Dragoste de înot

Foto: Cristi Preda

Campioana olimpică la natație, Camelia Potec rememorează prima întâlnire cu unul dintre locurile preferate de antrenament: Complexul de Natație din Complexul Sportiv Lia Manoliu.

Dragostea poate schimba totul, poate aduce multe împliniri. Dragostea de frumos, dragostea de aproapele tău, dragostea de tot ceea ce faci, dragostea de locurile în care te duci, le descoperi, apoi le iubești. 

 Am ales să scriu astăzi despre unul dintre momentele în care m-am îndrăgostit. 

Fiind brăileancă și sportivă de performanță, am avut la dispoziție un bazin de 25 de metri acoperit, un bazin de 50 m descoperit și mai ales, Dunărea, locul în care am și învățat să înot. Am iubit de la început acest sport, înotul, și nu mi-am dorit decât să îl pot practica, oricât de “dure” ar fi fost condițiile. Nu contau atât de mult orele la care începeam antrenamentul de dimineață (ora 07:00 în apă, deci trezirea la 5:30 în fiecare dimineață) și nici că era, câteodată, foarte frig în bazin sau că înotam cu broaște, șerpi de apă în bazinul descoperit. Dragostea de înot mă făcea de fiecare dată să fac abstracție de aceste lucruri sau chiar să găsesc, alături de colegii mei, motive de distracție cu “animăluțele noastre de companie”.  Doar erau cu noi la antrenamente! Munceam cot la cot.

Ziua în care am venit la București a fost de neuitat, în schimb. Nu am fost impresionată de ideea că ajungeam în capitala României, nici de aglomerație, nici de blocurile turn sau de clădirile pentru birouri, ci de cu totul altceva. 

Era o zi de vară când am ajuns în București, eram în formă după o perioadă foarte bună de pregătire de iarnă, eram motivată să merg să câștig competiții, eram fericită. Am ajuns la hotel fără să fiu prea obosită după drum și abia așteptam să mă duc să înot. Am aruncat gențile în cameră și am plecat spre antrenament. A durat puțin mai mult și eu eram din ce în ce mai nerăbdătoare. 

Foto: Cristi Preda

Am avut o mică ședință la federație în care ni s-au prezentat detaliile competiției la care trebuia să plecăm.  Am fost încurajați să nu renunțăm și asigurați că nu vom fi niciodată singuri, oricare ar fi rezultatele noastre finale. Știam că suntem cei mai buni și ne doream să aducem acasă cât mai multe medalii de aur. Era foarte interesantă ședința, mai ales că primisem și echipament, dar eu nu-mi doream decât să ajung la antrenament. Am probat echipamentul de cum l-am primit și l-am împachetat, imediat, la fel de frumos închipuindu-mi cu câtă mândrie îl voi purta atunci când voi urca pe prima treaptă a podiumului și voi asculta imnul. Dar chiar și așa, eu tot nu-mi puteam lua gândul de la ce aveam de făcut după aceea. Într-un final, ședința de doar 15 minute (care mi s-au părut o veșnicie) s-a terminat și noi am fost “liberi de antrenament”. Era tot ce-mi doream să fac, de când am ajuns în București.

Cu zâmbetul pe buze, cu hotărâre și în pas alergător, aproape, am ajuns și…m-am blocat. Era acolo, în fața mea. Totul părea un vis. Îmi închipuisem de multe ori cum va fi, ce voi simți, dar…tot am fost impresionată. Sunt sigură că a fost dragoste la prima vedere. Eu eram doar o puștoaică ambițioasă de la Brăila. El era deja cunoscut în toată lumea. Și acum eram față în față. Era ziua în care ne cunoaștem, ziua la care visasem de multe ori. Fata aceea energică devenise acum timidă și nu mai avea cuvinte. 

Totuși, am făcut primul pas, am rostit primele cuvinte: “wow, simt că deja te iubesc și că o să ne înțelegem de minune”.  

Mi-am făcut curaj și am alergat către vestiare. M-am schimbat și alături de colegii mei am făcut “turul de onoare”, așa am considerat noi atunci. Mirați și emotionați am cunoscut unul dintre locurile de care eu m-am îndrăgostit: Complexul de Natație din Complexul Sportiv Lia Manoliu.

Camelia Potec fotografiată de Cristi Preda.

Auzisem de el doar din presă și povestirile colegilor mei mai mari, era locul în care se organizase competiția de înot a ‘’Universiadei’’ din 1981.  A fost o zi de neuitat, totul a fost la superlativ. Antrenamentul, început în bazinul acoperit și terminat în cel descoperit, a făcut ca ziua să fie perfectă din toate punctele de vedere. Știam deja că voi deveni cea mai bună pentru că aveam tot ceea ce-mi doream, pentru că eram fericită și motivată. 

Viața e întotdeauna mai frumoasă când ești îndrăgostit. În cazul de față, dragostea noastră încă durează…. chiar dacă cealaltă parte trece acum prin momente dificile, complexul fiind închis pentru renovări. 

Eu îi sunt și îi voi fi alături până când voi reuși să îl văd din nou “în formă”, dar mai “la modă”. Condițiile oferite nu mai erau prielnice noii generații, așa că avea nevoie de îmbunătățiri. Sportivii noștri au nevoie acum de o bază modernă, un loc de pregătire adecvat zilelor noastre. Am încredere că va trece rapid această perioadă mai puțin prielnică și că acest complex de natație va fi unul dintre cele mai frumoase din zona de est a Europei. Pentru mine va fi cu siguranță cel mai frumos.

Text: Camelia Potec
Foto: Cristi Preda

1 Comment

  1. Un articol despre un loc devenit istorie. Un loc unde copii plang pentru ca nu au unde sa se mai antreneze si alearga parintii si antrenorii prin tot orasul dupa bazine si culoare libere. Deja se face anul de cand bazinul e inchis si nu exista niciun contract pentru refacerea lui. In acest timp World Class Romania si alte bazine private prospera. Un presedinte de federatie responsabil isi punea cortul in fata MTS.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*