La noi în cartier

În cartierele noi din suburbii, case se pot amesteca ușor cu zona de blocuri. Lipsa de viziune a planului urbanistic și nepăsarea dezvoltatorilor imobiliari dau naștere unor anomalii de neînțeles. Foto: Tamás Hajdu

„Din bube, mucegaiuri Și noroi / iscat-am frumuseți și prețuri noi”. Un fotograf studiază de zece ani estetica urâtului în orașul românesc de provincie.

 

De când mă știu, mi-am dorit să mă mut la casă. Stau de o viață la bloc și m-am cam săturat. Anul ăsta am reușit să schimb traiul din apartament cu traiul de la casă. Nicio schimbare! Adică am un petec de verde, nu mai trebuie să scot câinele la plimbare la ore imposibile, ajunge să îi deschid ușa și să-l împing afară chiar și dacă plouă. În rest e la fel.

Din probleme verticale am trecut la orizontale. Am aflat că mirosul de ars se propagă și pe orizontală, nu numai de la vecinii de sub noi, manelele se aud și de la a treia stradă, praf există și în suburbie, nu doar la cei cu geamuri spre bulevard. Nu avem gândaci de bucătărie, în schimb suntem invadați de buburuze și cârtițe.

Intimitatea omului care trăiește într-un apartament de bloc este practic inexistentă. Deși împărțim spațiul acesta relativ mic cu alți semeni, sentimentul de singurătate este din ce în ce mai profund. Foto: Tamás Hajdu

În marea lor grabă de a transforma omul de rând în Homo sovieticus, comuniștii au creat niște experimente prin care un număr mare de oameni au fost înghesuiți în apartamente minuscule și suprapuse. Cartierele socialiste din Europa de Est au apărut ca un răspuns la heirupul industrializării.

Populația de la țară era adusă la oraș pentru a lucra în fabrici. Din păcate, blocurile pentru locuințe erau construite în defavoarea zonelor cu case, iar de multe ori centrele istorice au fost demolate pentru a face loc cartierelor comuniste. Peste noapte s-a pierdut din caracterul burghez al orașelor. Ceea ce trebuia să fie o excepție a devenit o normalitate. În toată nebunia acelor vremuri a existat totuși o ordine arhitecturală. Revăzând pozele vechi ale epocii comuniste, mi-a fost clar că în spatele acestor planuri exista un concept uniform.

Deși se spune că rufele nu se spală în public, nu avem nici o problemă să le uscăm în văzul tuturor. Timpul parcă s-a oprit în cartierul est-european, este o perioadă de tranziție care nu vrea să se mai sfârșească, cu bune, cu rele. Aici trăim și asta ne definește. Foto: Tamás Hajdu
Există două momente cheie care dau vremelnic un aspect uniform cartierului: după prima ninsoare, când zăpada acoperă totul cu un alb imaculat, și mai apoi primăvara, când explodează vegetația. Foto: Tamás Hajdu

După căderea comunismului, locuitorii cartierelor au avut oportunitatea de a deveni proprietari în acte ai apartamentelor. Din acel moment, cartierul standard cu fațade și parcări uniforme, cu arhitectură unitară, a încetat să existe. Totul a devenit eclectic, fiecare locatar încercând să adauge ceva personal.

Cartierul din foto-eseul de față ar putea fi orice cartier dintr-un oraș din România, poate chiar din Europa de Est. Mi-am propus să surprind viața cotidiană, elementele definitorii al unei existențe descompuse, cu suișuri și coborâșuri, dezvăluindu-i dubla natură: atitudinea de laissez-faire total, completată de o voință puternică de a-și schimba soarta. M-am ferit să romanțez disconfortul și sărăcia, dorind să reprezint realitatea crudă, însă într-o abordare blândă, cu umor și compasiune.

În curtea din spatele cartierului totul e dărăpănat, tencuiala a căzut de pe blocuri, pe alei se adună mașinile abandonate, gardurile ruginesc, dar întotdeauna apare câte o mână harnică ce încearcă să pună lucrurile cât de cât la punct, mai dă o găleată de mortar, își izolează pe cont propriu apartamentul, mai leagă portiera Daciei cu o sârmă ruginită, amenajează ronduri pentru flori din cauciucuri uzate… Într-un final, fațadele au început să semene cu un joc Tetris gigant.

Garajul este locul ideal pentru o mică relaxare de după-masă. Majoritatea și-au pierdut scopul inițial de a proteja mașina și au devenit un fel de anexă a apartamentelor (deasupra). Câinii comunitari și-au găsit un loc de trai ideal în cartierele noastre. Sunt foarte prolifici și, în absența unui program real de sterilizare, tind să populeze din ce în ce mai multe zone (dedesubt). Foto: Tamás Hajdu

Un loc aparte din cartiere este reprezentat de microuniversurile garajelor din jurul blocurilor. În majoritatea cazurilor, nu mai sunt folosite pentru adăpostirea automobilelor. Am întâlnit în lungul anilor o transformare uluitoare a lor. De la sifonăriile și micile ateliere de reparat umbrele până la momentul de față, când sunt folosite ori ca depozite de lomuri, depozite de alimente pentru iarnă, ori ca niște mici sanctuare exclusiv pentru bărbați, un fel de big boys playrooms, unde domnii se refugiază duminica după-masă la o partidă de rummy cu pretextul că trebuie să repare ceva.

Locurile mele preferate din zona cartierelor sunt micile grădini de la poalele blocurilor. Aici, limita e dată doar de fantezia locatarilor. Primăvara timpuriu încep lucrările de amenajare, când apar ca la un semnal sute de PET-uri albastre cu fundul tăiat pe post de mini-sere pentru plantele externalizate în pământul încă rece. Reciclarea e sfântă la micii grădinari de bloc, nimic nu se aruncă, totul se transformă – de la cutiile goale de bere până la lebedele din anvelope uzate.

Locurile mele preferate din zona cartierelor sunt micile grădini de la poalele blocurilor, unde limita e dată doar de fantezia locatarilor. Reciclarea e sfântă la micii grădinari de bloc, nimic nu se aruncă, totul se transformă – de la cutiile goale de bere până la lebedele din anvelope uzate (deasupra). Daciile vechi și abandonate întrețin nostalgia vremurilor de glorie a cartierelor comuniste (dedesubt). Foto: Tamás Hajdu

Primăvara timpuriu e forfotă mare, se adună cu mic, cu mare și încep marea transformare estetică a zonei. Acest elan se oprește undeva la sfârșitul lunii mai, când vegetația inundă totul, acoperind kitsch-ul și mizeria. Există două momente când cartierul nostru se curăță vizual: după prima ninsoare, când zăpada e de un alb imaculat, apoi după ce vegetația acoperă complet cartierul. Autoritățile, din lene sau nepăsare, nu se deranjează să le curețe, așa că frumosul nostru cartier devine involuntar o zonă „eco friendly” cu mult verde.

Pe lângă prezența umană, întâlnim și o faună variată. Animale demult domesticite, care s-au adaptat la un trai liber în inima urbei. Fiecare al doilea, al treilea bloc are în dotare câte un exemplar canin sau o familie întreagă de feline care au un comportament mai aproape de cele sălbatice. Întotdeauna există câte un șef de haită, o doamnă mai în vârstă de la parter sau chiar administratorul asociației de locatari. Sunt bine îngrijite, hrănite, dar reprezintă un rezervor nesecat de purici și tot felul de paraziți.

În spatele blocurilor au asigurate atât cazarea, cât și masa. Unii locatari îi lasă în casă sau pe balcoane. Pentru pisici sunt construite scări exterioare accesibile doar lor. Când vine timpul mesei, se adună toate și se agită până apare doamna de la parter care le are în grijă. Cumva, ele trăiesc într-o simbioză bine pusă la cale de către parazitul Toxoplasma gondii. E demonstrat că șoarecii infestați cu acest parazit caută intenționat prezența pisicilor, nemanifestând nicio frică față de dușmanul lor natural. La fel funcționează și la oameni, persoanele infestate cu toxoplasmă au o afinitate mărită către feline, le colecționează în număr mare și, dacă scapă de parazit, schimbările comportamentale par să fie permanente.

La marginea cartierelor întâlnim o altă categorie de animale, cele de fermă. Câte o văcuță sau un cal lăsate în voie la păscut între rondurile grădinilor. Prezența lor nu-i mai surprinde de mult pe locatari, apariția lor în preajma blocurilor face parte din cotidian. Foto: Tamás Hajdu

La marginea cartierelor întâlnim o altă categorie de animale, cele de fermă. Câte o văcuță sau un cal lăsate în voie la păscut între rondurile grădinilor. Se plimbă nesupravegheate de parcă ar fi în habitatul lor natural. Nu știu dacă ele sunt intrușii și au intrat în oraș sau cartierul s-a extins în zona lor cu parcările și tufele de iulișcă, aici nu se distinge clar dacă suntem la oraș sau la sat.

Timpul s-a oprit în cartierul est-european, e o perioadă de tranziție care nu vrea să se mai sfârșească, cu bune, cu rele. Aici trăim și asta ne definește. Să îl schimbăm ar sta în puterea noastră. Cu un efort susținut și de autorități, l-am putea transforma într-un loc mai plăcut de trăit, dar am și pierde un pic din identitatea noastră de orășeni est-europeni.

Un muzicant insinuat între blocuri profită atât de spectatorii ieșiți la ferestre, cât și de rezonanța pereților înconjurători. După 1989, locuitorii cartierelor au devenit proprietari ai apartamentelor. Din acel moment, cartierul standard cu fațade și parcări uniforme a încetat să existe. Foto: Tamás Hajdu

Medicul veterinar Tamás Hajdu, aflat la primul articol pentru National Geographic, locuiește în Baia Mare. Povestea lui e însă reprezentativă pentru orașul provincial tipic din Europa de Est.

Articol publicat în ediția din iunie 2019 a revistei National Geographic
Text, foto: Tamás Hajdu

1 Trackback / Pingback

  1. De citit în drum spre casă - 537 » Georgeisme

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*