Ziua Pământului 2020

În decembrie 1968, echipajul misiunii Apollo 8 (astronauții Frank Borman, Jim Lovell și William Anders) fotografiază răsăritul Pământului peste orizontul lunar. Este, probabil, cea mai cunoscută fotografie a planetei noastre. Foto: NASA

Pe 22 aprilie 2020, marcăm cea de-a 50-a aniversare a Zilei Pământului.

Ziua Pământului a început să fie sărbătorită din anul 1970 când, pe 22 aprilie, 20.000.000 de oameni, adică 10% din populația SUA la acea vreme, au manifestat pe străzile din New York împotriva poluării industriale. Acest eveniment a însemnat și începutul mișcării ecologice moderne și este recunoscut drept cel mai mare eveniment civic al planetei.

În prezent, ecologiștii trag semnale de alarmă asupra problemelor de mediu ale planetei: poluarea aerului, a apelor și a solului, distrugerea ecosistemelor, dispariţia a mii de specii de plante şi animale şi epuizarea resurselor naturale.

Manifestația nu a trecut neobservată nici în rândul politicienilor americani. În urma ei a fost creată Agenția pentru Protecția Mediului și au fost date legi privind calitatea aerului și a apei, dar și pentru protejarea speciilor pe cale de dispariție. La scurt timp, multe alte țări au adoptat legi similare.

În 2016, Națiunile Unite au ales Ziua Pământului, drept ziua în care intra în vigoare istoricul acord de la Paris privind schimbările climatice. Acordul de la Paris pledează pentru reducerea creșterii prognozate de 4,5 grade Celsius la 3 grade Celsius, ceea ce ar reduce și impactul asupra naturii. Însă o menținere a creșterii temperaturilor cu 2 grade Celsius sau chiar cu doar 1,5 grade Celsius ar putea proteja speciile sălbatice.

Tema pentru Ziua Pământului 2020 este acțiunea climatică

Schimbările climatice reprezintă cea mai mare provocare pentru viitorul umanității și pentru toate sistemele care susțin viața pe Pământ. Schimbările climatice amenință animalele și plantele, afectează statele insulare mici și tot mai mult situri naturale.

Folosind date furnizate de Comisia Interguvernamentală pe Schimbarea Climatică, National Geographic a simulat efectul schimbărilor climatice în diferite orașe de pe planetă, în condițiile în care emisiile de carbon continuă să crească. Rezultatele reprezintă scenariul pesimist, așa cum ar putea fi clima peste 50 de ani.

Bucureștiul văzut de pe Stația Spațială Internațională, decembrie 2019. Foto: NASA

Cum vor afecta schimbările climatice zona Bucureștiului

În zona Bucureștiului, avem în prezent un climat continental, fără sezoane secetoase sau veri toride. Precipitațiile sunt destul de constante de-a lungul anului și nu există un sezon umed și unul uscat. Verile sunt calde, cu temperaturi medii de 22 de grade Celsius, în timp ce iernile pot deveni geroase, cu cel puțin o lună cu temperaturi sub zero grade Celsius. Cele patru anotimpuri sunt clar definite.

Conform simulării, în cel mai negru scenariu, peste 50 de ani condițiile climatice se vor fi schimbat atât de mult, încât aici va fi o zonă aridă, de stepă. Exact așa cum îi spune și numele climatul arid este unul uscat. În aceste zone, ploaia și zăpada cad pe sol, dar se evaporă sau sunt folosite rapid de plante. Stepele apar când un deșert primește destulă apă pentru ca plantele să poată crește. Vegetația acoperă mai mult pământ decât în ​​zonele deșertice, dar clima uscată nu oferă suficientă apă pentru copaci sau plante mari lemnoase pentru a supraviețui. Temperaturile vor crește și vom avea aproximativ 68 de zile pe an cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius, iar precipitațiile vor scădea de la 122 mm în prezent iarna, la 117 mm în 2070 și de la 197 mm în prezent vara, la 162 mm în 2070.

Bucureștiul este în categoria cu risc mediu la schimbările climatice, în timp ce România este mai puțin capabilă să se adapteze la schimbările climatice decât alte țări.

Citește și

Speranţe pentru limitarea încălzirii globale la 1,5 °C

Ghețari care riscă să dispară

Cele 10 adevăruri științifice despre schimbările climatice

2 Trackbacks / Pingbacks

  1. Ziua Pământului 22 aprilie! | InfoNeamt.Ro - Știri și noutăți din județul Neamț
  2. Ziua Pământului 22 aprilie! | Info Moldova

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*