Ei ii demonstreaza geniul - si ii arata erorile. Parintele evolutiei ar fi incantat de stiinta pe care a inspirat-o teoria sa.
Text: Matt Ridley
Cu numai doua saptamani inainte de a muri, Charles Darwin a scris un scurt articol despre o mica scoica, Sphaerium corneum, pe care a gasit-o inclestata de piciorul unui gandac de apa, intr-un iaz din Midlands, Anglia. Avea sa fie ultima sa publicare. Cel care-i trimisese gandacul era un tanar pantofar si naturalist amator, pe nume Walter Drawbridge Crick.
In cele din urma, pantofarul s-a casatorit si a avut un fiu numit Harry, care la randul sau a avut un fiu, pe Francis. In 1953, Francis Crick, impreuna cu un tanar american, pe nume James Watson, vor face o descoperire care va duce inexorabil la sustinerea triumfatoare a aproape tot ce dedusese Darwin cu privire la evolutie. Sustinerea n-a venit de la fosile sau de la specimenele unor creaturi vii sau ca urmare a disectiei organelor acestora. A venit de la o carte.
Ceea ce Watson si Crick au descoperit a fost ca orice organism e purtatorul unui cod chimic al propriei creatii in celulele sale, un text scris intr-un limbaj comun intregii vieti: codul simplu, format din patru litere, al ADN-ului. "Toate fiintele organice care au trait vreodata pe acest pamant se trag dintr-o unica forma primordiala" - scria Darwin. Sincer, era doar o presupunere. Pentru a intelege povestea evolutiei - atat desfasurarea, cat si mecanismul ei -, darwinii moderni nu trebuie sa faca presupuneri. Ei consulta scriptura geneticii.
Ganditi-va, de pilda, la celebrele cinteze din Galápagos. Darwin a putut vedea ca acestea aveau ciocuri de forme diferite - unele adancite si late, altele alungite, iar altele mici si scurte. El a presupus (oarecum tardiv) ca, in ciuda acestor diferente, toate cintezele din Galápagos erau rude apropiate.
"Vazand aceasta gradatie si diversitate de structura la un grup de pasari mic, strans inrudite - scria el in Calatoria vasului Beagle -, s-ar putea crede cu adevarat ca, din putinatatea initiala de pasari din acest arhipelag, o specie a fost luata si modificata cu finalizari diferite."
Si aceasta a fost o presupunere inspirata. Dar analizand asemanarea remarcabila a codurilor lor genetice, oamenii de stiinta pot confirma astazi ca cintezele din Galápagos se trag cu adevarat dintr-o unica specie ancestrala (o pasare a carei ruda apropiata de azi este presura-samantar-bruna). ADN-ul nu doar confirma adevarul evolutiei, ci si arata, la nivelul cel mai de baza, cum aceasta remodeleaza creaturile vii.
Recent, Arhat Abzhanov, de la Universitatea Harvard, si Cliff Tabin, de la Scoala Medicala Harvard, au identificat exact genele responsabile pentru formele unora dintre acele ciocuri. Genele sunt secvente ale ADN notate cu litere care, cand sunt activate de celula, produc o anumita proteina.
