WeWilder: campus de co-working la Armeniș

WeWilder
We Wilder în construcție. Foto: Răzvan Dima

WWF construiește la Măgura Zimbrilor primul campus de co-working rural din România, denumit WeWilder.

Alături de comunitatea locală din Armeniș și inovatori în arhitectură sustenabilă, WWF a început lucrările la primul centru de colaborare urban-rural din România, un loc de întâlnire pentru freelanceri, echipe din companii, artiști, antreprenori și localnici, anunță un comunicat al organizației.

„Viziunea noastră pentru WeWilder este să dăm naștere unui centru de inovație în antreprenoriat pentru natură. Ca freelancer poți să sa lucrezi de aici, să te încarci, să mănânci bine și în schimb să pui umărul la nașterea unor idei și proiecte cu viziune de lungă durată. Companiilor le propunem să ofere echipelor o experiență într-o zonă cu natură sălbatică, unde WWF desfășoră proiecte de conservare,” spune Orieta Hulea, director WWF- România.

WeWilder este un prototip al Panda Labs (divizia de inovație a WWF), gândit pentru a ajuta comunitatea din Armeniș să se dezvolte substanțial și sustenabil de pe urma naturii sălbatice în mijlocul căreia locuiește.

WeWilder
Vedere din Chilie. Foto: Răzvan Dima

Practic, WeWilder își propune să ajute comunitățile locale să treacă de la un model economic bazat pe utilizarea resurselor naturale ca materie primă, la unul care pune accent pe valoarea adăugată resurselor naturale. În plus, campusul va aduce specialiști în diverse domenii care să ofere cunoștințe comunității în schimbul experienței de a locui în natură – un fel de vacanță cu scop. Programele anteprenoriale de aici sunt concepute alături de partenerii de la Synerb Venture Catalizer. Și bucătăria comunitară va fi un catalizator al economiei locale. Localnicii vor oferi aici ingrediente locale de calitate, care vor fi servite la brunch-uri, experiențe culinare pentru oaspeții veniți să colaboreze cu localnicii. Tot aici se vor produce snack-uri din superfructe pentru drumeții sau pentru întâlniri de lucru și workshopuri.

Echipa WeWilder, alături de partenerii săi, a creat mai multe programe și experiențe imersive în natură. Pe lângă cea mai căutată experiență, aceea de a merge pe urmele zimbrilor, oaspeții pot învăța să cosească sau pot închiria biciclete sau e-bike-uri și pot alege dintre atelierele gastronomice. 

WeWilder
Experinețe culinare locale. Foto: WWF

Cu o finanțare de 100.000 de dolari din partea companiei globală Flex, WeWilder își propune să fie un model de arhitectură verde și de punere în practică a unei micro-economii verzi, cu ecou în întreaga regiune. Practic, va fi o rețea de economie circulară amplasată în inima naturii.

Anul acesta, campusul WeWilder se va compune din trei căsuțe din lemn, numite Chilii și un spațiu central, denumit Zâna, care adăpostește o zonă de coworking, o bucătărie comunitară și o bibliotecă. Campusul s-a adaptat la realitatea actuală afectată de pandemia COVID-19. Căsuțele au fost gândite ca spații autonome prevăzute cu o chicinetă și spațiu de lucru pentru laptop, astfel încât un om sau doi pot lucra fără să intre în contact cu alte persoane.

WeWilder este amplasat într-o grădină înconjurată de arbori, care va fi transformată de peisagistul Tiberiu Cherecheș într-un colț de rai cu specii locale ce sporesc biodiversitatea. Pe lângă crângurile de paltin și frasin plantate lângă fiecare căsuță, va exista și o pădure mixtă lângă Zâna, clădirea principală. WeWilder va mai găzdui o grădină de legume, o zonă pentru permacultură, și un loc unde să poți deprinde cositul tradițional, esențial pentru biodiversitatea pajiștilor.

Spațiul urmărește filosofia arhitecturii invizibile. Construcțiile vor fi  integrate în natură atât ca aspect și materiale, cât și ca experiență din interior prin fațadele de sticlă cu deschidere către Munții Țarcu și dealurile spectaculoase din jur. Materialele alese pentru construcție respectă viziunea de dezvoltare durabilă, construcțiile sunt realizate din lemn cu origine trasabilă, iar izolațiile sunt din fibră de lemn reutilizată.

Designul modular realizat de o echipă de arhitecți din care fac parte Matius Ichim, Krisztina Bokos, Alexandru Blănaru, Miodrag Stoianov și urbanistul Ioan Moldovan va permite asamblarea rapidă a construcțiilor. Christof Krattiger, Zsolt Bogdan și Mihai Toader Pasti au lucrat la structură, gradul de pasivitate al clădirilor şi soluții tehnice pentru o arhitectură invizibilă.

Asamblarea structurilor modulare. Foto: Răzvan Dima

WeWilder este amplasat într-o grădină înconjurată de arbori, care va fi transformată de peisagistul Tiberiu Cherecheș într-un colț de rai cu specii locale ce sporesc biodiversitatea. Pe lângă plantarea unor păduri în miniatură lângă fiecare căsuță cu paltin, frasin, va exista și o pădure mixtă lângă Zâna, clădirea principală. WeWilder va găzdui o grădină de legume, o zonă pentru permacultură, precum și un loc dedicat învățării cositului tradițional, esențial pentru biodiversitatea pajiștilor.

Campusul WeWilder aflat în construcție este completat de o rețea de sălașe, adică locuințe în sat sau în mijlocul naturii. Ele sunt renovate împreună cu sătenii. Este deja deschisă pentru oaspeți căsuța MuMA Hut, o experiență de locuire în livada a unui localnic, nominalizată anul acesta la Beta – bienala de arhitectură de la Timișoara. În plus, un număr de localnici oferă deja bucate locale în completarea șederii sau ca experiențe culinare în natură.

WeWilder
Oaspeți la Măgura Zimbrilor. Foto: Satffan Widstrand

Ideea acestui loc a venit după o serie de ateliere la care au participat Design Thinking Society, experți și localnici. „Campusul a apărut ca cea mai naturală soluție, o trambulină pentru dezvoltarea unei comunități-model în sud-vestul Carpaților. WeWilder este un loc de întâlnire între orășeni și săteni, în care să învățăm unii de la alții. Aici creăm noi idei prin care să trăim mai aproape de natură. Ne place să spunem ca e locul de unde putem reinventa lumea”, spune Oana Mondoc, project manager al WeWilder și responsabilă cu inovația și dezvoltarea comunitară la WWF în Măgura Zimbrilor.

În anul următor, WeWilder își propune să completeze campusul cu alte 4 căsuțe. Până la acest moment, pe lângă Flex, o serie de co-echipieri participă cu expertiză sau materiale la completarea investiției totale care se cifrează la peste 200 de mii de euro, iar WWF lansează o invitație celor care doresc să se alăture inițiativei.

23 septembrie 2020

Armeniș, supranumit „Măgura Zimbrilor,” este locul reintroducerii zimbrilor în Munții Țarcu, prin inițiativa  WWF România în colaborare cu Rewilding Europe. La ora actuală în Carpații Meridionali se află o populație de peste 60 de zimbri liberi care contribuie la creșterea biodiversității. De asemenea, ei atrag mulți oaspeți care vor să afle mai multe despre modul lor de viață și să îi observe într-un mod discret, în libertate.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*