Pe urmele unei boli endemice din Balcani, ale carei cauze nu sunt descoperite nici dupa o jumatate de secol de studiu.
Text: Domnica Macri
Drumul de pamant care strabate satul se deschide intr-o vale larga, inconjurata de pomi in floare si dominata de o fantana cu cumpana. Copiii se zbenguie in jurul ei, printre oi, caini si pasari de curte. Mai jos, la un alt izvor, cateva femei spala, atarnandu-si rufele pe o prajina, pe care o duc apoi pe umeri pana acasa, cu toalele colorate siroind la cele doua capete.
Ne aflam nu departe de malul Dunarii, la Erghevita, impreuna cu o echipa de cercetatori care au venit aici sa ia probe de apa pentru un studiu toxicologic al USGS (United States Geological Survey). Calin Tatu, un cercetator din Timisoara, si Nikola Pavlovici, un medic din Nis, Serbia, umplu mai intai eprubete, apoi bidoane intregi de plastic.
Pare neobisnuit sa iei probe atat de voluminoase, dar Tatu, conferentiar la Universitatea de Medicina Victor Babes, imi spune ca, printr-un sistem special de filtrare, cei 20-30 de litri de apa de fantana vor fi redusi la un recipient de mazga maronie - de ale carei consistenta si culoare voi avea ocazia sa ma conving ulterior cu ochii mei.
E o metoda care permite analiza compusilor, altminteri foarte diluati, "niste polifenoli foarte interesanti - spune dr. Tatu -, pentru ca mobilizeaza substantele toxice din rocile inconjuratoare". Se poate afla astfel la ce este expus organismul care consuma toata cantitatea de apa si se poate face o estimare a expunerii in timp. Gandindu-ma la tevile ruginite din Bucuresti, il intreb daca din orice apa se obtine acest concentrat malos, insa imi spune ca apa de la robinet ramane in general transparenta si dupa ce e redusa de la 20 la 0,12 litri.
Urmarim echipa USGS la mai multe izvoare din zona, in sate dintre care multe poarta nume inspirate de ape: Izvoru de Jos, Izvoru Anestilor, Valea Izvorului, Fantanile Negre, Sipotu, Fantana Domneasca, Lac, Valea Copcii, Izvoralu. Sunt toponime din zona nefropatiei endemice balcanice (NEB), o maladie cronica a rinichilor care duce la atrofierea tesutului renal si, adeseori, la cancer.
Boala, ale carei cauze sunt cautate fara succes de 50 de ani, e localizata numai pe Dunare si afluenti, intr-o zona de circa 5.000 de kilometri patrati, care se intinde in Romania, Bulgaria, Serbia, Bosnia si Croatia. Aici, la Erghevita, candva unul dintre cele mai puternice focare de NEB, a inceput in anii '60 istoria scrisa a acestei boli in Romania.
Din aceste case mici, care impestrit eaza dealurile cu acoperisurile lor de tigla rosie si gardurile mici de lemn, plecau spre spitale familii intregi. Bolnavii sufereau de insuficienta renala si, cum in acei ani posibilitatile de dializa erau extrem de reduse (patru centre in tara si din 1988 un al cincilea in Mehedinti), iar de transplant nu putea fi vorba, mureau pe capete.
Nu era orice fel de insuficienta renala: ambii rinichi se micsorau pana la dimensiunile unei nuci si, adesea fara alte semne specifice nefritelor, o anemie severa secera victima. "Omul cadea din picioare, venea de la camp si zicea: ma simt rau, nu mai am putere" - explica dr. Florin Margineanu, seful unei clinici de dializa din Severin si vechi observator al pacientilor cu NEB.
