Ce făceau oamenii înainte de hârtia igienică?

Producția în masă a hârtiei igienice a început în Statele Unite în 1857, dar de-a lungul timpului oamenii din toată lumea au folosit tot felul de metode în vizitele lor la privată. Foto: 123rf

Istoria ne arată că hârtia igienică a existat de foarte multă vreme și că nu e prima dată că ne proiectăm anxietățile pe stocul disponibil.

În vremuri în care lumea dă iama la cumpărături cauzate de panică, poate fi tentant să îți amintești de vremurile când hârtia igienică se găsea din belșug  — sau să te întrebi cu ce se ștergeau oamenii înainte să existe pachetele de 24 de suluri cu trei straturi ultrafine. Sute de milioane de persoane din lumea de azi, mai ales din Orientul Mijlociu și Asia, nici nu au nevoie de așa ceva, preferând să își încheie vizita la toaletă spălându-se cu apă. Dar arheologii și antropologii au făcut tot felul de cercetări „necurate” ca să documenteze cu ce se ștergeau oamenii în alte culturi și alte vremuri.

Dacă te-ai fi dus să te ușurezi la o latrină publică din Roma antică, ai fi folosit probabil un tersorium. Aceste instrumente constau într-un băț cu o bucată de burete muiată în oțet sau apă cu sare. Sunt pomenite des în literatura latină, inclusiv într-un pasaj remarcabil de macabru dintr-o scrisoare a filosofului Seneca adresată procuratorului Lucilius, relatând sinuciderea unui gladiator german, care a preferat să își vâre pe gât un băț cu un burete „destinat celei mai de jos întrebuințări”, decât să intre în arenă ca să fie ucis de animalele sălbatice.

Potrivit surselor antice, romanii foloseau un băț cu un burete la capăt, numit tersorium (mai sus o replică modernă). Arheologii nu sunt însă siguri dacă era pentru a curăța toaleta sau pe utilizatorul ei. Foto: D. Herdemerten / Wiki Commons

Fiind un obiect cu folosință generalizată, se crede că umilul tersorium a influențat și designul băilor publice din epocă. La toaletele publice din Efes, se crede că apa curgea continuu printr-un fel de troace, aflate la picioare, tocmai bine ca să îți poți înmuia în ele tersorium-ul. Arheologii însă nu au reușit până acum să descopere vreunul. „Întrebarea e: te cureți pe tine sau cureți latrina cu el?” se întreabă arheologa Jennifer Bates, cercetător asociat cu bursă post-doctorală la Muzeul Penn al Universității din Pennsylvania.

Arheologii mai au de dezbătut în privința buretelui pe băț. Însă au descoperit deja numeroși pessoi, un echivalent mai modest al hârtiei igienice din lumea greco-romană. Micile bucăți circulare sau ovale de ceramică spartă au fost descoperite în ruinele latrinelor antice grecești și romane. Au fost imortalizate și pe o cupă de băut veche de 2.700 de ani care prezintă un bărbat ciucit, folosindu-și piesa ceramică. Pessoi au meritat chiar și o mențiune în Talmud.

La aceasta se adaugă o altă soluție creativă de curățare, excavată în 1992 într-un fost loc de popas de pe Drumul Mătăsii, din nord-vestul Chinei. Acolo, arheologii au descoperit șapte așa-numite „bețe igienice” — bețe de bambus sau de lemn învelite cu material textil și create pentru a fi folosite la șters — în zona unei latrine. Materialul de pe bețele vechi de 2.000 de ani era acoperit cu ceva ce părea a fi excrement uman, iar analiza microscopică a fecalelor a confirmat că ele conțineau o varietate de paraziți găsiți în intestinele umane.

„Au fost descoperite în contextul foarte specific al unei latrine, iar paraziții de pe ele puteau proveni doar de la om,” spune Bates. „În mod sigur au fost folosite într-o latrină.”

Acestă descoperire e susținută de texte istorice care indică folosirea de bețe și spatule în China și Japonia antică. (Un tratat zen chiar îl compară pe Buddha cu un “băț pentru rahat”).

China s-a aflat în fruntea plutonului și în ceea ce privește hârtia igienică propriu zisă. Prima referire la hârtie igienică provine din materiale scrise de Yen Chih-Thui, un învățat din secolul al VI-lea, care în mod evident avea acces la manuscrise devenite netrebuincioase, pentru uz propriu, însă spunea că nu îndrăznește să se șteargă „cu numele înțelepților”. Dar practica pare să se fi instaurat încă dinainte. Cercetătorii spun că hârtia de cânepă precum cea găsită în mormântul împăratului Wu Di, din secolul al II-lea d.Hr., prea moale și aspră pentru scris, ar fi servit de fapt la toaletă.

Până în 1393, hârtia igienică din orez era deja produsă în masă pentru familia imperială chineză. Prin contrast, lumii occidentale i-a luat până în 1857 să producă în masă prima hârtie igienică. Acela a fost anul în care inventatorul Joseph Gayetty a lansat Hârtia Medicamentată J.C. Gayetty pentru WC, în încercarea de a salva fundurile americanilor de ravagiile ziarelor, ale pănușelor de porumb și ale altor metode improvizate, inclusiv catalogul de comenzi de la Sears.

Există și precedente istorice ale epuizării stocurilor de hârtie îgienică. În 1973, femeile japoneze au început să cumpere cantități enorme de suluri, stând la coadă în fața magazinelor ca să-și facă stocuri. Era o reacție la temerile crescânde, în rândul clasei mijlocii din Japonia, că aspirațiile postbelice de pace, stabilitate și mobilitate economică vor fi anihilate de inflație, degradarea mediului și criza petrolieră, explică Eiko Maruko Siniawer, istoric la Williams College.

„Pentru prima dată de la finele anilor ′50, nu mai părea că viitorul va fi mai bun decât trecutul,” spune Siniawer.

Stocurile de hârtie igienică din Japonia au generat oarecare teamă și în Statele Unite, determinând un congresman din Wisconsin să dea o declarație cu privire la potențiala dispariție a acesteia de pe piață. Când actorul de comedie Johnny Carson a glumit pe seama situației la “The Tonight Show” în 1973, a generat fără să vrea o scurtă panică a hârtiei igienice.

„Pentru mine ca istoric e important să nu râd de deciziile și acțiunile oamenilor, ci să mă gândesc de ce au făcut ce au făcut,” spune Siniawer. Ea vede goana după hârtie igienică din 1973 ca pe o fereastră în viețile femeilor japoneze de la acea vreme. În mod similar, spune Bates, studierea obiceiurilor de toaletă din alte timpuri poate scoate la iveală tot felul de lucruri, de la diferențe interculturale la probleme de gen, avere și sănătate.

„Din perspectivă antropologică, ne putem uita la modurile mai ample în care [obiceiurile legate de toaletă] au afectat felul în care trecutul a evoluat spre prezent și de aici spre viitor,” spune Bates. „Prea adeseori, adaugă ea, oamenii trec cu vederea  practicile prea lumești ale folosirii toaletei. Dar acest act foarte comun spune multe despre cine am fost, cine suntem și încotro ne îndreptăm.”

Articol publicat pe www.nationalgeographic.com
Text: Erin Blakemore

Citește și

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*