Viitorul e aici, unde camerele te pot filma oriunde, unde celularul te poate da de gol unde te afli, unde o privire poate dezvălui exact cine eşti.
Foarte curînd - la aeroport, în holul companiei tale, la bancă - un scanner îţi va citi privirea şi un computer îţi va stabili identitatea.
Paul Moskowitz ar fi de-a dreptul încîntat dacă neobosiţii cercetători, mereu dispuşi să experimenteze ceva nou, care lucrează cu echipa antitero de la Laboratorul Naţional Brookhaven ar da buzna într-o bună zi în biroul său şi i-ar spune că au inventat ceva măcar pe jumătate eficient ca nasul unui cîine.
"Este un instrument atît de evoluat" - spune el cu o voce răguşită. Un cîine antrenat poate detecta fără greş cea mai mică urmă de substanţă chimică - uneori de la metri buni distanţă - chiar dacă mirosul e mascat de altele, puternice. Cu toate inovaţiile secolului 20 - spune Moskowitz - "nu avem nimic care să atingă astfel de performanţe."
Ne aflăm în biroul lui, ticsit de rapoarte, la 110 kilometri de New York, discutînd despre recent restaurata gară Grand Central din centrul Manhattanului, unul dintre simbolurile universului civilizat. În contextul ameninţării teroriste, e ca şi cum Grand Central ar avea pictată pe pardoseală o ţintă uriaşă. Gara pare ţinta perfectă pentru următorul atac terorist.
Asta îi obsedează pe cercetătorii şi specialiştii ca Moscowitz din dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001. Unde este următorul punct de impact? Şi ce se poate face pentru a-l proteja?
Poliţia are, desigur, camere de supraveghere care îi observă pe cei 700.000 de călători care trec zilnic prin Grand Central, alături de o gamă întreagă de alte detectoare pentru explozibili convenţionali, nucleari, bombe capcană, arme chimice şi biologice. Sute de detectivi, cu şi fără uniformă, stau şi ei cu ochii în patru. Dar nimic din acest arsenal de supraveghere nu se compară nici pe departe - spune Moscowitz - cu aparatul de supraveghere olfactivă, uşor umed, perfecţionat de familia Canidae în cei peste patru miliarde de ani de evoluţie a vieţii. Un singur nas de cîine ar putea salva într-o zi Grand Central de la distrugere.
Pentru a se ridica la înălţimea acestor experţi cu blăniţă, meşterii meşteresc tîrziu în noapte, încercînd să grăbească procesul de inovaţie. În peisajul de după 11 septembrie, avem nevoie de echivalentele nasului de cîine în recunoaşterea facială, a spălării de bani, e-mail-urilor codate, armelor biologice şi focoaselor nucleare de servietă - şi asta imediat.
