Cum miroase cafeaua în Târgu Mureş

Pereții înalți și albi ai cafenelei Mr. Pop din Târgu Mureș sunt perfecți pentru a expune lucrări de artă, iar atmosfera luminoasă în care plutesc aburi aromați te ajută să te trezești. Foto: Beniamin Cauneac

Târgu Mureş – O aventură olfactivă prin patru cafenele de aici.

Text: Anca Nemeș

Târgu Mureş – Dintotdeauna mi-a plăcut mirosul de cafea. Chiar şi atunci când papilele mele de copil se revoltau vehement împotriva gustului negru… aroma, ah, aroma era altceva. Aburii care emanau din ibricul roşu-afumat al mamei, întotdeauna într-un echilibru precar, nepotrivit ca mărime pe ochiul aragazului, miroseau a tihnă, a siguranţă, a acasă. Acum, în viaţa de adult, când papilele au ajuns din urmă nările, iar iubirea mea pentru cafea s-a întregit, continuu să caut acel sentiment de acasă în orice cafea care iese din espressorul meu roşu-afumat, aflat în tradiţionalul echilibru precar pe un ochi de aragaz mai nou, dar la fel de nepotrivit.

Fiecare ingredient şi condiment suplimentar pe care îl adaug cafelei caută să îmbogăţească acea aromă de tihnă şi relaxare în care mi-am petrecut duminicile copilăriei. Dar câteodată, în căutare de câte o mică aventură olfactivă, ies să adulmec alte spaţii, cu alte arome emoţionale. Dacă şi pentru tine cafeaua reprezintă un ritual zen mai degrabă decât o ofrandă grăbită adusă zeului eficienţei profesionale, atunci vino cu mine în cel mai subiectiv tur de care ai dat vreodată, prin aromele cafelei mureşene. Sau, mai degrabă, haide să ne urmăm nasul la o plimbare prin cafenele.

Cafeaua prietenoasă

Pe o străduţă cu case vechi şi copaci respectabili, scăpată ca prin minune de aerul urban în ciuda periculoasei apropieri de centru, se află cafeneaua Roasted Brown. Aici miroase a duminică lenevoasă când nu ai chef să faci nimic, dar parcă ai face nimic altundeva decât acasă. E cafeneaua prietenoasă de cartier la care visam cu toţii atunci când ne uitam la serialul Friends, unde proprietarul te ştie pe nume şi unde te întorci ca acasă, continuând în mod firesc discuția începută ieri. Locurile comode și muzica de bun-simț fac această cafenea un loc ideal pentru a savura și o carte pe lângă băuturile calde. Locația e perfectă nu doar pentru lectură – ea găzduiește și ateliere de creație sau alte mici evenimente artistice, iar lumina care cade pe mese prin ferestrele înalte și rotunjite chiar creează un efect de atelier. De altfel, un artist local a pictat meniul pe perete, iar alt artist își expune lucrările într-o galerie perfect asortată cu atmosfera. Atmosferă îngrijită până în cele mai mici detalii, niciun spațiu, nici măcar cel al toaletei, nefiind decorat corespunzător.

Cristi Mureșan a acumulat experiență în ale cafelei în Irlanda, unde nu numai că a preluat cu totul cafeneaua unde începuse ca angajat, a și scos-o din datorii și a vândut-o cu profit, hotărându-se mai apoi să-și încerce norocul înapoi acasă, în Târgu Mureş. Cristi, omul bun la multe altele în afară de cafea, și Simona, pricepută în design interior, au proiectat un spațiu unde să se simtă ei bine, știind că vor atrage apoi oameni ca ei: pe lângă cele 6-7 mese în interior, au reușit să transforme curtea vechii case într-o terasă cu verdeață, umbrele și un locșor unde copiii se pot juca. Se bucură că în relativul scurt răstimp de la deschidere, în jurul lor s-a închegat deja o comunitate de oameni care au devenit din clienți fideli, prieteni, care îi susțin și îi încurajează. Experți în a-ți explica nu doar cum se face și cum trebuie să arate o cafea adevărată, dar și ce proprietăți are ea, Cristi și Simona plănuiesc să-și lărgească și gama de ceaiuri disponibile în cafenea. Sunt conștienți că e nevoie de o continuă reinventare, pentru a menține clienții interesați, astfel că în viitorul apropiat își doresc ca printr-o colaborare să aducă în cafenea și mâncare. În felul acesta, energia cafenelei va deveni și mai ca acasă.

Pe Cristi și Simona Mureșan îi poți găsi zâmbitori în spatele barului, pe strada Vulturilor nr. 45, sau le poți adulmeca produsele de la distanță, pe pagina lor de Facebook, Cafeneaua Roasted Brown.

Roasted Brown sunt dedicați susținerii artiștilor locali, găzduind ateliere de creație, evenimente artistice și chiar o galerie expusă permanent pe unul dintre pereții cafenelei. Pe lângă asta, Cristi și Simona au tocmit un artist local pentru a le realiza meniul-frescă pe peretele din spatele barului. Foto: proprietarii

Cafeaua experimentală

În celălalt capăt al orașului Târgu Mureş, în apropierea liceelor și universității, într-un locșor intim, miroase a povești cu o bunică dolofană și zâmbitoare care are făină pe șorț. Artizan nu e o cafenea propriu-zisă, ci o cofetărie. Însă după ce guști un cappuccino de-al lor lângă o prăjitură, tot de-a lor, vei înțelege de ce te-am adus și aici. La laboratorul Artizan, cuvinte ca „margarină” sau „frișcă vegetală” sunt tabu. Andrada lucrează numai cu ciocolată belgiană și ingrediente adevărate, iar ca să-ți poți imagina ce gust au torturile, tartele și prăjiturile ei, e destul să-ți spun că unul dintre sortimente se numește „Nirvana”. E ușor să-ți alegi ce cafea vrei să bei, e aproape imposibil să te hotărăști pe care dintre micile bijuterii din vitrină să le alături cafelei. Iar decorul de pe pereți și mobila inspirată a celor 3-4 mese te face de cum ai intrat să te simți de parcă ai gustat deja ceva dulce.

Așa cum unii se pricep natural la a combina haine sau culori, Andrada Berceanu are un talent înnăscut pentru combinarea aromelor, într-un mod care, auzit, pare contraintuitiv, dar gustat, devine o revelație. Dar Andrada n-a fost dintotdeauna cofetar; și-a început viața profesională ca asistent universitar la Facultatea de Istorie. Un asistent universitar pasionat încă de pe atunci de gastronomie, și de altfel singura persoană din instituție care ți-ar fi putut spune detaliat ce mâncau vechii romani. Pasiunea sa pentru gătit se traducea în delirul prietenilor care aveau norocul de a fi invitați la o zi de naștere de-a ei, dar și în multiplele cursuri de cofetărie sau ciocolaterie pe care le absolvea. Până când pasiunea pentru copt a depășit atașamentul pentru viața academică, și, într-un moment favorabil, s-a născut Artizan, întâi ca laborator, iar mai apoi ca o cofetărie cochetă. Acum, mulți târgumureșeni nu concep eveniment fără un tort de la Artizan, iar cei care nu au niciun eveniment la orizont, merg să se afunde în fotoliile înalte și să se lase surprinși și bucurați în tihnă de combinația inegalabilă dintre o cafea de calitate și un desert de calitate.

Andrada Berceanu e greu de văzut la față; ea coace și decorează frenetic torturi ireal de frumoase în laboratorul ei din Sântana de Mureș, dar pe Strada Mihai Viteazul nr. 4 poți găsi toate bunătățile despre care ți-am spus, servite de alte fețe zâmbitoare. Comenzi de cozonaci, prăjituri de sărbători și torturi pentru evenimente poți face pe cofetaria-artizan.ro, iar dacă vrei pur și simplu să salivezi pe monitor, intră pe pagina de Facebook Cofetăria Artizan.

Interiorul cofetăriei Artizan te face să te simți de parcă ai mâncat deja ceva dulce. Picturile realizate manual pe pereți oglindesc minunățiile din vitrina cu prăjituri. E ușor să-ți alegi ce cafea vrei să bei, e aproape imposibil să te hotărăști pe care din micile bijuterii din vitrină să le alături cafelei. Foto: Cristi Sabău

Cafeaua inspirată

Pe o străduță, tot cu case vechi, tot cu copaci respectabili, și care nu văzuse în viața ei activitate comercială, a apărut într-o bună zi din 2011 o poartă portocalie, devenită între timp „poza de buletin” a noii cafenele. Iar după poartă, curioșii au putut găsi o terasă cu pomi fructiferi împodobiți cu luminițe, cu mese, fiecare de altă culoare, plasate strategic printre pomi, cu muzică plăcută și cu o mulțime de nișe, locșoare și pisici care să țină copiii interesați. Fusese ograda bunicului Eugen, zis Tata Je, în care nu mai călcase nimeni de ani de zile. Iar acum era noul J’ai Bistrot, deschis de nepoata Corina, proaspăt întoarsă din București după câțiva ani de muncă în publicitate. Deși mic, deși doar afară, deși cu un adorabil aer de do-it-yourself, spațiul a atras instantaneu mult mai multă lume decât Corina și asociata ei, Alina, anticipaseră. Cu o promovare făcută ca la carte, concerte cu trupe alese pe sprânceană, proiecții de filme și aerul de vacanță la mare al terasei, cele două au reușit nu doar să mențină interesul publicului, dar și să coaguleze în jurul terasei grupuri de persoane cu interese comune, localul devenind în timp un fel de hub al activității civice din oraș. Târguri de artizanat, inițiative ecologice și comunitare, lansări de carte, evenimente originale, toate și-au avut originea în norul de idei care plutește constant deasupra localului. După prima vară de succes, Corina și Alina au reușit să renoveze și interiorul casei, J’ai Bistrot dobândind astfel și o reședință de iarnă. Trecut între timp prin câteva renovări succesive, localul miroase în continuare a inspirație și acțiune, a idei geniale și a entuziasmul de a le pune în practică. Iar cafeaua casei, servită în acele căni – de pleu, cum se spune pe aici – de care avea toată lumea acum 40 de ani, sub privirile omniprezenților porcușori zburători, te ține în legătură cu originea locului și îți dă un sentiment de continuitate și reziliență.

De câțiva ani, J’ai Bistrot din Târgu Mureş are un frate geamăn în București, cu o terasă într-o curte aproape identică cu cea originală, iar mulți dintre cei care o frecventează lucrează în industriile creative. Recent, cafeneaua mureșeană s-a îmbogățit cu o bucătărie, iar în noua sa identitate de cafenea-restaurant vezi din nou influența norului de idei de deasupra.

Corina Gliga și Alina Grama, precum și ceilalți oameni veseli de la J’ai sunt o prezență foarte activă online, pe paginile lor de Facebook, J’ai Bistrot Târgu Mureș și J’ai Bistrot București, iar o poartă portocalie găsești unde ți-e mai la îndemână, fie în Piaţa Mărăşeşti nr. 6 din Tg. Mureș, fie pe Calea Griviței 55 în București. Iar dacă noul lor meniu îți face cu ochiul din online, bucătăriile lor livrează!

Unul din multele concerte intime de la J’ai Bistrot, Târgu Mureș. Spațiul mic incită la apropiere între public și performer, la crearea sentimentului că ai avut o experiență specială, participativă. Foto: Cristina Gânj

Cafeaua productivă

Cea mai nouă apariție pe scena cafelei din Târgu Mureş e cea a cordialului Mr. Pop și a simpaticei sale dubițe turcoaz. Florin Pop și-a unit cele două mari pasiuni – mașinile clasice și cafeaua de specialitate – într-o frumusețe pe roți cu care a ieșit pe străzile din Bristol în 2017, dorindu-și să fie aproape de oameni, să îi încălzească cu o cafea și un zâmbet. În urma accesării unui grant pentru proiecte start-up din diaspora, Florin și soția sa, Larisa, s-au mutat înapoi în România. În scurt timp, mașina turcoaz a devenit o atracție în diverse puncte ale orașului, la festivaluri și târguri. Iar la mai puțin de un an, familia Pop s-a așezat „la casa ei” într-o cafenea mică, dar luminoasă, în buricul târgului. Pereții înalți și foarte albi, precum și mobila minimalistă sunt perfecte pentru a expune lucrări de artă, lucru pe care cafeneaua îl face cu succes, prima galerie expusă aici vânzându-și mare parte din lucrările componente. Florin și Larisa sunt pasionați de cafeaua de specialitate, care merge de la plantații direct la colaboratorii lor britanici care o prăjesc, de experiența pe care o oferă savurarea unei cafele artizanale, dar mai presus de toate, de a fi aproape de oameni.

Mr. Pop are orar pentru oameni care se trezesc devreme, iar o dimineață în cafeneaua aerisită miroase a ordine și a productivitate. Un du-te-vino blând, dar constant, de persoane care își iau cafeaua la pachet trece pe lângă norocoșii mai puțini grăbiți care ocupă cele câteva mese și își sorb specialitățile din cănile făcute special pentru Mr. Pop de niște ceramiști din Cluj. Apropierea de oameni se vede în toate: în zâmbetul deschis cu care îți primești cafeaua, în prăjiturile făcute de doi tineri la un laborator local și care îți fac cu ochiul din vitrină, în grija pentru materiale ecologice, în entuziasmul cu care ți se explică tot ce ai vrea să știi despre cafea și, nu în ultimul rând, în spațiul mic, dar exact cât trebuie ca să te simți în largul tău.

Florin și Larisa Pop pot fi găsiți la 3 minute de Cetatea Medievală, în Piața Petöfi Sándor, din Târgu Mureş, iar dubița apare în diverse locații din oraș, dar poate fi și tocmită la evenimente. Mai multe informații pentru curioși se găsesc pe pagina de Facebook, Mr Pop’s Coffee.

În Târgu Mureş există multe cafenele, mai mari, mai frumoase şi mai populare decât cele pe care tocmai le-am vizitat. Însă acestea au ceva al lor: sunt independente. Proprietarii lor şi-au croit vieţile şi afacerile după cum s-au priceput, fără restricţiile impuse de o franciză şi fără indicaţii venite din partea unei companii-mamă. Ei sunt oameni obişnuiţi, care au auzit de nenumărate ori „nu se poate”, „n-o să meargă”, și totuși au devenit supereroii noştri matinali prin simplul fapt că s-au încăpăţânat să supravieţuiască – şi chiar să prospere – într-un climat economic nefavorabil companiilor mici. Iar încăpăţânarea lor miroase a cafea bună.

Domnul și doamna Pop, într-una dintre ieșirile cu dubița, un vehicul simpatic și foarte apreciat de localnici, care se apropie din curiozitate și rămân pentru cafea. Foto: Beniamin Cauneac

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*