Evoluția jocurilor de noroc

jocuri de noroc

Zarurile reprezintă una dintre cele mai primitive forme de jocuri de noroc. Anumite legende ne spun că acestea au fost folosite pentru prima dată atunci când așa-zișii zei Hades, Poseidon și Zeus au tras la sorți pentru a-și împărți lumea. Chiar dacă au existat multe tipuri și forme ale zarurilor, cele cu 6 fețe, care sunt extrem de populare și în zilele noastre, au fost preferate datorită simplității și a utilității sporite. Ulterior, au apărut cei care se închinau Zeiței Fortuna, care purta cu sine Roata Norocului, care era un instrument stăpânit de către zeul Hazardului.

Dacă în Roma și Grecia aristocrații obișnuiau să se distreze cu jocuri de noroc în antichitate, francezii se laudă cu faptul că au inventat cărțile de joc undeva la sfârșitul secolului XIV, iar germanii au început să confecționeze primele cărți de joc tipizate în următorul secol, folosindu-se de tiparnița inventată de Johannes Gutenberg.

jocul de ruleta inventat de Blaise Pascal in 1796

Celebrul Blaise Pascal a inventat jocul de ruletă în anul 1796, chiar în timpul Revoluției Franceze, însă numai 4 ani mai târziu, conceptul a fost dus și în SUA, iar apoi s-a răspândit în întreaga lume. Chiar dacă ruleta a avut mare succes și nu lipsește din cazinouri nici în zilele noastre, o altă invenție din domeniu avea să cucerească interesul celor pasionați de palpitații și adrenalină.

Libery Bell inventat de Charley Fey

După aproape un secol, americanul Charles Fey din San Francisco a inventat primul joc de păcănele. La început, aparatele de tip „slot machines” erau formate din 3 role, care aveau simboluri pictate și ale căror rotiri erau aleatorii.

Febra păcănelelor a fost însă oprită prin lege în anumite state, dar cu toate acestea, în anul 1891 au apărut primele sloturi cu 5 role, care foloseau cărțile de poker ca simboluri și care trebuiau să ofere un premiu la finele fiecărei rotiri. Pentru că deținătorii le foloseau pentru a-și atrage și fideliza clienții, ulterior s-au folosit simboluri cu fructe, care să indice gumele de mestecat și bomboanele care erau apoi înmânate ca premii.

cazinoul din Constanta

Se spune că primul cazinou oficial din lume a fost inaugurat la Veneția în anul 1626. De altfel, denumirea vine de la cuvântul italienesc „casini”, care înseamnă case de mici dimensiuni, deoarece nobilii obișnuiau să se întâlnească în astfel de locuri ascunse pentru a se distra, însă datorită patimii unora dintre ei, se ajungea chiar să se decidă viitorul țării în cadrul unor astfel de întâlniri.

În România, cel mai renumit este Cazinoul Constanța, care a fost inaugurat în 1910, deși edificiul a fost folosit pentru scopul în care a fost creat pentru o foarte scurtă vreme. Între cele două războaiele mondiale acolo s-au desfășurat jocuri pe sume colosale, iar unele legende ne spun că anumiți ghinioniști se aruncau în mare după ce își pierdeau acolo averile. De la instalarea comunismului în țară, clădirea a fost folosită pe post de casă de cultură, iar în zilele noastre este o ruină.

Cazinoul de la Băile Govora a avut însă o soartă și mai sumbră, în sensul că inaugurarea parțială din 1930 a fost lipsită de finalitate, întrucât clădirea nu a fost apoi finalizată, iar comuniștii au reprofilat edificiul transformându-l într-un cinema.

Cazinoul din Sinaia ar fi putut fi un alt punct de atracție pentru turiștii pasionați de jocuri de noroc din țară și din lume, însă nici edificiul construit sub comanda regelui Carol I, care putea găzdui aproximativ 800 de jucători, nu este folosit pentru altceva decât pentru conferințe și festivaluri.

Interesante este totuși că Loteria Română, care a fost înființată încă din 1906, a rezistat de-a lungul istoriei și nu și-a încetat activitatea. După 1945, comuniștii au profitat de această industrie și au dezvoltat câteva tipuri de joc, dintre care cel mai frumos era celebrul „Loz în plic”, care putea ascunde chiar și premii importante, cum ar fi o mașină sau o excursie în străinătate.

În aceeași perioadă au apărut și jocurile de loto, bingo și o variantă simplistă de pariuri sportive. De la clasicul „Pronosport”, care presupunea ghicirea rezultatelor a 11 meciuri de fotbal și până la pariurile sportive online au trecut aproape 50 de ani. În 1997 au apărut primele case de pariuri online, iar după mai bine de două decenii, industria a câștigat foarte multă popularitate la nivel mondial.

Oficiul National pentru Jocuri de Noroc

Ulterior, și jocul de poker a crescut în popularitate, cam în aceeași perioadă în care România și-a înființat primul organ care urma să guverneze această industrie: Oficiul Național Pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a apărut în 2013, iar doi ani mai târziu piața de jocuri de noroc online a început să fie reglementată; fiecare operator de jocuri de noroc care dorea să activeze în țară era silit să obțină o licență și să se supună taxării locale.

În ultimul deceniu, în special datorită sporirii popularității smartphone-urilor, din ce în ce mai multe persoane au început să aibă acces la internet și prin urmare, au apărut și multe comunități și resurse despre jocurile de noroc. Astfel se întâmplă că în zilele noastre, aproape orice pasionat de pariuri sportive a auzit măcar odată de celebrul sistem de joc Kelly Criterion, care este folosit de practicanții de pariuri sportive care vizează maximizarea câștigurilor.

Deși se spune că pokerul și pariurile sportive sunt singurele jocuri din care se poate câștiga pe termen lung, jocurile de loterie și păcănelele rămân cele mai celebre forme de jocuri de noroc practicate în România. Cel mai mare câștig la Loto 6 din 49 a fost înregistrat în 2013, atunci când un magistrat în vârstă de 50 de ani din Galați și-a revendicat premiul în valoare de 48.952.706,17 lei, după ce a jucat numerele 22, 49, 18, 7, 47 și 6.

Jocurile de noroc, practicate în mod responsabil, le oferă jucătorilor români ocazia de a se distra, de a socializa și de a se relaxa în timp ce practică jocurile preferate. Totuși, specialiștii le recomandă tuturor pasionaților să nu considere jocurile de noroc ca fiind o sursă de venit, ci o metodă de divertisment. Nu există formule sau sisteme care să poată învinge casa pe termen lung, de aceea nu este indicată să investiți niciodată mai mult decât vă permiteți să pierdeți.

 

 

Sursă: agenția PROMOdesk

Sursă foto: Pixabay

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*