„Casă de pompe funebre” din Egiptul Antic, un ghișeu unic înainte de viața de apoi

Noi dovezi arată că preoții-îmbălsămători erau antreprenori pricepuți, care ofereau pachete de înmormântare pentru orice buzunar.

În iulie 2018, când a fost anunțată, descoperirea a făcut înconjurul globului: o „casă de pompe funebre” egipteană antică fusese dezgropată de arheologi din adâncurile nisipurilor din Saqqara, o vastă necropolă – sau oraș al morților – de pe malul Nilului, la circa 30 de kilometri sud de Cairo.

În cei doi ani care au trecut de atunci, o analiză amănunțită a descoperirilor făcute într-un puț din apropiere, plin cu morminte, a scos la iveală foarte multe informații despre afacerea cu pompe funebre din Egiptul Antic. Secole întregi, săpăturile arheologice din ținutul faraonilor s-au axat pe descoperirea inscripțiilor și vestigiilor din mormintele regale, și nu pe detaliile vieții de zi cu zi. Probabil că ateliere de mumificare existau în necropole din întregul Egipt, dar, timp de generații întregi, multe au fost trecute cu vederea de arheologii care se grăbeau să ajungă la mormintele de dedesubt.

Acum, odată cu descoperirile de la Saqqara, acest lucru se schimbă, pe măsură ce ies la iveală pentru prima dată dovezi arheologice ale unei industrii funerare extinse.

„Dovezile pe care le-am descoperit arată că îmbălsămătorii aveau un simț antreprenorial dezvoltat”, spune Ramadan Hussein, egiptolog de la Universitatea Tübingen din Germania. „Se pricepeau foarte bine să ofere alternative.”

Dacă nu îți permiteai o mască funerară luxoasă, lucrată cu aur și argint, ți se putea oferi una din „ghips și foiță de aur”, conform lui Hussein.

Nu aveai destui bani pentru a-ți păstra măruntaiele în recipiente lucioase de alabastru egiptean? Ce-ai zice de unele din lut pictat?

„Am citit despre asta în scrierile antice”, spune Hussein, „dar acum putem să punem afacerea morții în context”.

O descoperire neașteptată

Hussein a început să lucreze la Saqqara în 2016, căutând morminte din jurul anului 600 î.e.n., ascunse adânc în pământ. Puțurile adânci fuseseră majoritar ignorate de egiptologii dinainte, care se axau pe morminte din perioade mai îndepărtate ale istoriei egiptene. Munca echipei sale este detaliată într-o nouă serie National Geographic din patru părți, Regatul mumiilor, care a avut premiera în SUA. În timp ce sondau o zonă care nu mai fusese analizată de la finalul anilor 1800, Hussein și echipa sa au descoperit un puț cioplit în roca de bază, umplut cu nisip și dărâmături.

După ce au înlăturat 42 de tone de material, arheologii au ajuns la fundul unui puț de 12 metri și au găsit o încăpere spațioasă, cu tavan înalt. Și aceasta era astupată cu nisip și bolovani care au trebuit îndepărtați. Printre dărâmături erau mii de cioburi de vase, care au trebuit înregistrate și conservate cu atenție. Săpătura minuțioasă a durat luni întregi.

Când încăperea a fost în sfârșit golită, echipa a observat cu uimire că nu era un mormânt. În ea era o zonă ridicată, asemenea unei mese, iar în piatra de la baza unui perete erau cioplite șanțuri superficiale.

Într-un colț, un vas de mărimea unui butoi era plin cu cărbune, cenușă și nisip negru. Un tunel mai vechi – care făcea parte dintr-o rețea de pasaje care străbat roca de sub Saqqara – aducea aer răcoros în încăpere.

Indiciile i-au sugerat lui Hussein că încăperea fusese un atelier de mumificare, în care era un vas mare pentru arderea de arome, șanțuri pentru scurgerea sângelui și un sistem natural de ventilare.

„Dacă eviscerezi cadavre acolo, e nevoie ca aerul să circule, ca să gonească insectele”, a spus Hussein. „Când lucrezi cu cadavre, aerul trebuie să circule întruna.”

În decursul ultimului an, experți în ceramică au reușit să unească cioburile și să reconstruiască sute de mici vase, fiecare fiind etichetat.

„Pe fiecare vas sunt trecute numele substanței care se afla în el și zilele în care a fost folosit pentru îmbălsămare”, spune Hussein. „Instrucțiunile sunt scrise direct pe obiecte.”

Ceremonii sacre, realități sumbre

Descoperirea a fost un dar pentru cercetătorii care studiază practicile funerare din Egiptul Antic, oferind un nou context pentru ceremoniile sacre – și realitățile sumbre – ale mumificării.

Deși procesele elaborate sunt descrise pe larg în surse antice și sunt chiar înfățișate artistic pe pereții mormintelor egiptene, dovezile arheologice au fost greu de găsit.

„Au fost excavate foarte puține ateliere în care se practica asta”, a spus Dietrich Raue, custode al Muzeului Egiptean de la Universitatea din Leipzig. „Astfel, cunoștințele noastre sunt foarte limitate.”

Descoperirile de la Saqqara ajută la completarea acelor cunoștințe, spune Hussein. „Pentru prima dată, putem vorbi despre arheologia îmbălsămării.”

Pentru egiptenii antici, care credeau că trupul trebuie să rămână intact, spre a găzdui sufletul în viața de apoi, îmbălsămarea era o combinație între ceremonie sfântă și procedură medicală. Procesul era un ritual atent înfăptuit, cu ceremonii și rugăciuni specifice fiecăreia din cele 70 de zile necesare pentru mumificarea unei persoane moarte.

Mai întâi erau scoase organele interne și puse în vase pe care arheologii le denumesc canope. Apoi, corpul era uscat cu ajutorul unor săruri speciale, precum natronul. După aceea, trupul decedatului era uns cu uleiuri aromate și înfășurat în pânze. În faldurile acestora erau puse amulete și descântece. În cele din urmă, mumia era așezată în sarcofage pline cu provizii pentru viața de apoi, după posibilitățile fiecăruia.

Marile piramide din Giza și aurul strălucitor din mormântul lui Tutankamon sunt dovezi clare ale faptului că cei mai bogați egipteni își dădeau osteneala să se asigure că își vor petrece eternitatea pe picior mare. „Era o industrie uriașă”, spune Hussein.

Dar călătoria unei mumii nu se încheia după îmbălsămare și îngropare – și nici profitul. Pe lângă faptul că erau preoți și antreprenori de pompe funebre, îmbălsămătorii din Egiptul Antic erau și agenți imobiliari.

Îngrijire continuă – și profit

În timp ce faraonii și mai-marii egipteni erau mumificați și îngropați în sarcofage cu decorațiuni elaborate și în morminte încăpătoare, pline cu provizii, cercetările lui Hussein arată că antreprenorii antici de pompe funebre ofereau pachete la reducere, pentru orice buzunar. În termenii de astăzi, erau integrați pe verticală, oferind servicii de eviscerare a cadavrelor și îngropare, dar și de îngrijire a sufletelor celor morți – contra cost, bineînțeles.

La câțiva pași de ateliere de mumificare de la Saqqara, arheologii au descoperit un alt puț, care ducea la un complex de șase morminte cu peste 50 de mumii.

La baza puțului – la aproape 30 de metri sub pământ, unde încăperile erau mai mari, datorită apropierii de lumea de dincolo – mormintele erau mult mai elaborate și mai spațioase. Acolo era o femeie înmormântată într-un sarcofag de calcar, de 7,5 tone. Într-o încăpere alăturată era o femeie a cărei față era acoperită de o mască făcută din argint și aur. A fost prima masă de acest fel descoperită în Egipt de mai bine de o jumătate de secol.

Dar în morminte erau și egipteni din clasa mijlocie sau din clasa muncitoare, în sicrie simple de lemn sau înfășurați în pânză și îngropați în gropi cu nisip.

Folosind cartografierea tridimensională, Hussein a reușit să reconstituie aranjamentul mormintelor. Descoperirile lui confirmă informațiile din papirusurile găsite la Saqqara acum mai bine de un secol, care sugerau că îmbălsămătorii introduceau zeci de trupuri prin puțul funerar, apoi colectau onorarii sau parcele de teren în schimbul îngrijirii spirituale a fiecărei mumii.

În societatea din Egiptul Antic era o întreagă clasă de preoți care aveau grijă de spiritele morților. Treaba lor era să întrețină mormintele și să se roage pentru proprietarii lor răposați. Unii dintre ei aveau în grijă zeci de morminte, cu sute de mumii în fiecare dintre ele.

„Oamenii trebuiau să aducă săptămânal ofrande morților ca să le țină spiritele vii”, spune Koen Donker van Heel, egiptolog la Universitatea din Leiden, care a studiat ani întregi contractele încheiate între preoți și familiile morților. „Practic, morții aduc bani.”

Pentru prima dată, dovezile arheologice confirmă ceea ce până acum doar se bănuia, pe baza unor înscrisuri de pe acte juridice vechi de mii de ani. Saqqara e specială prin prisma acestor descoperiri. A produs o schimbare în egiptologie: cercetătorii analizează mai atent detaliile din viața egiptenilor obișnuiți, în loc să se axeze pe cele mai luxoase morminte.

„Ramadan a recuperat multe informații care se pierduseră în trecut”, a spus Raue, custodele din Leipzig. „La suprafață a fost o întreagă infrastructură care a fost trecută cu vederea.”

Asta înseamnă că în viitor pot fi făcute mai multe astfel de descoperiri de arheologii destul de răbdători. În timp ce citea atent rapoarte ale unor săpături mai vechi, Hussein și-a dat seama că puțul care duce la atelierul de mumificare se afla la mai puțin de un metru de locul în care se opriseră arheologii francezi și egipteni în 1899. Încăperea și conținutul lui fuseseră acoperite de nisipul pe care îl dăduseră la o parte în grabă.

„Poate că ar trebui să ne întoarcem la siturile pe care le-am cercetat în anii 1800 și la începutul anilor 1900”, spune Hussein, „și să le excavăm din nou”.

Egiptologul Ramadan Hussein (stânga) și specialista în mumii Salima Ikram (dreapta) examinează sicriul unei femei care a fost înmormântată într-un sarcofag de calcar care cântărește peste șapte tone.

Articol publicat pe: www.nationalgeographic.com
Text: Andrew Curry