Dulce târgul Ieșilor

Palatul Culturii noaptea, vedere dinspre nord. Foto: Nelu Gheorghe

Dana Verescu vizitează Iașul, unde nu ratează tiparnița lui Dosoftei, cea mai veche biserică de aici, Sfântul Nicolae Domnesc, construită pe vremea lui Ștefan cel Mare sau Palatul Culturii.

Nu știu alții cum sunt, dar de câte ori mi se oferă ocazia să vizitez Iașiul, nu refuz niciodată. Așa că atunci când Roxana Pintilescu, organizatoarea Galei Descoperă Nord-Est, m-a sunat și m-a întrebat dacă m-ar interesa evenimentul, n-am stat deloc pe gânduri. Iar după numai 3 zile mă aflam deja în orașul îndrăgit din copilărie, pe unde bunicii m-au plimbat de multe ori și unde am dat mereu peste oameni calzi și cu mult umor.

Am luat trenul, pentru că mi se pare liniștitor și pot citi. Începutul de decembrie e rece și uscat, mă aștept la un frig nordic în oraș și nu mă înșel. Am vreo două ore până la întâlnirea cu gazdele și cum suntem cazați în centru, pornesc plimbarea de pe Platoul de Aur. Iașiul, orașul celor 7 coline, este documentat încă din neolitic. Cu 5.000-6.000 de ani în urmă, aici a înflorit una dintre cele mai remarcabile civilizații europene, cunoscută sub numele de Cucuteni-Tripolie. Muzeul de la Cucuteni, aflat la 10 km de Târgu-Frumos, aproape de dealurile pe care petreceam fiecare vacanță de vară, merită și el o vizită. În perioada Antichității zona a fost populată de diverse triburi, apoi de daci, după care pe aici au trecut valuri succesive de popoare migratoare.

Etimologia e destin

În documente orașul e cunoscut ca Târgul Ieșilor, Iașii sau Jassy, numele fiind legat de tribul iazigilor, un popor care făcea parte din familia sarmaților, de origine iraniană. Urmașii acestor triburi sunt “iașii”, menționați în zona Moldovei și Ungariei în secolul al XIV-lea. La iazigi, yazg sau yash înseamnă “faimă bună”. De altfel întemeierea Moldovei e pusă în seama lui Dragoș Vodă, trimis din Maramureș să “descalece” aici pentru a întemeia o provincie de graniță a regatului Ungariei. Provincia era esențială în apărarea împotriva tătarilor care năvăleau periodic în aceste ținuturi. În timpul unei vânători cățelușa lui, Molda, s-ar fi înecat într-un râu care a primit numele acesteia. Puțin mai târziu, Bogdan I, alt voievod al Maramureșului, s-a răzvrătit împotriva regelui Ungariei, a trecut granița și a întemeiat un stat nou, al cărui simbol a devenit bourul, aflat și azi pe emblema Moldovei. Capitala Moldovei s-a stabilit la Suceava, iar Iașiul a fost documentat pentru prima dată în 1408, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, care a ridicat o Curte Domnească.

Alexandru Lăpușneanu a mutat capitala Moldovei la Iași în 1564, iar eu mă aflu azi chiar pe locul acesteia, unde acum se înalță Palatul Culturii.

Recuperarea amintirilor din copilărie

Platoul de Aur e situat pe cea mai înaltă colină și a fost ales tocmai datorită vizibilității pe care o oferă. Traversez parcul din fața lui și intru în una din cele mai vechi biserici din Iași, Sfântul Nicolae Domnesc, construită pe vremea lui Ștefan cel Mare. Aprind câteva lumânări, pentru morții și viii mei, și vreau să intru în tiparnița lui Dosoftei, aflată lângă biserică. Casa cu arcade, cum i se mai spune, datorită porticului cu cinci coloane, a aparținut de biserica Sf. Nicolae. Aici a funcționat prima tiparniță din Moldova, în secolul al XVII-lea. Însă cercetările arheologice arată că în perioada respectivă în acest loc se afla un cimitir, iar construcția a fost ridicată, conform ipotezelor, în secolul al XVIII-lea. Astăzi, în clădirea cubică restaurată se află secția de literatură veche a Muzeului Literurii din Iași. Deschid ușa grea din metal și mă trezesc în altă lume. Mașinării gigantice, în spatele unor pereți de sticlă, îmi aduc aminte cu câtă migală și greutate (la propriu) obțineau oamenii cuvântul scris. Azi nu ne putem imagina viața fără cărți și ziare, dar uităm, de multe ori, de câtă prețuire s-a bucurat tiparul la începuturi. Nu am timp să filosofez prea mult, pentru că aud o voce: “Îi închis acum, viniți mâini.” O doamnă, o salut, îmi cer scuze și-i explic că ușa era deschisă. “Da”, spune, “dar abia mâine deschidem.” Ies în aerul rece și vântos și ne întâlnim cu cea care ne va fi ghidă timp de 3 ore.

Biserica Trei Ierarhi, o capodoperă a arhitecturii moldovenești. Foto: Nelu Gheorghe

Un traseu clasic

Mădălina este studentă le geomatică, o combinație de geografie și informatică, și membră Iași.travel, o Asociație cofondată de Mihai Bulai, prodecan al Facultății de Geografie și Geologie. După un scurt istoric al Palatului Culturii, pornim spre Trei Ierarhi. Ridicată în 1639 de Vasile Lupu și gândită ca necropolă domnească, Biserica Trisfetitelor este o capodoperă a arhitecturii bizantine și a goticului moldovenesc. Dantelăriile de pe ziduri sunt de inspirație armeană și georgiană. Modelele orientale și geometrice, arcadele și nișele prind viață în lumina schimbătoare a zilei. Aici au ajuns, în 1641, moaștele Sfintei Parascheva, trimise de patriarhia Constantinopolului ca semn de recunoștință pentru acțiunile și donațiile domnitorului Vasile Lupu. Ele au fost mutate în Catedrala Mitropolitană în 1887. “Aici sunt îngropați Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza”, ne spune Mădălina. Intrăm în biserică, se ține vecernia și interiorul e aproape complet scufundat în întuneric, cu excepția naosului.

Ne încălzim puțin corpul și sufletul, apoi continuăm periplul. Traversăm Târgul de Crăciun, din partea pietonală a bulevardului Ștefan cel Mare, unde acum se află chioșcuri și lumințe colorate. Domnește, ca de obicei, un aer pașnic și liniștit, nimeni nu vorbește tare, nimeni nu se grăbește și nu te înghesuie.

Ajungem în fața Primăriei, Palatul Rosetti-Roznovanu, construit în 1830 de arhitectul Gustav Freywald, același care a proiectat și Catedrala Mitropolitană din Iași. Aici a avut loîn 1966 o manifestație separatistă violentă, iar antiunioniștii care voiau separarea de Țara Românească urmăreau aducerea la domnie a boierului Neculai Rosetti-Roznovanu.

În 1891, primarul Vasile Pogor obține clădirea, dar legendele spun că palatul ar fi fost pierdut la un joc de cărți de către proprietar. “Hai să ne încălzim puțin în Catedrala Mitropolitană”, ne propune Mădălina, și toți suntem de acord. Cea mai mare biserică ortodoxă din România, este construită în stil neorenascentist și seamănă foarte bine cu o catedrală catolică. Ajung, în sfârșit, la moaștele Sfintei Parascheva, din fericire acum fără să trebuiască să aștept ore întregi la coadă. Trecem prin fața Teatrului Național și ne încălzim cu cel mai bun vin fiert, cu care reușesc să-mi pătez mănușile. Aflăm acum despre primul teatru de limbă idiș din lume, Pomul Verde, construit la Iași de Abraham Goldfaden, venit din Ucraina.

O scurtă paranteză

În anul 1876 apare la Iași primul teatru evreiesc de limbă idiș din lume. Mihai Eminescu participă la reprezentațiile a patru scenete și scrie că nu prezintă mare interes dramatic, dar jocul actoricesc e excelent. Abraham Goldfaden, părintele acestui teatru, vine din Ucraina la Iași pentru a înființa o gazetă. Dar un prieten îi spune că gazetarii mor de foame și îi dă ideea înființării unui teatru. Trupa creată de el dădea reprezentații într-o grădină de vară, iar din octombrie 1876 se mută în noua grădină Pomul Verde, chiar lângă Teatrul Național. După peripluri la Botoșani, Galați, Brăila și București, dar și turnee în Europa de Esst, Paris și New York, Goldfaden se întoarce la Iași în 1895. În scurt timp emigrează în America, unde compune și piese în ebraică, devenind astfel și părintele teatrului ebraic.

Este numit “Shakespeare al evreilor” și moare la New York. Grădina Pomul Verde a fost distrusă într-un incendiu și refăcută în 1911. În 1956 primește numele lui Goldfaden, dar în 1971 municipalitatea demolează întreaga zonă. Astăzi pe locul fostului teatru se află un monument și bustul lui Abraham Goldfaden.

Pornim iar spre nord și ajungem în sfârșit la Piața Unirii, luminată acum de o boltă de beculețe de sărbători. Alexandru Ioan Cuza veghează aici, iar la picioarele lui sunt mai mulți boieri, probabil chiar și unii dintre cei care i-au urzit plecarea. “Hotelul Traian a fost construit pe locul unei foste prăvălii a lui Scarlat Pastia, avocat și primar al Iașiului”, o aud pe Mădălina. Proiectul a fost de a construi un teatru, dar cheltuielile enorme l-au ruinat pe proprietar, el a pierdut clădirea și aceasta a devenit astfel hotel. Clădirea a fost construită după planurile inginerului și arhitectului Gustave Eiffel, la care Pastia a apelat pentru că era mulțumit de calitatea podului construit la Ungheni. În timpul primului război mondial, când Iașiul era capitală de război, aici au stat mulți miniștri și oameni de cultură bucureșteni.

“Din acest motiv hotelului i se spunea Micul București”, continuă Mădălina. “De altfel, aici a stat și Greta Garbo, sub nume fals, în 1934.”

Urcăm pe strada Lăpușneanu și ajungem la Muzeul Unirii. În perioada 1859-1865 a fost reședința primului domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza. Aici a semnat Cuza declarația prin care se proclamă unirea definitivă a Principatelor, la 11 decembrie 1861. Vom vizita muzeul a doua zi, așa că pornim spre locanta unde vom lua masa, Oscar.

Ne bucurăm să intrăm la cald și ne întâmpină Roxana Pintilescu, amfitrioana noastră, cu care ciocnim o vișinată. Și apoi pe a doua. Facem cunoștință cu Mihai Bulai, prodecanul Facultății de Geografie și inițiatorul portalului Iași.travel. Mâncăm, râdem și ne veselim și abia așteptăm Gala de a doua zi.

Muzeul Unirii, fosta reședință a lui Al. I.Cuza, salonul de zi cu o rochie a soției domnitorului. Foto: Nelu Gheorghe

Bune practici și dezvoltare durabilă

Gala Descoperă Nord-Est a avut loc la Palatul Culturii, în Sala Voievozilor. Simbol al orașului, edificiul a fost construit pe locul fostei Curți Domneștii a Moldovei. Palatul a căpătat forma actuală între anii 1906-1925, când a fost refăcut de arhitectul Ion D. Berindey, devenind Palat de Justiție și Administrație. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a servit drept cazarmă trupelor germane și rusești și spital de campanie. Din 1955 a primit titlul de Palatul Culturii. astăzi aici se află patru muzee: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic și Muzeul Științei și Tehnicii “Ștefan Procopiu”.

Gala, ajunsă la cea de-a patra ediție, este un eveniment dedicat dezvoltării regiunii și consolidării colaborării diverșilor factori implicați. Invitații s-au delectat, merită amintit, cu o masă bogată moldovenească, pregătită de chefii restaurantului La Castel, toți membri ai organizației ACEEA (Asociația Culturală Euro-Est Alternativ) și păstoriți de inegalabila Iulia Drăguț. Am colindat în pauze coridoarele și sălile palatului și am admirat arhitectura și ornamentele în stil neogotic flamboyant. Se vede peste tot, în Iași, grija și dorința boierilor, principilor și domnitorilor de a aduce aici cei mai talentați arhitecți, ingineri și constructori.

Iașiul este, de departe, capitala culturală a României, căci nici un alt oraș nu-i egalează eleganța clădirilor și interesul pentru artă, știință și inovație. Multe săli din Palat sunt lambrisate cu bois-ciment, materialul decorativ inventat de Henri Coandă și realizat dintr-un amestec de ciment și rășină, fiert în ulei, care imită lemnul de stejar. În Sala Voievozilor, vizitatorii pot admira galeria de portrete ale conducătorilor Moldovei, de la Decebal până la Carol al II-lea.

Încă o zi de povești

Moldovenii sunt mari povestitori, asta știe oricine a trecut pe aici măcar o dată sau are oarecare cunoștințe de istoria literaturii române. Mihai Bulai nu se dezminte, face parte din spița celor cărora le place să spună povești și o face cu arta unui om de știință. Ne întâmpină la 9.30 la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, unde întârziem 10 minute, pentru că am vrut să mergem pe jos. După ce vizităm Biblioteca Universității Tehnice Gh. Asachi, Mihai ne întreabă, privindu-ne zâmbind cu ochii mari și albaștri: “Îmi acordați 15 minute ca să vă povestesc despre Sala Pașilor pierduți?” Da, bineînțeles, se mai pune problema? Bine facem, pentru că ne poartă prin fiecare lucrare a lui Sabin Bălașa, care a lucrat 10 ani aici, între 1969 și 1979.

“Vom începe de aici, de unde a început și Bălașa. Prima lucrare se numește Omagiu Întemeietorilor, destul de explicit”, ne spune Mihai. “Observați compoziția pe trei planuri: material, spiritual și universal, o viziune specifică romantismului cosmic al lui Bălașa.”

Capul de bour e neclar, la fel și lucrarea care o prezintă pe Dochia, trecutul nostru e neclar, tezaurul de cuvinte dace e mic și unele se regăsesc și în limba albaneză, în fond dacii erau înrudiți cu ilirii.

Povestea lui Mihai are o mulțime de ramificații, pentru că e pasionat nu doar de geografie, ci și de istorie și arhitectură. “Primul plan e reprezentat de bour, pentru a sublinia rolul esențial al Moldovei în fondarea României; al doilea plan, cu cele două fete, Moldova și Țara Românească, reprezintă prima unire a statului român, iar al treilea plan, cu Cuza în centru, înconjurat de 12 bărbați. La ce credeți că face aluzie?” Imediat mi se trezesc reflexele din studenție și vorbesc despre cei 12 apostoli. “Așa e”, continuă Mihai, “Bălașa a făcut aluzii numerologice, pentru că nu putea vorbi explicit despre religie. Chiar dacă Ceaușescu a adus cu el o anumită deschidere și la început punea accent pe dezvoltarea comunității, nu pe cultul personalității, cum s-a întâmplat după vizita în Coreea de Nord în 1971.”

Eminescu, una din temele abordate de Sabin Bălașa în Sala Pașilor Pierduți de la Universitatea A. I. Cuza. Foto: Nelu Gheorghe

Cuvintele și poveștile se țes, trecem de la o lucrare la alta, Dochia tânără, strămoașa poporului român, apoi moartea ei, la Babele, în Bucegi, nunta cosmică, Meșterul Manole, Moldova o fată călare pe un taur, făcând aluzie și la Europa din mitologia greacă, straturi de povești suprapuse, 3 planuri care domină lucrările, material, spiritual și universal, până la tripticul Eminescu, Luceafărul (reprezentat de o fată), și nori-porumbei. “Eu cred că Bălașa a reprezentat aici pe Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Dumnezeu Tatăl e reprezentat ca femeie, pentru că de fapt femeia este cea creatoare de viață.”

Contemplăm și descopăr un Bălașa proaspăt, genial, îmbibat de viziune și capabil să o transmită și altora. “Și acum mergem la a doua jumătate a operei, în a doua jumătate a sălii. Aici Bălaș a reprezentat idealurile și năzuințele comunismului, în oglindă față de istoria noastră, din latura opusă”, îl auzim pe Mihai. Prima lucrare, Amfiteatru, o sală de studenți cu fața spre privitor, aproape robotizați, dar cu speranță în priviri. Femei cu copii, femei care-și oferă copiii pentru pacea universală, moartea atomică, Prometeu și Icar.

“Ultima lucrare, Aspirație, pandantul primei, prezintă 10 oameni, 6 bărbați și 4 femei, căci comunismul vrea să aducă egalitate între sexe și pentru a echilibra, la început sunt necesare mai multe femei, și un strat universal, yin și yang. Dar lipsește planul spiritual, complet absorbit de cel material. Nu știu dacă asta a vrut Sabin Bălașa să spună, dar de 5 ani mă tot gândesc la lucrarea lui și e interpretarea mea proprie”, încheie Mihai.

Foaierul teatrului Vasile Alecsandri, cu ornamente aurite. Foto: Nelu Gheorghe

Mergem cu mașinile până la Teatrul Național Vasile Alecsandri, admirăm clădirea neoclasică cu influențe eclectice, cu ornamente bogate, construit după planurile a doi arhitecți care au ridicat teatre și la Viena, Praga, Cernăuți, Odessa. Cortina a fost pictată de un maestru vienez și are în centru alegoria vieții, cu cele trei vârste, iar în dreapta Unirea Principatelor.

“Moldova a fost mereu un centru cultural și social. Aici a apărut inițiativa Unirii Principatelor de la 1859, dar și a Marii Uniri din 1918, când guvernul și regele se aflau la Iași. Se spune și în Hora Unirii: măi muntene, măi vecine, vino să te prinzi cu mine hai să dai mâna cu mine”, îl auzim pe Mihai.

Nu zăbovim prea mult aici și ne îndreptăm spre ultimul obiectiv, căci trebuie să prindem trenul: Mănăstirea Golia. A fost idicată de Vasile Lupu în 1653, în stilul Renașterii târzii.

“Domnitorul și-a luat numele Vasile de la basileus, care înseamnă împărat. Avea ambiții mari și a avut realizări pe măsură.” Aici a slujit ca diacon Ion Creangă, până când a fost răspopit pentru că ar fi tras cu pușca în ciori și ar fi spart geamul uneia dintre turle. “Puteți răsufla liniștiți, Creangă a fost reabilitat de Biserică acum vreo 10 ani”, râde Mihai. Moldovenii sunt credincioși, “pelerinajul Sfintei Parascheva este Untold-ul nostru”, ne spune Mihai.

În interior e o pictură specială, Adormirea Maicii Domnului, în care Maria este înfățișată ca un copil purtat în brațe de Iisus Christos.

Pe mâini bune

Ieșim și începem să ne luăm rămas bun, dar aici acest lucru durează mult. Aflăm că Asociația Iași.travel organizează tururi tematice ale orașului, grupate pe 7 teme principale care definesc orașul. De altfel, călătorii care vor să cunoască orașul pot găsi ghizi specializați fie pe acest portal, fie pe site-ul Primăriei. Sau pot apela la freelanceri, cum este George Mironescu, căruia îi place în mod deosebit turismul de pelerinaj.

“Oamenii care vin în pelerinaj sunt mai disciplinați, mai interiorizați, e un alt tip psihologic. Îmi place foarte mult să merg cu ei și să-i plimb prin oraș. Iașiul este și orașul celor 100 de biserici”, spune George, la plecare. “Avem de fapt vreo 110”, completează Mihai.

Ne strângem mâinile și pornim spre gară, dorindu-ne deja să revenim. Târgul care “te îndeamnă ca să ieși”, cum îi spunea coana Chirița, îmi amintește de copilărie și mă atrage acum la fel de mult ca atunci.

Text: Dana Verescu
Foto: Nelu Gheorghe

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*