Inginerul Gheorghe Ursu – avertizor de integritate anti-seismic

O serie de lucrări inspirate de cazul dizidentului Gheorghe Ursu, primul care a tras semnalul de alarmă cu privire la consolidările abandonate din 1977, sunt afișate pe Calea Vicotriei

La 35 de ani de când inginerul Gheorghe Ursu era ucis în bătaie în arestul securității, organizațiile care fac educație cu privire la riscul seismic în București au ținut să îl onoreze ca pe unul din primii avertizori de integritate în domeniu. Gheorghe Ursu a intrat în atenția securității comuniste după ce, în 1979, a dezvăluit la postul de radio Europa Liberă politica iresponsabilă a regimului Ceaușescu în legătură cu clădirile avariate la cutremurul din 1977.

Re-Rise și ARCEN, cunoscute pentru acțiunile lor de educație pentru cutremur, au instalat un set de panouri grafice pe ferestrele GDS din Calea Victoriei și au organizat o „plimbare cu distanțare” până la blocul Patria, de unde a început calvarul lui Ursu. Acțiunile lor de informare vor continua toată luna noiembrie.

„La 35 de ani de la uciderea lui Gheorghe Ursu, încă vorbim despre 350 de clădiri vulnerabile în București, deși rapoartele din 1977 vorbesc despre mii de clădiri care necesitau intervenții urgente și asupra cărora nu s-a intervenit deloc, sau s-a intervenit insuficient. Când și cine a consolidat acele mii de clădiri diferență despre care, se pare, am uitat între timp?”, au scris cele două grupuri civice.

Memorialul lui Ursu. Expus pe Calea Vicotriei 120 pe 17 noiembrie 2020. Ilustrație de Andrei Felea

Vezi aici expoziția intitulată Memorialul lui Ursu

Momentul 1 – Cutremurul din 4 martie 1977

La ora 21:22, un cutremur de 7,4 grade pe scara Richter a zguduit România timp de aproape un minut. Au murit 1.578 de oameni, vasta majoritate în București. Fiul lui Gheorghe Ursu, Andrei, care avea atunci 19 ani, își amintește cum, în noaptea aceea, l-a găsit pe tatăl lui relatând mândru ce s-a întâmplat acasă la ei, în apartamentul aflat la parterul unui bloc din Drumul Taberei.

„Tata mi-a spus imediat povestea: s-au dărâmat niște lucruri din bibliotecă, că era ticsită de cărți, 4.000 de volume. Când a simțit că începe cutremurul s-a prins imediat, a luat-o pe mama și a zvârlit-o afară, iar el a rămas în apartament, în încadratura unei uși, și ne-a explicat că și-a dat seama că nu are cum să se dărâme blocul ăsta. Nu era făcut de el, dar spunea: «Domnule, noi avem niște norme, iar blocul ăsta știam că a fost făcut de niște ingineri serioși, ca mine, care aplicau normele. Dacă se dărâma, însemna că s-ar fi dărâmat mii de blocuri din capitală, inclusiv ale mele.»”

De fapt, 156.000 de apartamente din toată țara au fost distruse sau grav avariate în noaptea aceea (Banca Mondială). Bucureștiul avea cele mai multe clădiri la pământ. De a doua zi dimineață Gheorghe Ursu, ca mii de alți specialiști români, s-a angajat într-o activitate frenetică de reconstrucție.

Ursu lucra la I.S.L.G.C., Institutul de Sistematizare, Locuințe și Gospodărie Comunală, unde a fost unul dintre cei mai prolifici ingineri, autor al spitalului de la Tg. Mureș, al blocurilor de la Capul Aurora, al câtorva sute de blocuri în Țiglina și Galați, pe terenuri dificile, pe loess, și al unui total de circa 35.000 de apartamente.

Fiul lui relatează că „în primele săptămâni după cutremur nici n-a dormit, a lăsat deoparte toate pasiunile lui culturale, nu a mai citit, venea noaptea târziu pentru că se angajase la mai multe proiecte de consolidare, iar la unul, la blocul Patria, a fost desemnat șef de proiect, pentru că avea ceva experiență în asigurări de rezistență antiseismică.”

Blocul Patria pe 17 noiembrie 2020, în starea de nereparație în care a rămas după eforturile zadarnice ale inginerului Ursu. Pe lista primăriei apare ca expertizat în 1993, și e încadrat în clasa I de risc seismic.

În lunile martie, aprilie, mai, o armată de ingineri, arhitecți și edili au creat comisii de expertiză, intrând prin case, verificând clădirile, făcând teste, fie prin extragere de carote, fie cu ultrasunete, o tehnologie nouă și nu mereu disponibilă la ora aceea. Andrei Ursu își amintește că tatăl lui povestea „cum la început au supradimensionat, pe urmă s-au mai liniștit, dar și-au dat seama că trebuie lucrat foarte serios și anume, în adâncime.” Tot din amintirile lui, peste tot „erau șantiere în lucru, se turna beton la vedere, la stâlpii expuși, căci pentru cămășuiri era necesar un anumit nivel de distrugere, ca să ajungi la armătura de beton armat… Se vorbea depre consolidări în presă, la televizor, era o anumită efervescență populară, era o cauză comună care era independentă de politic și de cultul personalității, inginerii, profesorii de la Construcții, dădeau interviuri, se vorbea despre metodele de consolidare, despre blocurile care aveau prioritate.”

Pe la sfârșitul lui iunie au început „tangouri cu șefii”, care începeau să apese pe pedala de frână a lucrărilor. S-a bănuit că era vorba de lipsa banilor.

Momentul 2 – Ședința din 4 iulie 1977

Într-o zi Gheorghe Ursu a venit acasă și a zis. „N-o să vă vină să credeți, o să-l văd pe Ceaușescu”. Fusese anunțat că peste câteva zile, pe 4 iulie, urma să fie o ședință cu toți cei implicați în consolidări, până la nivelul de șefi de șantier. Potrivit fiului lui, Ursu, optimist din fire, spera că o să primească cine știe ce ajutor sau utilaje, pentru că pe șantierele de consolidări erau lipsuri mari și nu se înainta destul de repede.

„Și când colo a venit ședința și țin minte când a venit acasă. Era siderat: «Ăsta e nebun! E nebun, am văzut! Și a început să ne povestească. Luase notițe, el scria foarte repede și a notat aproape toate cuvintele. Și nu i-a venit să creadă. Avea în el o mare durere că nu s-a ridicat. De ce nu m-am ridicat? Dar poate că e mai bine așa, ca să văd la Patria, ce se mai poate face, că așa mă lua securitatea imediat și oricum nu aveam nici un impact pentru că nimeni din toată ierarhia nu s-a ridicat să zică nimic.”

Pe scurt, Nicolae Ceaușescu le comunicase echipelor de consolidări că prin ceea ce făceau (decopertările necesare pentru cămășuiri)  distrugeau Bucureștiul, așa că a desființat toate comisiile de expertiză și i-a amenințat pe ingineri că îi bagă la pușcărie dacă se mai continuă. Le-a cerut cadrelor de partid să preia ele deciziile și să se treacă la „reparații”, adică cosmetizare. Totul trebuia să fie gata până pe 23 August.

gheorghe ursu
Din notele verbatim ale lui Gheorghe Ursu după discursul lui Ceaușescu din 4 iulie 1977: „Ce-i asta profesorii? Nu lor le-am dat ordinul să punem ordine în capitală. Voi, activiștii de partid răspundeți…” Sursă: Fundația Gheorghe Ursu

 

Spune Andrei Ursu despre tatăl lui: „Babu n-a știut atunci de ce a făcut Ceaușescu chestia asta. Ulterior s-a prins, după câteva săptămâni, că era legat de Casa Poporului, că au început proiectele pentru Casa Poporului, începuseră arhitecții să facă machete și au început să discute cum se va face sistematizarea orașului.”

După 4 iulie ingnerul Ursu a încercat tot posibilul să își termine proiectul, sau măcar o parte din el (doi stâlpi).

„A început să rumineze chestia asta, era fiert, avea o angoasă dintr-asta, că a lăsat blocul, că e al lui, e blocul lui, responsabilitatea lui, că nu poate să îl lase așa. Și îl ura pe Ceaușescu, că știa că era vorba de mii de astfel de blocuri. Colegii lui erau și ei șefi la alte șantiere și vorbeau de lucrurile astea. Spuneau: e o nebunie, ce dracu facem? Dar el era cel mai vehement, striga și spunea că vrea el să plătească”, povestește Andrei Ursu.

gheorghe ursu
Fragment dintr-un document de sinteză al Departamentului Securității Statului. Sursă: Fundația Gheorghe Ursu.

Vorbind despre ședința din 4 iulie 1977, inginerul Matei Sumbasacu, fondatorul Re-Rise, spune: „Acela este momentul în care s-a decis că cetățenii vor fi lăsați expuși în fața următorului mare seism. Și, mai mult decât atât, nu li se va spune nimic – se va acoperi totul. E o dublă moștenirea grea cu care ne luptăm, încă, azi: pe de-o parte e moștenirea miilor de clădiri lăsate vulnerabile și, pe de altă parte, e moștenirea unei conștiințe amorțite – oamenilor li s-a spus că totul e bine și e foarte greu să accepte contrariul (adică realitatea) chiar și acum, mulți ani mai târziu.”

Sumbasacu, el însuși inginer constructor și expert în analiza clădirilor cu risc seismic, explică diferentța dintre consolidări (aducerea clădirii la un nivel de siguranță echivalent cu normele curente) și reparații (aducerea clădirii la performanța seismică dinainte de cutremur). „Iar ce s-a făcut după 1977, de multe ori nici reparație nu a fost, clădirile n-au fost aduse nici măcar la starea lor de siguranță dinainte de cutremur, care oricum era insuficientă, că de-aia au fost afectate,” conchide el. 

 

gheorghe ursu
Andrei Ursu, fiul dizidentului (al doilea din stânga), și primarul capitalei Nicușor Dan la comemorarea din 17 noiembrie 2020. Nicușor Dan a fost prezent în nume personal, în semn de solidaritate cu lupta lui Andrei Ursu de a-i face dreptate tatălui său, „pentru că e unul din modurile de a încheia o perioadă, inclusiv prin pedepsirea vinovaților”. Primarul a spus că situația Bucureștiului din perspectiva riscului seismic e una din prioritățile mandatului lui. Foto: Domnica Macri

Scrisoarea către Europa Liberă

A furnizat postului de radio autointitulat «Europa liberă» 2 materiale în care a comentat de pe poziții dușmănoase măsurile luate de partid în domeniul construcțiilor din România, care au făcut obiectul mai multor emisiuni...” Așa sună acuzațiile care l-au trimis pe Gheorghe Ursu la închisoare și, în cele din urmă, la moarte.

Prin toamna lui 1977, inginerul furios era hotărât să scrie la Europa Liberă. A făcut o ciornă și l-a trimis pe fiul lui să vorbească cu amica unui amic din străinătate, venită la standul belgian de la TIBCO: „Ca să fie mai sigur, mergi tu, zici că o agăți”. Când belgianca a văzut scrisoarea, în care era vorba despre Ceaușescu, nu a vrut să o ia. Ursu a mai încercat să o trimită prin prieteni care plecau. În 1978, a obținut permisiunea să plece într-o excursie în străinătate și a dus scrisoarea personal.

Scrisoarea a fost citită în emisiunea „Povestea vorbei” a lui Virgil Ierunca, difuzată la doi ani de la cutremur, pe 4 si 5 martie 1979. Prin ea, Gheorghe Ursu a devenit primul care a dezvăluit public că ordinele de „spoire” a avariilor de la cutremur veneau direct de la Secretarul General. Transcrierea emisiunii a fost recent găsită la Institutul Hoover din SUA.

Potrivit lui Matei Sumbasacu „A fost pentru prima dată când un specialist se adresa publicului, oamenilor, pentru a-i preveni despre situația în care fuseseră lăsați. A fost primul gest de reducere a riscului seismic prin implicare civică și a fost făcut într-o eră când reducerea riscului seismic nu exista ca domeniu, iar implicarea civică de acest tip nu exista ca opțiune. E un gest care ar trebui să fie o inspirație pentru noi toți – ingineri, sau nu”.

Adevărul sub preș

Din ce știm astăzi, există multe motive să credem că regimul din România lui 1977 a raportat după seism pagube și pierderi mai mici decât în realitate, afirma o comunicare din 2008 semnată de directorul științific al INCERC, Emil-Sever Georgescu, și de expertul în risc seismic Antonios Pomonis. Motivele ar fi putut fi mai multe, potrivit autorilor. Unul era incapacitatea autorităților de a colecta date și de investiga toate aspectele pierderilor, inclusiv pierderile indirecte. Al doilea erau calculele bazate pe costuri fixe, masiv subestimate: „Mai târziu, s-a știut că contractorii ieșeau în pierdere la astfel de lucrări consumatoare de timp; costurile nu erau pentru consolidarea clădirilor avariate, ci pentru a le aduce la starea dinainte de cutremur.” În al treilea rând, era o chestiune de imagine, admiterea și raportarea unor pierderi mari scăzând credibilitatea României și reflectându-se prost asupra conducătorilor.

Singura estimare contemporană a pierderilor a fost un raport al Băncii Mondiale din 1978, făcut în vederea unui împrumut către România, care nu a fost disponibil în țară până în 1992. Raportul estima pierderile totale rezultate din cutremur la 2 miliarde de dolari.

Potrivit lui Georgescu și Pomonis, care au luat studiul Băncii Mondiale și au adăugat și pierderi trecute cu vederea sau indirecte, cifra reală ar putea să fie de 4,54 miliarde de dolari.

Tabel din studiul World Bank din 1978 în care se calculează totalul pierderilor suferite de România în urma cutremurului din 4 martie 1977.

 

Domnica Macri

 

18 noiembrie 20202

1 Trackback / Pingback

  1. Re:Rise lansează Memorialul lui Ursu – Bucurestiul Pregatit

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*