De vorbă cu Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo – partea a 2-a

Răzvan Popovici și Diana Ketler, directorul artistic al festivalului

Într-o dimineață de vară indiană în plin octombrie, în apropierea nostalgicului, frumosului și efervescentului cartier Armenesc, cu puțin înainte de debutul celei de-a XIV-a ediții a Festivalului SoNoRo, care se va desfășura între 1 și 17 noiembrie în București, Sibiu și Cluj, am stat de vorbă cu Răzvan Popovici, directorul festivalului.

Citește și prima parte a interviului: aici.

„Mediul privat apreciază și răsplătește foarte mult ingeniozitatea, inventivitatea.”

A.M.M.: De ce nu ai renunțat nicio clipă, în toți anii aceștia?

R.P.: Sunt lucruri atât de frumoase – ar fi fost multă lume văduvită de niște concerte bune. Nici nu mi-a trecut prin cap să renunț. Sunt doar câteva stavile, restul lucrurilor merg foarte bine. Și acum: nu avem Primăria București de doi ani, în mod inexplicabil au dispărut acum doi ani, am reușit să găsesc niște parteneri de bază privați și am acoperit lipsa acestei susțineri. După părerea mea, fiecare dintre primării ar trebui să aibă un departament foarte competent pe cultură.

A.M.M.: Ce îi determină pe partenerii privați să vi se alăture?

R.P.: Revin la ce spuneam la începutul interviului nostru: calitatea. Mediul privat apreciază și răsplătește foarte mult ingeniozitatea, inventivitatea. Pe de altă parte este vorba și despre o flexibilitate a lui. Am observat: multora dintre sponsori le place să colaboreze cu noi pentru că și noi suntem flexibil și ne dorim să ajungem la un rezultat bun. Nu avem rigiditatea aia care spune nu că așa se fac lucrurile – sunt niște aspecte permisive unde poți să depășești niște limite în favoarea sponsorului. E vorba de eleganță și subtilitate: să vii în întâmpinarea lor este mereu un lucru apreciat. Clienții lor apoi sunt mulțumiți și vor să revină. Dacă îi mulțumești pe oamenii pe care i-ai invitat, ți-ai atins scopul. Pe mulți i-am convins că astfel returnează ceva societății. E frumos să dai un pic înapoi. Cred că și tenta personală a festivalului i-a convins, este o anumită simplitate și eleganță pe care o apreciază. Pentru mine acesta este un lucru foarte normal. Alții spun că e un pic din altă lume, dar s-a creat această imagine că noiembrie e luna SoNoRo și când este luna SoNoRo, este foarte frumos.

„Pentru mine, lucrul acesta este un mister – cum au reușit atât de mulți muzicieni extraordinari să nu ajungă niciodată în România. Răspunsul lor este simplu: nu există serii de concerte serioase organizate de orașe și Festivalul Enescu are loc doar la 2 ani – în 50 de ani aduci de 25 de ori artiști în România. Nu e normal. E prea puțin.”

A.M.M.: Flexibilitatea este și în programe, ea ajunge până pe scenă – știți să profitați de locuri și să vă adaptați – e o platformă și un festival suplu, care se adaptează la tot ce are în jur.

R.P.: Exact – programele sunt construite și după natura locului, unele spectaculoase, altele extraordinare și ele, dar un pic complicate din cauza condiției în care se află clădirile. Asta are de-a face cu noi, organizatorii, dar și cu muzicienii, pentru că, atunci când vin, sunt atât de bucuroși și de încântați să descopere un tărâm necunoscut. Pentru mine, lucrul acesta este un mister – cum au reușit atât de mulți muzicieni extraordinari să nu ajungă niciodată în România! Răspunsul lor este simplu: nu există serii de concerte serioase organizate de orașe și Festivalul Enescu are loc doar la 2 ani – în 50 de ani aduci de 25 de ori artiști în România. Nu e normal. E prea puțin. Sunt mulți care nu au cântat la Enescu și nu au unde să cânte. Se opresc în Ungaria, unde au cântat mai toți. Dacă ne uităm la ce serii regulate sunt în Budapesta – păi este un exemplu extraordinar spre care trebuie să tindem. Pe de altă parte, ajungem acolo și au săli extraordinare. Dacă nu sunt săli în România, trebuie construite – se termină curând cu stadioanele și e mai bine să fim optimiști. Au fost prioritare – e adevărat – stadioanele pentru că pe stadioane se aduce multă lume. În Polonia, de exemplu, din ’90 și până acum s-au construit șapte săli de concerte. Șapte. Noi nici în Capitală nu avem una! Problema este că și când au vrut să o facă, tot nu au reușit – s-a schimbat iar guvernul, vine altul care nu mai vrea. Trebuie să existe voință politică și consecvență. Investiția nu este atât de mare, însă rezultatul este uriaș – ar fi o clădire emblematică pentru România. Apoi trebuie să ai un director competent, la nivelul marilor săli din lume, care să o umple.

A.M.M.: DaDa! De ce DaDa?

R.P.: Mai multe dintre edițiile anterioare ale Festivalului SoNoRO au avut o tentă plină de umor, de joc. La fel acum, căutam un titlu, iar eu, personal, consideram că mișcarea dadaistă trebuie recâștigată de România. Pentru că România nu o folosește și nu o promovează cum ar trebui să o facă. E un atu incredibil – una dintre cele mai importante mișcări moderniste din Europa și cu asta poți face o mulțime de lucruri. În ultimii ani, pentru că a fost Centenarul, a început timid. A fost o dorință a mea de a o readuce în prim-plan după Centenar. Pe de altă parte, e o temă care îți dă perspective de alegere de repertoriu, de titluri – conceptual, este foarte puternic. Dadaiștii au avut mereu chestia asta extrem de creativă, evident și ilogică, și spontană. Dar, cum spuneam, unele dintre lucrurile care au rămas, că mă întrebai ce a rămas de la început, sunt spontaneitatea, alegerea temelor festivalului și apoi, evident, conceptul, de fiecare dată altfel. Putem să învățăm multe lucruri de la dadaiști. Nu putem face toate lucrurile extreme pe care le făceau, nu se potrivesc, dar câteva lucruri vom face – unele anunțate, altele neanunțate și cred că asta o să incite publicul și mai mult.

Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo

A.M.M.: Care ar fi cele anunțate?

R.P.: De exemplu, concertul de la București, din Aula ASE, Soap Opera – din pricina săpunului elvețian numit Dada; concert unde voi citi fragmente din celebra sonată a lui Kurt Schwitters, o sonată pentru un interpret care citește ceva, iar ce citește este ieșit din comun, iar asta între Strauss și Gluck, combinat cu Schönberg, Die eiserne Brigade, Brigada de fier, care este dovada lui că poate compune un vals mai bun decât Strauss – rezultatul este dadaist de-a dreptul. Totul în mijlocul a două piese fantastice de Rossini. Deci Soap Opera – un concert extrem de frumos, dar și neobișnuit, pentru că ai cea mai sublimă muzică și ai elementele astea dadaiste care sunt convins că în mijlocul acelei serenități și emoții vor fi ca niște explozii atomice. Am profitat că o bună parte dintre dadaiști erau evrei români și avem un concert la MNAR, Fantastic Prayers, cu muzică fantastică de Bloch, Golijov și Marcelo Nisinman, bandoneonistul pe care publicul îl știe deja, protejatul lui Piazzola, ai cărui bunici, evrei români, au emigrat în anii ’20 la Buenos Aires. Sunt, zic eu, legături frumoase cu plaiurile Moldovei. De aceea și începem festivalul cu celebra Baladă a lui Ciprian Porumbescu – asta va deschide festivalul, cu Mihaela Martin. Va fi un început foarte frumos la Cotroceni.

A.M.M.: Artiștii care vin în festival sunt extrem de versatili – mulți au o carieră componistică recunoscută. Nu contribuie și asta la versatilitatea festivalului?

R.P.: Un muzician bun face foarte multe lucruri. Mulți dintre artiștii care vin în festival compun, dirijează, sunt profesori – toate lucrurile astea te îmbogățesc ca artist, te fac mai bun, mai interesant și da, unii își cântă propriile piese, alte compoziții ale lor sunt cântate în festival în alte formule. Unii dintre ei fac fotografii extraordinare. Oamenii cu mai multe interese pot arăta publicului muzica un pic altfel.

„SoNoRo e unul dintre cele mai distincte festivaluri de muzică de cameră din Europa.”

A.M.M.: Cum ai plasa festivalul SoNoRo pe harta festivalurilor? Care este diferența specifică?

R.P.: Diferența specifică este că SoNoRo e unul dintre cele mai distincte festivaluri de muzică de cameră din Europa – îndrăznesc să spun asta pentru că festivalul nostru este deja de patru ani membru al Europeean Festival Association. Astfel, ai acces la o rețea extraordinară de festivaluri, pe lângă faptul că poți să îi cunoști pe toți marii directori de festival, cu care te împrietenești, poți face planuri comune, cu care discuți, de la care poți să înveți lucruri. Văd cum este perceput de aceștia la reuniunile anuale și mai departe în schimburi de mailuri, într-o corespondență regulată și din complimentele pe care le-am primit. Festivalul SoNoRo este perceput ca o inițiativă tânără, dar foarte serioasă și cu foarte mult potențial de viitor. A fost o mare reușită a noastră că am făcut un festival care arată ca și cum ar fi organizat în orice alt loc din Europa la același nivel și inde ar fi apreciat.

A.M.M.: Care sunt așteptările de la această ediție a XIV-a? Spre ce vă uitați în viitor?

R.P.: DaDa e și o ediție care reafirmă importanța muzicii bune pentru societate. E o invitație de a ne urma mai departe: atragem publicul, îl readucem în săli. E o ediție și cu bătaie lungă pentru viitor. Fiecare titlu și ediție are și o bătaie în viitor – acum spre SoNoRo XV. The Dreamers la 10 ani – am visat mult timp și a ieșit. Sunt convins că prin Musikland, 10 ani de Arezzo, 14 ani de burse SoNoRo și SoNoRo Conac, care se dezvoltă foarte bine, dacă avem finanțările adecvate, ediția jubiliară a festivalului SoNoRo XV va fi cea mai spectaculoasă ediție de până acum.

A.M.M.: Festivalul de anul acesta are multe concerte în țară. Este mai complicat să organizezi la același nivel și în afara Bucureștiului?

R.P.: Nu este deloc ușor – în fiecare oraș trebuie să ai un PR bun ca sălile să fie pline. Ceea ce este frumos e că la Cluj ne-a ieșit foarte bine în ultimii ani – e un mare compliment să poți umple toate sălile din Cluj, venind din București. De aceea anul acesta onorăm publicul cu două concerte în plus. Vor fi șase, ceea ce este un record. Personal, simt aceeași vibrație a publicului, aceeași efervescență pe care noi o aducem și care face publicul să reacționeze într-un fel ca la București. București este clar casa, patria SoNoRo. Clujul e a doua. De asemnea, sunt foarte bucuros să revenim la Sibiu. Am ajuns în mai multe contexte la Sibiu, iar acum am reușit să răspundem provocării de a lega SoNoRo de momentul Sibiu – Capitală Culinară Europeană. Ne-a reușit – publicul va fi invitat în jurul samovarului să ne asculte.

A.M.M.: Deși e o întrebare nedreaptă, să te pun să alegi – la ce concerte ai invita publicul bucureștean?

R.P.: Mă gândesc că în fiecare an publicul e foarte curios sa afle ce săli noi, ce spații noi am introdus în circuitul SoNoRo. Anul acesta MARe/Muzeul de Artă Recentă de pe Bulevardul Primăverii, unde invităm publicul la un matineu deosebit, inspirat din poemul erotico-eroico muzical al lui Urmuz, Fuchsiada, pe care Andrei Țărnea îl va recita și unde, evident, muzicienii din festival vor cânta tot felul de piese pe măsură. În aceeași zi, Templul Coral – sinagoga de pe strada Sfânta Vineri, extraordinar de frumos restaurată și care este un spațiu absolut spectaculos în peisajul arhitectonic bucureștean. Evident, concertele mari – DaDa Tango vor fi sursă de distracție, plăcere nelimitată și surpriză, apoi concertele de la Ateneu, Sala Radio sau MNAR. Avem în program și Catedrala Sf. Iosif sau Cercul Militar, unde are loc întotdeauna un concert foarte elegant – Codes, Numbers and Letters, inspirat din metoda dadaistă de a crea, cu piese de Brahms, Șostakovici, Beethoven, care toate au de-a face cu cifre, coduri inițiale ascunse în piese. Un pic de Sherlock Holmes – de-a v-ați ascunselea printre partituri.

Mai multe detalii despre concertele și artiștii Festivalului SoNoRo puteți citi aici.

Text: Anca Maria Mosora
Imagini: SoNoRo/Șerban Mestecăneanu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*