Celulele suşă ar putea deschide o nouă eră a medicinei, vindecînd boli mortale cu ajutorul unor ţesuturi şi organe prefabricate. Dar e posibil ca nu ştiinţa, ci politica să decidă dacă – şi unde – se va înfăptui această speranţă.
La început, o celulă se transformă în două celule şi două devin patru. Fiind fertile, ele se înmulţesc într-un ghem de celule, o sferă în care pîlpîie potenţialul uman. Cercetătorii visează de mult să culeagă aceste celule neştiutoare dintr-un embrion uman şi să le convingă să execute, în izolare sterilă,miracolul de zi cu zi pe care îl săvîrşesc în pîntecele femeii: să se transforme în toate cele cam 200 de tipuri de celulă ce alcătuiesc corpul uman. Celule hepatice. Cerebrale. Piele, oase şi nervi.
Visul este de a lansa o revoluţie medicală în care organele şi ţesuturile suferinde să poată fi reparate – nu prin dispozitive mecanice rudimentare, ca pompele de insulină sau articulaţiile de titan, ci prin înlocuitori vii, producţie proprie. Ar fi zorii unei noi ere a medicinei regenerative, unul din marile deziderate ale biologiei moderne.
Revoluţiile, din păcate, sînt aproape întotdeauna cu bucluc. Aşa că, atunci cînd James Thomson, cercetător la Universitatea din Wisconsin, cu sediul la Madison, un om cu vorba dulce, a anunţat, în noiembrie 1998, că a reuşit să extragă celule din embrionii neutilizaţi rămaşi la clinicile de fertilizare şi să întemeieze prima cultură de celule-suşă embrionare umane din lume, el şi alţi cercetători s-au văzut puşi în faţa unei reacţii neaşteptate. Era genul de descoperire care, în cele mai multe cazuri, ar fi generat un proiect major de cercetare federală. În loc de aceasta, ea a fost repede înghiţită de apele tulburi ale religiei şi politicii.
Cei mai alarmaţi au fost oamenii care privesc embrionii ca pe nişte membri pe deplin legitimi, vulnerabili ai societăţii şi care condamnă recoltarea celulelor de la embrioni ca pe o formă de canibalism. Ei avertizează asupra unei lumi noi, triumfaliste, cea a „fermelor de embrioni“ şi a „uzinelor de clonare“ pentru cultivarea pieselor de schimb umane. Şi atrag atenţia că cercetătorii pot obţine aceleaşi rezultate folosind celule-suşă adulte – celule imature ce se găsesc în măduva oaselor şi în alte organe din organismul fiinţei adulte, precum şi în cordoanele ombilicale, aruncate de obicei la naştere.
În replică, susţinătorii spun că celulele-suşă adulte, deşi folositoare în tratarea anumitor boli, s-au dovedit pînă acum incapabile să producă întreaga gamă de tipuri de celule pe care le produc celulele-suşă embrionare. Ei arată că frigiderele clinicilor de fertilizare din toată lumea gem de miile de embrioni nedoriţi, ce aşteaptă să fie distruşi. Fiecare din acei embrioni e mai mic decît punctul de la sfîrşitul acestei propoziţii. Nu au trăsături proprii şi nici vreo urmă de sistem nervos. Dacă părinţii sînt de acord să îi doneze, spun susţinătorii ideii, ar fi lipsit de etică să nu fie folosiţi în încercarea de a vindeca bolile oamenilor.
Puţini pun la îndoială potenţialul medical al celulelor-suşă embrionare. Să luăm drept exemplu cel mai mare criminal din SUA: boala de inimă. Celulele-suşă embrionare pot fi pregătite să se transforme în celule musculare cardiace, care, chiar şi într-un recipient de laborator, se strîng laolaltă şi pulsează straniu, la unison. Iar cînd astfel de celule au fost injectate şoarecilor şi porcilor care sufereau de inimă, ele au înlocuit celulele bolnave sau moarte şi au accelerat însănătoşirea. Studii similare recomandă potenţialul celulelor-suşă în cazul diabetului sau al traumatismelor medulare.
Criticii arată cu degetul către unele cercetări îngrijorătoare pe animale, sugerînd că uneori celulele-suşă embrionare se transformă în tumori sau în tipuri nedorite de ţesut – formînd poate, de exemplu, bucăţele periculoase de os în acele inimi pe care se presupune că le repară. Dar susţinătorii răspund că astfel de probleme sînt rare şi că în ultima vreme s-a aflat cum pot fi prevenite.
Există argumente pro şi contra, dar factorii de decizie şi guvernele nu aşteaptă răspunsurile. Unele ţări, precum Germania, temîndu-se de alunecarea pe panta experimentelor umane ce încalcă etica, au interzis deja unele tipuri de cercetare în domeniul celulelor-suşă. Altele, ca SUA, au limitat drastic finanţarea guvernamentală, dar au lăsat sectorul privat să facă ce vrea. Dar altele, ca Marea Britanie, China, Coreea şi Singapore, sînt pe cale să devină epicentrul cercetării celulelor-suşă, furnizînd bani, dar şi supraveghere etică, pentru a încuraja domeniul în cadrul unor limite atent trasate.
În climate politice atît de variate, cercetători de pe tot globul se grăbesc să vadă care tehnici vor furniza primele metode de tratament. Abordările lor variază, dar toţi par să fie de acord cu un singur lucru: felul în care omenirea îşi va folosi controlul asupra misterelor dezvoltării embrionare va spune multe despre cine sîntem şi ce devenim.
Comentarii
RSS pentru acest articol.