Chipul sălbatic al Europei

Ursus Arctos, Kuhmo, Finlanda. Ambiţios, un urs brun vrea să-şi doboare mama în joacă, undeva în pădurile izolate de la graniţa dintre Finlanda şi Rusia. În toată Europa, urşii bruni şi alte specii sălbatice îşi revin. Foto: Staffan Widstrand
Ursus Arctos, Kuhmo, Finlanda. Ambiţios, un urs brun vrea să-şi doboare mama în joacă, undeva în pădurile izolate de la graniţa dintre Finlanda şi Rusia. În toată Europa, urşii bruni şi alte specii sălbatice îşi revin. Foto: Staffan Widstrand

O echipă extraordinară de fotografi surprinde animale sălbatice şi peisaje de pe continent.

69 de fotografi, 46 de ţări, 15 luni şi o singură misiune: un omagiu adus speciilor şi locurilor sălbatice de pe un continent mai celebru pentru monumentele ingeniozităţii umane – oraşe, căi ferate, cafenele –, decât pentru conservarea naturii.

Totuşi – după cum remarcă Staffan Widstrand, unul dintre directorii proiectului – „speciile sălbatice îşi revin datorită schimbărilor din politică şi din stilul de viaţă. Aproape 20% din Europa este acum prinsă într-o formă sau alta de protecţie şi se produce o schimbare uriaşă, pe măsură ce europenii abandonează fermele de familie şi se îndreaptă către oraşe.

Astfel, animalele sălbatice câştigă teren şi devin o parte mai importantă din experienţa europeană.“ Această selecţie de fotografii demonstrează că are dreptate. Împreună cu alte câteva mii, ele reprezintă o încununare a expediţiei Wild Wonders of Europe, derulate în inima sălbatică a unui continent civilizat.

Morus bassanus, Insulele Saltee, Irlanda. Corbul de mare îşi petrece cea mai mare parte din viaţă în larg, plonjând în apă după pradă. Dar vara, în timpul sezonului de împerechere, aceste păsări migratoare fac o pauză pentru a forma colonii pe stânci. Foto: Pal Hermansen
Kemeri, Letonia. Lăsate în urmă de apele Mării Baltice, care s-au retras acum câteva milenii, mlaştinile, smârcurile şi pădurile din Parcul Naţional Kemeri fac parte din reţeaua Natura 2000, a Uniunii Europene, care protejează 27.000 de zone. Foto: Diego López
Rupicapra Rupicapra, Gran Paradiso, Italia. Înrudită atât cu antilopa, cât şi cu capra de munte, o capră neagră străbate zăpezile din Alpii Italieni. Pe măsură ce europenii îşi abandonează fermele plecând către oraşe, speciile sălbatice îşi recuperează teritoriile pierdute. Foto: Erlend Haarberg
Capra Ibex, Mont Blanc, Franţa. Abia vizibil lângă Vârful Mont Blanc, un ibex face un popas la revenirea de pe marginea prăpastiei. Deşi scăzuse la sub o sută de exemplare în anii 1800, ibexul numără acum 40.000 de exemplare, datorită reintroducerii agresive. Foto: Frank Krahmer
Aquila Nipalensis, Kalmâkia, Rusia. Întinzându-şi aripile boante, puii de acvilă de stepă împart un cuib în Rezervaţia Ciornaia Zemlia. Răspândite din Sudul Rusiei până în Mongolia, aceste păsări se hrănesc cu stârvuri, mamifere mici şi alte păsări. Foto: Igor Shpilenok
Halichoerus Grypus, Donna Nook, Marea Britanie. Lovind nisipul, masculi de focă cenuşie se luptă pentru femele pe coasta Angliei, unde un poligon al Royal Air Force joacă şi rolul de rezervaţie naturală pentru 2.000 de foci. Foto: Laurent Geslin
Cervus Elaphus, Oostvaardersplassen, Olanda. Turme de cerbi carpatini hoinăresc în voie în Oostvaardersplassen, o rezervaţie de 5.650 de hectare, unde ecologiştii olandezi au în grijă un ecosistem mixt, cu păduri şi zone de păşunat intensiv. Foto: Mark Hamblin
Caretta Caretta, Naucrates Ductor, Insulele Azore, Portugalia. Urmărit de peşti pilot, un caret juvenil călătoreşte prin Atlantic în jurul Insulelor Azore, unde toate ţestoasele marine sunt protejate de Uniunea Europeană. Foto: Magnus Lundgren
Monachus Monachus, Insulele Madeira, Portugalia. Cândva o prezenţă comună în Mediterana, foca sihastru este azi cea mai periclitată specie de focă din lume. În apele protejate ale Insulelor Madeira, populaţia a crescut de la sfârşitul anilor 1980 încoace de la 6 la 35 de exemplare. Foto: Nuno SÁ
Sciurus Vulgaris, Inverness, Marea Britanie. Cu habitatul şi populaţia în continuă scădere, veveriţa din Europa nu-i poate face faţă veveriţei de Carolina, o specie invazivă care îi devalizează proviziile de hrană şi poartă un virus mortal pentru veveriţele comune. Foto sus: Peter Cairns
Macaca Sylvanus, Gibraltar, Marea Britanie. Transplantaţi din Africa de Nord, macacii berberi au colonizat stânca Gibraltarului de sute, poate chiar de mii de ani. În afară de oameni, macacii sunt singurele primate europene. Foto: Pete Oxford
Bison bonasus, Białowieza, Polonia. În Estul sălbatic al Europei, conservaţioniştii au reintrodus zimbrul în Pădurea Białowieza, din Polonia, în 1952, readucând la viaţă o specie care popula cândva pădurile continentului. Foto: Stefano Unterthiner
Oulu, Finlanda. Cu multă charismă, dar puţin habitat, huhurezul bărbos era cândva atât de temut ca semn rău prevestitor, încât cei care îl vedeau îl împuşcau pe loc. Protejat acum, el îşi recapătă teritoriul pierdut şi o duce bine, hrănindu-se cu şoareci de câmp şi alte mamifere mici.

 

Fotografii proiectului Minunile sălbatice ale Europei au derulat 125 de misiuni într-o diversitate de ecosisteme, de la mediul marin din Insulele Azore până la stepele împădurite de la Marea Caspică. Au găsit un continent în tranziţie: în timp ce zonele urbane şi suburbane se extind şi înghit habitatul sălbatic, fostele terenuri cultivate revin la stadiul de pădure, oferind speciilor sălbatice noi locuri de cutreierat.

Această tendinţă va continua până la mijlocul secolului – spune ecologistul Magnus Sylven, fost director de programe pentru Europa la World Wildlife Fund.

„Când abandonăm regiunile rurale, plantele şi animalele ne vor lua locul. Natura are oroare de vid.“

Text: Don Belt
Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din mai 2010

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*