochul stie acest lucru, cu o eleganta si siguranta care l-au fascinat pe Parker destul de mult, incat sa nu se mai gandeasca la o muscatura de sarpe sau la insolatie.
"Uite, uite! - a exclamat el. Spatele lui e ud tot!" Intr-adevar, dupa 30 de secunde, apa din ochiul acela se drenase pe piciorul soparlei si stralucea peste tot, pe pielea ei tepoasa. Dupa alte cateva secunde, apa i-a ajuns in gura, iar soparla a inceput sa plescaie cu evidenta satisfactie. Practic, bea cu piciorul. Daca are mai mult timp, molochul poate sa faca acest truc pe un petic de nisip umed - un avantaj competitiv vital in desert. Parker venise aici ca sa descopere exact cum facea asta, nu din interes pur biologic, ci avand in minte un scop concret: sa creeze un dispozitiv inspirat dupa moloch, care sa-i ajute pe oameni sa adune apa salvatoare de viata in desert.
"Are pielea mult mai hidrofoba decat credeam. E posibil sa aiba capilare ascunse, care canalizeaza apa catre gura." Dupa ce si-a terminat si ultimul experiment, am strans echipamentul si ne-am intors la Land Cruiserul nostru. Soparla ne-a urmarit plecand, cu o vaga expresie de pierdere ireparabila. "A fost esential sa vad molochul in mediul sau natural, ca sa pot intelege natura adaptarii sale - textura nisipului, volumul de umbra, calitatea luminii - a spus Parker, in timp ce ne intorceam cu masina in tabara. Am facut munca la nivel macro. Acum sunt gata sa-i examinez microstructura pielii."
