O tură foto în California devine o poveste despre prietenie

Pădurile de sequoia - Redwoods, foto:Daniel Drelciuc

Fotograful Gheorghe Popa, ale cărui fotografii le-ați mai văzut pe site (Fotojurnal: Pe urmele lui Ansel Adams, O excursie foto la Geamăna, Lacul Cuejdel), povestește cum o tură foto în California devine o expoziție itinerantă, dar și o frumoasă poveste de prietenie.

California Dreaming este despre o tură foto în California care a devenit o poveste frumoasă despre fotografie și prietenie. De la pregătirea turei și până la forma finală a unei fotografii și anume printul, am lucrat ca o echipă.

Anul trecut, fotograful Horia Bogdan făcea pregătiri pentru California, iar acum avem o expoziție foto itinerantă care a avut primul vernisaj la Piatra Neamt, pe al doilea la Cluj-Napoca, unde a fost un adevărat succes, iar ultimul și cel mai important la București (pe 25 octombrie la F64). La F64, fotografiile vor putea fi admirate o lună de zile.

Când am plecat în California nu știam că vom organiza o expoziție, vroiam doar să ne simțim bine, să vedem locuri frumoase și de ce nu să mâncăm un burger adevărat de la el de acasă, așa ca să intrăm în atmosferă. Itinerariul cuprindea numai locuri iconice, Deșertul Nevada, Death Valley, White Mountains, Yosemite și celebrele păduri de Redwoods. Fotografiile bune au aparut încă din primele zile la fiecare dintre noi, așa că nopțile nedormite și oboseala ne-au fost răsplătite.

Din entuziasm am hotărât sa le arătăm tuturor ceea ce am fotografiat, așa că am hotărât să ne printăm fotografiile, însă nu oricum ci așa cum am văzut la galeria foto a lui Ansel Adams din Yosemite, adică la o calitate foarte bună.

Toate fotografiile sunt printate de Gphoto Gallery pe hârtie foto profesională, protejate de o sticlă de muzeu și cu ramă din lemn, passepartout-ul este antiacid, astfel că fiecare fotografie ar trebui să reziste pe perete între 50-60 de ani având în vedere că am folosit una dintre cele mai noi și mai bune cerneluri de pe piată în momentul de față (Epson Ultrachrome HD).

Timp de o lună, puteți admira la F64 fotografiile lui: Horia Bogdan, Irina Drelciuc, Oana Popa, Răzvan Iliescu, Daniel Drelciuc, Ciprian Bot și Popa Gheorghe.

Eveniment facebook: aici.

Pădure de sequoia, foto: Ciprian Bot
White Flame – Death Valley, foto din dronă: Popa Gheorghe
Furtună în Death Valley, foto: Popa Gheorghe
El Capitan, Yosemite, foto: Oana Popa
Death Valley, foto: Horia Bogdan
Half Dome, Yosemite, foto: Horia Bogdan
Dimineata în Yosemite, foto: Daniel Drelciuc
Oceanul Pacific, foto: Daniel Drelciuc
Death Valley, foto: Răzvan Iliescu
Bristlecone Pine, un copac care are aproximativ 5000 de ani, foto: Oana Popa
Yosemite Valley, foto: Popa Gheorghe
Păduri arse văzute în ceață, Yosemite, foto: Irina Drelciuc
Death Valley, Irina Drelciuc

 

1 Comment

Leave a Reply to Molnar Szabolcs Cancel reply

Your email address will not be published.


*