Fotojurnal: Obișnuitul extraordinar

Într-o noapte de septembrie, Calea Lactee se înalță maiestuos deasupra capelei fortificate Sfânta Ana din comuna Tomești.

Pe timp de zi profesez ca medic de familie, iar noaptea fotografiez cerul înstelat.

Foto, text: Attila Munzlinger

Încet, încet se lasă întunericul. Din prognozele meteo știu că azi va fi, în sfârșit, senin, aștept de multe zile această seară. Am plănuit deja totul: locații, constelații, echipament, îmbrăcăminte. După o zi de muncă sunt cam obosit și simt pentru o clipă că m-aș răzgândi, dar iau din nou avânt și pornesc la drum. Ajung repede la locul arhicunoscut din apropierea casei mele, unde constat cu bucurie că meteorologii au avut dreptate, cerul este perfect senin. Acomodare rapidă la întuneric, trepied, aparat foto, calcul pentru timpul de expunere, telecomandă, expunere. Schimb un pic locația, schimb obiectivul, recalculez, expun.
Poluarea luminoasă a orașului Bălan se insinuează într-o noapte de primăvară în Munții Hășmaș.
Timpul trece nemilos deasupra unei gospodării nelocuite din Jolotca. Tinerii pleacă din cătun, tot mai multe case rămân în paragină.

Cât timp aparatul lucrează, cerul își croiește necontenit cercul obișnuit, iar eu privesc fermecat bolta.  Pe timp de zi profesez ca medic de familie, iar noaptea fotografiez cerul înstelat. Această preocupare nu este doar un simplu hobby pentru mine, este un stil de viață, un mod de a gândi și o pasiune. Simt o atracție irezistibilă pentru bolta cerească, începând de la observarea stelelor până la astronautică, de la astrofizică până la cosmologie. Sunt convins că astronomia e fundamentul cunoașterii umane, e locomotiva care trage după ea trenul științelor moderne.

Astrofotografia e totodată un prilej excelent să-mi înving limitele. Noaptea nu vedem bine, ne este frig, ne este teamă, ne imaginăm tot felul de pericole. Câteodată am avut parte și de vizite neprevăzute, urși sau vulpi curioase, câini vagabonzi, localnici speriați de prezența mea.

Castelul medieval al grofilor Lazar înfruntă trecere secolelor în Lăzarea.

Trebuie să treci peste toate astea ca să capturezi o nouă imagine despre partea nevăzută a lumii înconjurătoare, să-ți arăți ție și semenilor tăi că acea lume obișnuită și plictisită din jurul tău este extraordinară. Pot să spun că astrofotografia de peisaj este ca un îndemn la îndrăzneală. Un îndemn la a te duce și a explora, a îndrăzni să pășești în întuneric, a-ți depăși limitele pentru a putea vedea, de fapt, adevărata față a Universului.

Citește și

Eterogen 11% – fotografii din comunitățile dobrogene

Dialog cu fotograful Remus Țiplea

Impactul schimbărilor climatice în 14 fotografii

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*