Jurnal subiectiv de festival SoNoRo Musikland 2019: ziua 1 – Criț

Biserica Fortificată Criț - © Călin Stan

Când am pornit la drum, într-o sâmbătă dimineață, spre Criț, Meșendorf, Viscri și Brașov unde, în perioada 31 mai – 3 iunie, iubitorii de muzică clasică s-au putut bucura de prima ediție a festivalului SoNoRo Musikland 2019 care s-a desfășurat în cele mai frumoase biserici fortificate din regiune săsească (Haferland), situată între Rupea și Sighișoara, aveam în minte câteva pasaje din amintirile violoncelistului Janos Starker (deloc străin de România și pe undeva de povestea spre care mă îndreptam).

În avion – Starker, evident, nu eu – călătorind dinspre Statele Unite spre Europa, și-a amintit titlul unui bestseller – Everything You Always Wanted to Know about Sex but Were Afraid to Ask – și de la el a ajuns la întrebarea care îl frământa de fapt: ce anume vrea să știe publicul de concert? De aici s-a născut Scotch and Soda Bit. Nici piesă de teatru, nici monolog, nici concert.

Poate că azi i-am spune un happening, poate mai just o improvizație abilă a unui solist și profesor de excepție. O masă, două scaune, unul pentru violoncel, celălalt pentru Starker, pe masă țigări, o scrumieră și o sticlă de scotch. Iar Starker se explică: avea de gând să răspundă tuturor întrebărilor pe care publicul vrea să le pună muzicienilor dar nu are ocazia. Un preludiu de Bach, un set de întrebări și tot așa – întrebări, muzică, întrebări, muzică. Publicul ajunsese să nu se mai simtă încorsetat, asistând la un spectacol ci devenise musafir în „casa” lui Starker.

Afișul festivalului SoNoRo Musikland 2019
Foto: SoNoRo

La asta mă gândeam plecând la drum, musafir eu însămi al celor care mă invitaseră în „casa” lor: organizatorii SoNoRo Musikland 2019.

Un festival despre care Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo spunea că este „o întâlnire între Festivalul SoNoRo, ce ajunge anul acesta la cea de-a XIV-a ediție, și turneul SoNoRo Conac, seria de concerte, lansată în 2013, ce a repus pe harta emoțională a țării noastre aproape 100 de conace, palate, castele și biserici fortificate.

Am ales ca etimologia numelui noului festival SoNoRo Musikland să fie una germană, pentru a celebra moștenirea culturală a acestui loc încărcat de istoria și vechiile tradiții săsești. Inspirați de muzicalitatea profundă a acestui loc, a colinelor ce punctează ca un portativ peisajul, freamătul pădurilor și zgomotul satelor, o adevărată simfonie rurală, pe care dorim să o omagiem aducând muzica marilor compozitori în acest colț de lume, să răsune în vechile biserici fortificate, în conace și palate sau în piața mare, să strângem în jurul nostru săteni și orășeni din toată lumea, pentru a celebra frumusețea naturii, arhitectura și tradițiile ale acestui ținut, prin cea mai frumoasă muzică ce a fost vreodată compusă.”

Musafir al lor și al celor zece muzicienii remarcabili – pianiștii Ioan-Dragoș Dimitriu și Mara Dobrescu, violoniștii francezi Anton Martynov și Philippe Graffin, violonceliștii Radu Nagy și Bertrand Raynaud, alături de Răzvan Popovici, violă, Petru Iuga, contrabas, Răzvan Poptean, clarinet, și Miruna Nagy, harpă – care s-au alăturat, unii nu de ieri se azi, proiectului SoNoRo și, să o spunem, viziunii și tenacității lui Răzvan Popovici și a sufletistei și profesionistei echipe pe care a strâns-o în jurul lui.

Spre sași

Spre sași, mi-am spus, cu mândria de brașovean, dezertor într-un București deseori sufocant și prea grăbit, și care cândva, mult în urmă, a avut o profesoară de pian… săsoaică. Am lăsat așadar drumul să se aștearnă – două ore jumătate până la Brașov, aproape un record, o cafea, apoi încă o oră și douăzeci până când, din șoseaua care leagă Brașovul de Sighișoara, drumul spre Criț face destul de brusc stânga și nu neapărat prea bine semnalizat, mai ales pentru cei care cască gura la peisaj, simțind aproape de Rupea cum deja Bucureștiul fusese spălat de pe piele și dat uitării. Din șoseaua aproape bună intri pe un drum cu pietriș care nu ar trebui să vă încurce prea tare, dacă nu m-a încurcat pe mine. Totul este să aveți parte de o zi frumoasă așa cum, în ciuda alertelor apocaliptice pe care le-am tot primit pe telefon, s-a dovedit a fi.

Biserica fortificată din Criț

Odată ce ai intrat pe drumul de țară și ai invocat, relaxat totuși, toate și oricare dintre instanțele care te-ar feri de o pană sau alte incidente similare, lucrurile se schimbă. Waze-ul, care trebuia să mă conducă spre biserica fortificată din Criț, lângă care se află casa Kraus, minunata gazdă a festivalului, părea a fi ușor confuz, indicându-mi dreapta spre, practic, nicăieri. În tot cazul, un drum închis. Am decis să suspend orice tehnologie, am lăsat geamul mașinii, am dat binețe unui mic grup adunat în fața a ceea probabil că e birtul din Criț. Pe toate porțile din jur vedeam afișele festivalului, mult mai bine amplasate și mai reușite decât la marile și simandicoasele întâmplări similare ale capitalei.

Afișul festivalului SoNoRo Musikland 2019, foto: Șerban Mestecăneanu

Oamenii s-au ridicat de la mesele de plastic, mi-au răspuns la salut și o doamnă zâmbitoare mi-a arătat drumul întrebându-mă dacă am venit la muzică. Cam așa, deși mai repede muzica este cea care a venit la mine.

Câteva minute mai târziu parcam în fața Casei Kraus. Odinioară casă parohială, construită la 1843 și purtând azi numele preotului Johannes Traugott Kraus, se află în dreapta bisericii fortificate. For the well travelled, citeam cu câteva zile înainte. Locul în care ești bine-venit și bine-primit. O promisiune acoperită, ca și festivalul, integral. O casă restaurată cu o decență pe care ar fi indicat să o descoperim mai des, găzduind un festival despre care citiți aici, dar pe care, anul viitor, ar trebui să îl urmați și, mai cu seamă, ascultați.

Casa Kraus, foto: Mihaela Gheață

Preț de o țigară afară, privind șoseaua care continuă spre Sighișoara – suficient de departe să nu te deranjeze, prezentă cât să nu te simți izolat de lume și să riști să aluneci în visare (credeți-mă, e mai ușor când trebuie să te desparți de locurile acestea să nu ai senzația că lucrurile au fost, sunt ori vor fi așa mereu) – camera a fost gata, o minunăție de care m-am putut bucura abia mult după apus, și, în vreo zece minute, m-am schimbat pentru a porni spre primul meu concert alături de ei (și al doilea al festivalului).

Biserica Fortificată din Criț și musafirii ei, foto: Șerban Mestecăneanu.

Muzică de cameră

Cât ochii s-au rotit peste peisajul blând aproape că nu am băgat de seamă repetițiile care aveau loc undeva la primul nivel al Casei Kraus. Ferestrele erau larg deschise, dând spre curtea din spate, și Trio-ul de coarde în Si bemol major, D 471 de Franz Schubert, care avea să deschidă concertul Dance, Dance, Dance din Meșendorf, se revărsa cu aceeași consistență a aerului curat care era pretutindeni. Nimic mai firesc, dar acel firesc care, fiind tot mai rar, apare în forma mirării și, în cazurile fericite, te face să-ți reevaluezi viața. La câțiva pași de mine, într-o casă mirosind a copilărie, deci a istorie, muzicieni dintre cei mai buni făceau muzică de cameră.

Foarte bună, cu generozitate și cu o bucurie care contaminau pe loc, ca într-o familie din vremurile când instrumentele muzicale nu lipseau din anumite (multe) case și a face muzică era parte din suflul fiecărei zile. Pe holuri întâlneai și ocoleai ceremonios câte un instrument muzical, câte un pupitru, partituri – totul într-o dezordine organizată, asortată locului de care nu te-ai fi dezlipit.

Dar un festival este o adevărată vietate capricioasă și fără astâmpăr, sortită să nu stea locului, mai ales atunci când este gândit să recupereze și să educe mai mult decât memoria și gustul muzical, ci, împreună cu ea, și un patrimoniu pentru care se face puțin și, deseori, prost. Viața muzicienilor este și a fost dintotdeauna sortită drumului. Casele lor, îmi spun, cum a fost această casă pentru trei zile, cum sunt bisericile în care au cântat și pe care le vom descoperi, le seamănă.

Știam de dinainte succesul SoNoRo Conac, nu mă miraseră deloc alegerile conacelor și-mi spusesem în câteva rânduri că oamenii și locurile au un dar de a se regăsi, au o chimie care circulă prin caneluri invizibile. Locurile acestea nu găzduiau pentru prima dată astfel de evenimente, dar niciun lucru nu seamănă cu altul, iar formula succesului este extrem de complicată. Am avut ocazia în zile ce au urmat – și despre care veți putea citit în curând – să descopăr că dacă acest circuit, care scapă ochiului și care poate fi lesne ratat, este captat cu inteligență, dăruire, tenacitate și cu un salvator simț al umorului (care poate vira în ironie dacă este cazul), te poate prinde și duce cu el. Constanța în acest caz, nașterea unei tradiții, ceea ce SoNoRo Musikfest vrea să facă, sunt diferența specifică.

Te-ai putea gândi că, simplu spectator, poți cel mult să vii, să asculți, să vezi, să dai mai departe o impresia. Ai spune că nu e mare lucru dar îmi răsună în cap vorbele cu care Diana Menuhin, soția lui Yehudi Menuhin (sau Y. cum îi spune în memorii) își încheie volumul de însemnări și amintiri (Life With Yehudi. Fiddler’s Moll) care spunea, despre ea, dar perfect valabil, că poți face „an acceptable pattern for a multiple mosaic”. Iar în cazul acesta mozaicul este al muzicii de calitate împletit cu scoaterea din uitare a patrimoniului și repunerea pe harta noastră (nu doar afectivă) și a lumii a unor locuri care nu vor face altceva decât să ne întoarcă o viață mai bună.

Citește și

Weekend de poveste la Richiș şi Mălâncrav

Miracolul de la Viscri

Viscri vrea turism sustenabil

Jurnal subiectiv de festival SoNoRo Musikland 2019: ziua 2 – Meșendorf

Jurnal subiectiv de festival SoNoRo Musikland 2019: Ziua 3 – Viscri

Jurnal subiectiv de festival SoNoRo Musikland 2019: ziua 4 – Criț & Finale Brașov

Text: Anca Maria Mosora
Foto: sursele citate

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*