Manuscrisele de la Marea Moartă din Muzeul Bibliei sunt toate falsuri

Muzeul Bibliei găzduiește 16 fragmente din Manuscrisele de la Marea Moartă, inclusiv această piesă din Cartea Genezei. O nouă investigație științifică finanțată de Muzeul Bibliei a confirmat că toate cele 16 fragmente sunt falsuri moderne. Foto: Rebacca Halle / National Geographic Staff

Luni întregi de teste confirmă bănuielile că fragmentele au fost create în epoca modernă. Ce se întâmplă acum?

Washington D.C. – La etajul patru al Muzeului Bibliei, o expoziție permanentă cuprinzătoare arată cum vechea scriptură a devenit cea mai populară carte din lume. Într-o vitrină din centrul expoziției se află unele din cele mai valoroase obiecte ale muzeului: fragmente din Manuscrisele de la Marea Moartă, texte antice care includ cele mai vechi copii cunoscute ale Bibliei ebraice.

Dar acum, muzeul din Washington D.C. a confirmat amarul adevăr despre autenticitatea fragmentelor. Cercetători independenți finanțați de Muzeul Bibliei au anunțat că toate cele 16 fragmente din Manuscrisele de la Marea Moartă sunt falsuri moderne care i-au păcălit pe colecționari, pe fondatorul muzeului și pe unii din cei mai mari specialiști în studii biblice. Descoperirea a fost făcută publică la o conferință academică găzduită de muzeu.

„Muzeul Bibliei vrea să fie cât mai transparent posibil”, a spus directorul executiv Harry Hargrave. „Am fost induși în eroare și suntem victimele unui fals.”

Într-un raport ce se întinde pe mai bine de 200 de pagini, o echipă de cercetători condusă de Colette Loll, anchetatoare de falsuri artistice, a descoperit că, deși fragmentele sunt probabil făcute din piele antică, au fost inscripționate în vremuri moderne și modificate pentru a semăna cu Manuscrisele reale de la Marea Moartă. „Au fost modificate cu intenția de a înșela”, a spus Loll.

Noile descoperiri nu aruncă nicio umbră de îndoială asupra celor 100.000 de fragmente autentice ale Manuscriselor de la Marea Moartă, majoritatea cărora se găsește în Altarul Cărții, care face parte din Muzeul Israelului, din Ierusalim. Totuși, concluziile raportului ridică mari semne de întrebare în legătură cu fragmentele „de după 2002”, un grup de aproximativ 70 de texte biblice care au apărut pe piața antichităților în anii 2000. Chiar și înainte de noul raport, unii specialiști credeau că cele mai multe fragmente de după 2002 erau falsuri moderne.

„Din moment ce unul sau două fragmente sunt false, probabil toate sunt, fiindcă provin din aceeași sursă și, practic, arată la fel”, spune Årstein Justnes, cercetător la Universitatea din Agder, Norvegia, care analizează fragmentele de după 2002 în proiectul său, „Pana mincinoasă a scribilor”.

De la deschiderea sa din 2017, Muzeul Bibliei a finanțat cercetări asupra fragmentelor și a trimis cinci dintre ele la Institutul Federal de Cercetare a Materialelor din Germania, spre a fi analizate. La finalul lui 2018, muzeul a dezvăluit întregii lumi rezultatul: toate cele cinci fragmente analizate erau probabil falsuri moderne.
Dar cum rămâne cu celelalte 11 fragmente? Și cum au reușit falsificatorii să îi înșele pe cei mai mari specialiști în Manuscrisele de la Marea Moartă și Muzeul Bibliei?

„A fost – și încă este – ca o poveste interesantă cu detectivi”, spune Jeffrey Kloha, custodele-șef al Muzeului Bibliei. „Sperăm ca asta să le fie de ajutor altor instituții și cercetători, deoarece credem că este un bun imbold pentru a analiza alte piese, chiar dacă vor apărea alte întrebări.”

Sub lupă

În februarie 2019, pentru a afla mai multe despre fragmentele sale, Muzeul Bibliei a apelat la Loll și la firma ei, Art Fraud Insights, și i-a cerut o analiză fizică și chimică amănunțită a tuturor celor 16 fragmente. Loll cunoștea prea bine falsurile. După ce a absolvit masterul în istoria artei la Universitatea George Washington, Loll a studiat infracțiuni internaționale din domeniul artei, a făcut anchete asupra falsurilor și a instruit agenți federali în legătură cu patrimoniile culturale.

Loll a insistat pentru o investigație independentă. Muzeul Bibliei nu putea să influențeze descoperirile echipei, raportul ei avea să fie decisiv și făcut public. Muzeul Bibliei a fost de acord cu acești termeni. „Sinceră să fiu, n-am mai lucrat cu un muzeu care să fie așa direct”, a spus Loll.

Loll a strâns rapid o echipă de cinci conservatori și oameni de știință. Din februarie până în octombrie, cei din echipă au vizitat periodic muzeul și și-au strâns laolaltă descoperirile. În noiembrie 2019, când au finalizat raportul, concluzia cercetătorilor a fost unanimă: toate cele 16 fragmente păreau să fie falsuri moderne.

În primul rând, se părea că fragmentele erau făcute din materialul greșit. Aproape toate fragmentele autentice din Manuscrisele de la Marea Moartă sunt din pergament tăbăcit sau ușor tăbăcit, dar cel puțin 15 dintre fragmentele de la Muzeul Bibliei erau din piele, care este mai groasă, mai denivelată și mai fibroasă.

Abigail Quandt, șefa departamentului de conservare a cărților și hârtiei de la Muzeul Walters Art din Baltimore, examinează un fragment din Cartea Genezei în căutare de caracteristici particulare ale suprafeței. „Scopul nostru colectiv să îi ajutăm pe specialiștii care lucreaza la Manuscrisele de la Marea Moarta”, spune ea. Foto: Rebecca Halle / National Geographic Staff

Echipa presupune că și acea piele e antică, recuperată din bucăți găsite în Deșertul Iudeii sau în alte părți. O posibilitate este să provină din încălțăminte de piele antică. Un fragment are un șir de ceea ce par a fi găuri făcute artificial, asemănătoare cu acelea întâlnite pe încălțările din epoca romanilor.

În plus, testările coordonate de Jennifer Mass, președinta Scientific Analysis of Fine Art, au demonstrat că falsificatorul a înmuiat fragmentele într-o soluție de culoarea chihlimbarului, cel mai probabil un clei de proveniență animală.

Această tratare nu doar a stabilizat pielea și i-a netezit suprafața, dar a imitat și aspectul cleios, tipic Manuscriselor de la Marea Moartă. Mileniile au descompus colagenul din pergamentul antic şi s-a format gelatina, care s-a întărit și le-a dat fragmentelor autentice un aspect gumat și cleios.

Cel mai incriminator a fost faptul că, la o analiză microscopică atentă, s-a văzut că înscrisurile de pe fragmente fuseseră vopsite pe o piele deja antică. Pe multe dintre fragmente sunt pete suspecte de cerneală, care se scurg pe margini rupte, ce nu ar fi fost prezente când pielea era nouă. Pe alte fragmente, urmele de pensulă ale falsificatorilor se suprapun evident cu crusta minerală denivelată a pielii.

„Materialul este degradat, foarte casant și rigid”, a spus Abigail Quandt, șefa departamentului de conservare a cărților și hârtiei de la Muzeul Walters Art din Baltimore. „Nu e de mirare că specialiștii se gândeau că scribii erau neexperimentați, fiindcă se chinuiau să țină penele sub control când scriau aceste litere”.

Probabil pentru corectarea anacronismului, se pare că fragmentele falsificate au fost acoperite cu minerale argiloase compatibile cu sedimente din Qumran, unde au fost descoperite Manuscrisele originale de la Marea Moartă.

Alte semnale de alarmă au fost trase de analizele amănunțite coordonate de specialistul în conservare Aaron Shugar, de la Colegiul Buffalo State. După o radiografie a fragmentelor, cercetătorii au putut observa diferite elemente chimice pe suprafața acestora, descoperind astfel că bucățile de piele erau impregnate cu calciu. Distribuția elementului chimic a indicat că pielea fusese tratată cu var, pentru înlăturarea părului. Deși dovezi recente sugerează faptul că cel puțin câteva manuscrise autentice au fost tratate cu var, specialiștii cred de multă vreme că această practică s-a împământenit după ce au fost scrise Manuscrisele autentice de la Marea Moartă.

Proveniența necunoscută a falsurilor

Cu toate că raportul cercetează amănunțit compoziția fragmentelor, nu investighează proveniența lor și nu urmărește șirul proprietarilor spre locul lor de origine. Pentru Justnes, lipsa informațiilor despre fragmentele de după 2002 este mai îngrijorătoare decât dovezile chimice care atestă că sunt falsuri.

„Cred că ar trebui să sperăm că sunt într-adevăr falsuri. Dacă sunt falsuri, înseamnă că am fost păcăliți”, spune el. „Dar, dacă sunt vestigii autentice și fără proveniență, înseamnă că au fost furate și vândute ilegal, au fost obiectul unor infracțiuni.”

Manuscrisele autentice de la Marea Moartă datează din 1947, când niște beduini au găsit vase de lut în peșterile Qumran din Palestina, în care erau mii de suluri de pergament vechi de mai bine de 1.800 de ani, printre cale și unele din cele mai vechi copii ale Bibliei ebraice.

„Fără îndoială, Manuscrisele de la Marea Moartă sunt cea mai importantă descoperire biblică a secolului trecut”, a spus Kloha. „Ne-au adus cunoștințe despre textele biblice cu o mie de ani mai vechi decât ce fusese disponibil până atunci și au demonstrat o anumită diversitate – dar mai ales coerență – a tradiției Bibliei ebraice.”

În anii 1950, un anticar din Betleem pe nume Khalil Iskander Shahin, poreclit Kando, a cumpărat multe dintre fragmente de la beduini și le-a vândut unor colecționari din toată lumea. Dar, în anii 1970, o nouă convenție a UNESCO despre proprietatea culturală și o nouă lege israeliană a comerțului cu antichități au restricționat vânzarea manuscriselor prădate. Astăzi, colecționarii particulari licitează pentru piesele scutite de legea actuală, majoritatea fiind fragmente care au intrat pe piața privată în anii 1950 și 1960.

Totuși, lucrurile s-au schimbat brusc în 2002, când anticarii și specialiștii în studii biblice au început să scoată la lumină mici bucăți de text biblic, care arătau ca fragmentele pierdute din Manuscrisele de la Marea Moartă. Multe dintre fragmentele maronii și uscate – majoritatea de dimensiunea unei monede – erau din vremea familiei lui Kando, despre care se zvonea că vindea fragmente pe care le făcuse dispărute într-un seif din Elveția.

Până la finalul decadei, cele câteva fragmente de după 2002 au ajuns până la cel puțin 70. Colecționarii și muzeele au profitat de ocazia de a avea cele mai vechi texte biblice, inclusiv fondatorul Muzeului Bibliei, Steve Green, președintele Hobby Lobby. Începând cu 2009, Green și compania Hobby Lobby au cheltuit o avere pe vestigii și manuscrise biblice, pentru a pune bazele colecției de la Muzeul Bibliei. Din 2009 până în 2014, Green a cumpărat 16 fragmente din Manuscrisele de la Marea Moartă, în patru tranșe, inclusiv șapte fragmente pe care le-a cumpărat direct de la William Kando, fiul cel mare al lui Kando.

Inițial, unii experți în Manuscrisele de la Marea Moartă au crezut că fragmentele de după 2002, inclusiv cele ale lui Green, erau autentice. În 2016, specialiști de top în studii biblice au scris o carte despre fragmentele de la Muzeul Bibliei, susținând că datează din vremea Manuscriselor de la Marea Moartă. Dar, cu câteva luni înainte de publicarea cărții, unii dintre specialiști au început să aibă îndoieli.

În 2016, cercetători printre care Justnes și Kipp Davis, specialist de la Universitatea Trinity Western din Canada și coeditor al cărții din 2016, au adus în discuție semnele conform cărora fragmentele de după 2002 din Norvegia fuseseră falsificate. Apoi, în 2017, Davis a publicat dovezi care au pus sub semnul întrebării două dintre fragmentele de la Muzeul Bibliei, inclusiv unul care fusese expus la deschiderea muzeului. Literele de pe un fragment erau înghesuite într-un colț care nu ar fi existat când suprafața era nouă. În alt fragment părea să fie litera grecească alfa, dar într-o Biblie ebraică din 1930, folosită ca referință, alfa era folosită pentru a marca o notă de subsol.

În urma noului raport, cercetătorii spun că trebuie să se axeze acum pe traseul întortocheat al fragmentelor prin comerțul global cu antichități. „Între un șarlatan și un credincios e un raport strâns”, spune Loll. „Nu trebuie să cunoști așa mult materialele, cât trebuie să cunoști piața.”

Deși au fost cumpărate în patru momente diferite, de la patru oameni diferiți, raportul concluzionează că toate fragmentele de la Muzeul Bibliei au fost falsificate în același mod – ceea ce indică faptul că fragmentele falsificate au aceeași proveniență. Cu toate acestea, identitatea falsificatorului sau a falsificatorilor rămâne necunoscută. E posibil ca și vânzătorii fragmentelor să fi fost păcăliți când le-au cumpărat inițial de la alți vânzători sau colecționari.

National Geographic a încercat să-i contacteze pe cei trei americani care i-au vândut lui Green fragmente din Manuscrisele de la Marea Moartă. Librarul Craig Lampe, care i-a vândut lui Green patru fragmente în 2009, nu a răspuns solicitării trimise prin intermediul partenerului său de afaceri. Nici colecționarul Andrew Stimer, care i-a vândut lui Green patru fragmente în 2014.

Michael Sharpe, colecționar de cărți din Pasadena, California, i-a vândut lui Green un fragment în februarie 2010. Într-un interviu pentru National Geographic, Sharpe și-a exprimat șocul la aflarea veștii că fragmentul vândut de el – pe care îl cumpărase pentru propria lui colecție – nu era autentic. „Aproape că mi se face rău”, a spus el. „Habar n-aveam!”

Lui Sharpe i-au fost aduse la cunoștință Manuscrisele de la Marea Moartă de către William Noah, un fizician și custode din Tennessee, din cauza unui proces al răposatului Bruce Ferrini, un comerciant de manuscrise. La finalul lui 2003, Noah l-a dat în judecată pe Ferrini, susținând că acesta a deturnat fonduri în încercarea lui Noah de a cumpăra un fragment de papirus din Evanghelia după Ioan, vechi de 1.700 de ani, pentru o expoziție ambulantă. În cele din urmă, din cauza proceselor cu Noah și cu alții, Ferrini a dat faliment.

Cercetătorii au examinat cu atenție la microscop suprafețele celor 16 fragmente – păstrând în același timp intacte bucățile fragile și casante. Foto: Rebecca Halle / National Geographic Staff
Herschel Hepler, curatorul la Muzeul Bibliei se consultă cu investigatorul principal Colette Loll, directorul Art Fraud Insights. Foto: Rebecca Halle / National Geographic Staff
Păstrate în suporturi din plexiglas făcute la comandă, Manuscrisele de la Marea Moartă așteaptă să fie investigate. Foto: Rebecca Halle / National Geographic Staff

Ca urmare, Noah s-a ales cu două fragmente ale lui Ferrini, care aparținuseră familiei lui Kando: o mică parte din Cartea lui Ieremia și un mic fragment cu comentarii rabinice despre Geneză. „Erau așa mici, încât le-am zis «fulgi de zăpadă de la Marea Moartă»”, spune Noah.

Noah a încercat să înapoieze fragmentele rudelor lui Kando, dar acestea au fost de acord să le vândă lui Noah și Sharpe la preț redus. Conform lui Noah, Kando și Sharpe s-au cunoscut cu ocazia acelei tranzacții. După mai mulți ani, Kando i-a vândut direct lui Sharpe cel mai mare fragment din Geneză, care a ajuns la Muzeul Bibliei.

Noah și Sharpe spun că specialiști de seamă au susținut autenticitatea fragmentelor pe care le-au cumpărat. Înregistrări furnizate de Nat Des Marais, fostul partener de afaceri al lui Sharpe, arată că James Charlesworth, specialist în Manuscrisele de la Marea Moartă, care s-a retras de la Seminarul Teologic Princeton în 2019, a participat la confirmarea autenticității fragmentelor din Geneză.

„Cum pot fi falsuri? Cum pot fi contrafăcute?”, se întreabă Noah. „Asta e adevărata problemă. Cum s-a întâmplat? Cum de nu și-au dat seama atâția experți?”

Într-un e-mail, Charlesworth spune că, atunci le-a descris fragmentul altor specialiști, a susținut că probabil e autentic, dar nu e din aceeași perioadă și din același loc cu manuscrisele găsite la Qumran. Dar, după ce a aruncat încă o privire la o fotografie cu fragmentul, Charlesworth și-a exprimat scepticismul: „Mă deranjează scrisul; acum pare suspect”.

Charlesworth mai spune că a văzut bucăți nescrise de piele antică . „În trecut, când le spuneam beduinilor că o bucată de piele nu valora nimic dacă nu avea nimic scris pe ea, le-am sugerat automat cum să o facă valoroasă”, spune el.

Până la publicarea acestui articol, William Kando, care i-a vândut șapte fragmente lui Green, nu a răspuns solicitării de a comenta. Într-un interviu cu Robert Draper, colaborator National Geographic, Kando a negat că vreun fragment din cele vândute de el nu ar fi autentic.

Presupusele legături ale familiei Kando cu fragmentele falsificate au atras atenția specialiștilor. „Toate drumurile duc la Betleem”, a spus Lawrence Schiffman, profesor la Universitatea din New York și consilier la Muzeul Bibliei,.

O nouă filă?

Consecințele raportului pot avea efecte vaste. Raportul nu doar corectează conținutul Manuscriselor de la Marea Moartă, ci și stabilește o procedură pentru verificarea autenticității fragmentelor de după 2002. Alte astfel de fragmente se găsesc prin instituții academice din toată lumea, precum Universitatea Azusa Pacific din California sau Seminarul Teologic Baptist din Texas. „Asta înseamnă să vezi partea plină a paharului”, spune Loll.

Raportul ar putea să producă și o reevaluare a cărții Fragmentele Manuscriselor de la Marea Moartă din colecția muzeului, care în 2016 a prezentat comunității științifice fragmentele de la muzeu. Specialistul în studii biblice Emanuel Tov, unul dintre editorii volumului, a analizat noul raport pentru National Geographic și a declarat următoarele:

Nu spun că nu sunt fragmente false printre cele de la Muzeul Bibliei, dar, după părerea mea, nu a fost dovedit fără îndoială faptul că niciunul nu e autentic. Îndoiala vine din faptul că Manuscrisele de la Marea Moartă necontestate – inclusiv fragmentele din Deșertul Iudeei, mai noi decât cele din Qumran – nu au fost supuse unor teste similare, pentru a putea fi făcută o comparație. Raportul trage concluzia că sunt anomalii peste tot, fără să aibă un punct de referinţă.

Brill, publicistul cărții, așteaptă mai multe detalii. „Dacă se confirmă faptul că toate fragmentele sunt falsificate, volumul va fi retras și scos de la vânzare”, a declarat Brill.

Între timp, specialiștii au solicitat acțiuni mai drastice. „Toate materialele au acte care atestă faptul că documentele au fost exportate conform legilor antichităților”, a spus Schiffman vineri. „Așadar victimele – deși e jenant să recunoști că ai fost păcălit – trebuie să se adreseze autorităților internaționale, americane și israeliene, în vederea unor măsuri penale și civile.”

Anunțul atrage atenția și asupra modului în care Muzeul Bibliei a pus laolaltă colecția de la bun început. În 2017, autoritățile americane au obligat compania Hobby Lobby să trimită înapoi în Irak 5.500 de tăblițe de lut importate ilegal și să plătească o amendă de trei milioane de dolari. În 2019, reprezentații muzeului au anunțat că 11 fragmente de papirus din colecția muzeului au fost vândute către Hobby Lobby de Dirk Obbink, profesor la Oxford, care este acuzat că a furat fragmentele dintr-o colecție de papirusuri pe care o administra.

Green și reprezentații muzeului susțin că au fost îndrumați greșit la momentul achiziției și că au făcut colecția cu bună credință. Acum, Muzeul Bibliei încearcă să-și reclădească relația cu specialiștii și cu publicul. În 2017, Kloha s-a alăturat muzeului pentru a-i supraveghea colecțiile și, în noiembrie 2019, a fost adus Hargrave, care a ajutat la construcția muzeului și care este al treilea director executiv din ultimii doi ani.

În interviurile acordate pentru National Geographic, noua conducere a Muzeului Bibliei și-a exprimat speranța că analiza îi va ajuta pe cercetătorii Manuscriselor de la Marea Moartă din toată lumea. Kloha și Hargrave au adăugat că muzeul ia în considerare o reevaluare a colecției sale cu Manuscrisele de la Marea Moartă, pentru a vedea cum au descoperit cercetătorii falsurile.

„Speram să fie măcar un fragment autentic, ca să putem vedea diferențele clare dintre unul adevărat și unul fals”, a spus Kloha. „În calitate de muzeu, treaba noastră e să ajutăm publicul să înțeleagă, iar acum asta face parte din istoria Manuscriselor de la Marea Moartă, și cu bune, și cu rele.”

De asemenea, muzeul reevaluează proveniența tuturor materialelor din colecția sa și e dispus să returneze orice vestigiu furat proprietarilor de drept. În 2018, Muzeul Bibliei a stabilit că un manuscris din colecția sa s-a vândut de mai multe ori înainte de a fi furat de la Universitatea din Atena în 1991. Muzeul a restituit fără întârziere artefactul Greciei.

Christopher Rollston, semitolog de la Universitatea George Washington din Washington D.C., apreciază efortul de a îndrepta lucrurile, „Acum opt sau zece ani, Muzeul Bibliei a acționat foarte urât și, în mod îndreptățit, a fost aspru criticat”, declară acesta. „Cred că în ultimii ani au încercat de mai multe ori să îndrepte acest aspect.”

„O temă prevalentă a Bibliei este aceea a iertării și a posibilității izbăvirii, după ce există în sfârșit căință”, a adăugat acesta. „Au arătat pocăință adevărată.”

Articol publicat pe: www.nationageographic.com
Text: Michael Greshko
Foto: Rebecca Halle / National Geographic Staff

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*