
A fost regatul lui David şi Solomon un imperiu glorios sau doar un târguşor? Depinde pe care arheologi îi întrebi.
Femeia ce şade pe o bancă în Cetatea Veche a Ierusalimului, cu o faţă rotundă şi bine înfofolită împotriva frigului toamnei, muşcă dintr-un măr în timp ce studiază clădirea care i-a adus atât faimă, cât şi necazuri. Nu arată întocmai ca o clădire – sunt doar câteva ziduri joase de piatră, îmbinate cu un vechi zid de susţinere, terasat, înalt de 20 de metri. Dar pentru că femeia e arheolog, şi pentru că asta e descoperirea ei, ochii ei văd ceea ce alţii nu pot vedea. Ea vede poziţia clădirii, pe panta nordică a vechii cetăţi ce domină Valea Kidron, din Ierusalim, şi îşi imaginează un punct de observaţie ideal, din care să cuprinzi tot regatul. Şi-i imaginează pe tâmplarii şi pietrarii fenicieni care au ridicat-o în secolul al X-lea î.Hr., precum şi pe babilonienii care au distrus-o patru secole mai târziu. Însă, în primul rând, şi-l imaginează pe cel care – crede ea – a stăpânit clădirea. Numele lui era David. Aceasta – a declarat ea – e probabil clădirea descrisă în Cartea a doua a lui Samuel: „În vremea aceea a trimis Hiram, regele Tirului, soli la David şi lemne de cedru şi pietrari şi dulgheri, ca să-i ridice casa.“
Femeia se numeşte Eilat Mazar. Mestecând şi privind în gol, pare întruchiparea stăpânirii de sine – până la ivirea unui ghid turistic. E un tânăr israelian însoţit de câţiva turişti, care se adună în faţa băncii pentru a vedea clădirea. În momentul în care acesta deschide gura, Mazar ştie ce urmează. Ghidul e un fost student de-al ei la arheologie. Ea a aflat că el aduce turişti aici şi îi informează că acesta NU e palatul lui David şi că întreaga activitate arheologică de la Cetatea lui David e doar o manevră a dreptei israeliene de a creşte revendicările teritoriale ale ţării şi de a-i strămuta pe palestinieni.
Mazar sare de pe bancă şi se îndreaptă spre ghid. Îl apostrofează violent în ebraică, în timp ce el o priveşte indiferent. Turiştii, muţi de uimire, o privesc îndepărtându-se.
„Trebuie să fii tare – mormăie ea din mers. Parcă toată lumea vrea să distrugă ce faci.“ Iar apoi, pe un ton mai tânguitor: „De ce? Cu ce-am greşit?“ Arheologul se suie în maşină. Pare distrusă. „Cred c-o să mă îmbolnăvesc din cauza stresului – spune ea. Mi-am pierdut ani din viaţă.“

Nicăieri în lume arheologia nu seamănă aşa de bine cu un sport de contact. Unul dintre motive e chiar Eilat Mazar. Când în 2005 a anunţat că bănuieşte că a dezgropat palatul regelui David, a provocat apologia stridentă a unei teorii mai vechi, atacată timp de peste un sfert de secol – şi anume, că descrierea din Biblie a imperiului înfiinţat de David şi continuat de fiul său, Solomon, e corectă din punct de vedere istoric. Afirmaţia lui Mazar le-a dat apă la moară creştinilor şi evreilor din întreaga lume, care susţineau că Vechiul Testament poate şi trebuie să fie luat ad-litteram. Posibila ei descoperire are un ecou deosebit în Israel, unde povestea lui David şi Solomon se împleteşte cu revendicările istorice ale evreilor faţă de biblicul Sion.
Povestea e cunoscută oricărui cititor al Bibliei. Un tânăr păstor, pe nume David, din tribul lui Iuda, îl ucide pe uriaşul Goliat, din tribul duşman al filistenilor, e ridicat la rangul de rege al iudeilor în urma morţii lui Saul la sfârşitul secolului al XI-lea î.Hr., cucereşte Ierusalimul, uneşte triburile seminţiei lui Iuda cu triburile israelite disparate de la nord, după care pune bazele unei dinastii ce continuă, prin Solomon, până în secolul al X-lea î.Hr. Dar dacă Biblia susţine că David şi Solomon au transformat regatul lui Israel într-un puternic şi prestigios imperiu care se întindea de la Mediterană la Râul Iordan şi din Damasc până în Negev, arheologii n-au reuşit în decenii de căutări să găsească vreo dovadă concludentă că David sau Solomon ar fi construit vreodată ceva.
Text: Robert Draper
Vezi articolul complet în revistă
Femeia care NU este dispusa sa renunte la el este mama lui. Solomon mizeaza pe dragostea materna. Asa mi se pare logic.
prietene alin ioan boricean…judecata ta este total gresita si anume ca mama adevarata prefera sa-si piarda copilul, dar sa ramana in viata..orice impotrivire a ei duce automat la uciderea copilului…mai gandeste-te…si evita sa postezi ceva de genul asta…daca nu ai ceva deosebit de spus, mai bine ramai la cititul revistei…
arheologii,probabil asta le este valoarea.