Vinul românesc renaște

Vinul românesc renaște
Walter Friedl, patronul austriac al Cramei Lacerta, pozează în sala de baricuri, unde vinul e păstrat în butoaie provenite din Franța, SUA, Rusia, Ungaria sau România. Vinurile gradului 45 de latitudine, unde se află Dealul Mare – la fel ca și Bordeaux, St. Emilion și Toscana –, sunt renumite pentru robustețea lor catifelată. Foto: Walter Friedl

Însă probabil podgoria cea mai prietenoasă cu turiștii, poreclită pe bună dreptate nava Enterprise a enologiei din România, este crama Lacerta, de la Dealul Mare. Într-o seară de sâmbătă, am fost uimit să găsesc acolo alți aproape 120 de vizitatori, majoritatea străini, și-un clinchet de pahare și zumzet de vorbă ca într-un stup fremătător și vesel la vremea culesului. De n-ar fi locația, o construcție solitară înconjurată de dealuri cât vezi cu ochii, ca o insulă pierdută într-o mare de vii, ai putea jura că ești într-un mall. Împreună cu pivnicerul Mihai Badea, ne-am retras mai la o parte, pe terasa futuristă a cramei, în jurul unei mese cu picior înalt, plină cu pahare cu diverse mostre de degustat. Ascultam foarte bine-dispus explicațiile hâtrului Mihai Badea și nu îmi dau seama dacă era foarte amuzant ce spunea el sau seria îndesată de degustări din ziua aceea mă făcuse foarte vesel. Cert este că lumea mi se părea bună și frumoasă și tot mai roșie: Mihai Badea avea nasul roșu, fața roșie, ochii roșii, paharul cu licoare roșie, apusul se înroșea în zare și mă așteptam ca, din clipă în clipă, șapca lui neagră să devină roșie…

„Și noi am avut un vârf prin 2010, cu peste 6.000 de turiști, iar în ultimii doi ani s-a reluat trendul ascendent“ – mi-a spus în pivnița construită în 1922 a Conacului Urlățeanu și Claudia Marinache, administrator la conacul cumpărat și restaurat de Cramele Halewood în 1999, când a început turismul viticol în zona Dealul Mare.

Drumul vechi de la Urlați către Ceptura este pe un fel de graniță între câmpie și deal: în stânga șoselei se întind culturi de grâu și porumb, în dreapta – cât vezi cu ochii – viță-de-vie. Expunerea sudică a acestor dealuri cu o înălțime maximă de 328 m, care asigură cea mai puternică insolație din țară – circa 1.670 de ore însorite pe an în timpul vegetației –, în combinație cu solul feruginos, bogat în oxizi de fier, recomandă dreptunghiul de circa 1.000 km2 dintre Valea Buzăului și Valea Teleajenului ca fiind ideal pentru viticultură. În prezent, la Dealul Mare sunt circa 9.000 ha acoperite cu vii, față de 28.000 ha, câte erau între 1975-80.

Cristi Pitulice, șeful de la Vinland, face drumul acesta cam de 20 de ori pe an, când aduce turiști iubitori de vin la cramele de la Dealul Mare și știe pe dinafară crucile de poștă ce străjuiau la intervale regulate drumul carelor ce duceau vinul la București în urmă cu un secol. Apropierea de București și o concentrare impresionantă de producători cu nume deja faimoase – Serve, Lacerta, Rotenberg, Budureasca, 1.000 de chipuri, Basilescu, Oenoterra, Tohani, Comoara Pivniței, Săhăteni, Vișinescu, Halewood, Blaga, Davino sau Zorești – care oferă degustări pentru turiști fac din Dealul Mare vârful de lance al turismului viticol din România. „Păcat că nu reușesc să coaguleze într-o asociație“ – spune puțin înciudat Cristi Pitulice la volanul microbuzului cu care își plimbă turiștii pe drumul vinului. „De asta ar mai avea nevoie vinul românesc.“

***

Deocamdată, singurii care s-au asociat sunt producătorii din Drăgășani. „Suntem 7-8 familii care au între 10-40 ha, care au cam aceeași filosofie și orientare. Ne-am constituit în Asociația Producătorilor de Vinuri din Drăgășani ca să promovăm regiunea, să putem coordona mai ușor chestiunile care țin de vizite, excursii, degustări, cazare“ – spune baronul Jakob Kripp, de la Prince Știrbey.

Baronul, un domn înalt, cu maniere și costum impecabile, cu țeasta pleșuvă și sprâncene groase, a ajuns în România în 1997, în luna de miere cu soția, Ileana Kripp-Costinescu, nepoata prințesei Maria Știrbey, care atunci se întorcea în țară pentru prima oară după 30 de ani.

Familia Kripp face vin de 500 de ani în Nordul Italiei, dar Jakob Kripp este jurist. După ce în 2001 Ileana Kripp și-a recuperat proprietățile, printre care și viile din Drăgășani, au cerut sfatul fratelui baronului, care are o podgorie de 15 hectare în Tirolul de Sud. Răspunsul lui, după vizita la Drăgășani, a fost cât se poate de elocvent: dacă nu faceți voi vin aici, o să vin eu să-l fac. Baronul a fost unul dintre primii investitori care au decis să parieze pe vinul românesc.

La fel a făcut și Cristiana Stoica după ce i-au fost retrocedate 20 ha la Drăgășani: a reîntregit domeniul străbunicului cu alte 20 ha, investind în Crama Avincis, în „reînnodarea tradiției.“

„Crâmpoșia de Drăgășani s-a băut la dineul de încoronare a lui Ferdinand de la Alba Iulia“ – exclamă ea cu mândrie, privind Dâmbovița de la etajul al patrulea al clădirii Opera Center, unde se află firma de avocatură a familiei Stoica. Fetița – crescută la Târgu Jiu sub aripa bunicii, care îi spunea povești despre via și conacul străbunicului, director de bancă în Drăgășani, despre carele cu boi ce duceau vinul la târg – este azi o femeie la 50 de ani, pe cât de charismatică, pe atât de hotărâtă: „Vom răzbi. Ca să fim iarăși ce-am fost!“

Text: Cătălin Gruia

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*