Nas în nas cu urşii buzaţi

Nomazii qalandar din India îi pun să „joace“ în spectacole date la marginea drumului. În sălbăticie însă, nu-i de glumit cu acest insectivor miţos. Unii săteni indieni se tem de urşii buzaţi mai ceva ca de tigri.

Gafele ştiinţifice se pot perpetua la nesfîrşit. Cînd custozilor de la muzeele din Europa secolului al XVIII-lea li s-au trimis pentru prima dată specimene ale unui mamifer mare şi cu blană, cu gheare lungi, albe şi curbate, l-au numit „ursul-leneş“ (sloth bear), deoarece ghearele sale semănau cu cele ale leneşilor sud-americani. Mai tîrziu, taxonomii au realizat că specia era urs tropical, neînrudită cu leneşii, dar i s-a păstrat numele greşit. În limba română, specia se numeşte ursul buzat.
Răspîndiţi în India, Nepal, Bhutan, Sri Lanka şi posibil în Bangladesh, aceşti urşi de 65-135 kg se hrănesc cu fructe şi insecte. Cînd îşi folosesc boturile flexibile şi buzele pentru a scormoni pămîntul şi a aspira termite şi furnici, scot un sunet ca de foale. Acest urs cu aspect neîngrijit, aparent blînd, poate fi feroce, uneori schilodind sau ucigînd săteni în pădure. Yoganand vorbeşte adesea cu sătenii, ca să ajute la reducerea conflictelor. Unul dintre obiectivele studiului a fost de a urmări 12 urşi, prevăzuţi cu emiţătoare, prin pădurile de foioase ale Parcului Naţional Panna, din India. El a descoperit că unii urşi au teritorii de pînă la 100 km2. Concluzia: „Trebuie să protejăm zone întinse din habitatul lor şi să păstrăm coridoare de legătură între acestea. Urşii buzaţi trebuie să concureze cu specii charismatice, precum tigrii, şi se bucură de mult mai puţină atenţie decît ar merita.“

Text: John L. Eliot

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din noiembrie 2004)

Galerie de imagini: