Prin oraș, la firul ierbii – vecini urbani cu sânge rece

Șopârla de ziduri italiană (Podarcis siculus), foto: Gabriel Șerban

Gabriel Șerban, despre reptilele si amfibienii de la noi. Poate chiar cei din orase, pe care arareori îi observăm. Tocmai avem o specie nouă de șopârlă în fauna României (descoperită acum câteva săptămâni) și trăiește doar în București la noi, într-un singur parc.

Au rămas aproape neschimbate din ere imemoriale. Au fugit printre picioarele verilor lor giganți, dinozaurii, mai târziu din calea primilor hominizi, iar azi se strecoară din calea rolelor, bicicletelor, cățeilor care trag în zgardă, ori a copiilor care aleargă prin iarbă. Sunt micile și foarte îndepărtatele noastre rude, reptilele și amfibienii.

Broasca mare de lac (Pelophylax ridibundus), foto: Gabriel Șerban
Broasca râioasă verde în metamorfoză (Bufotes variabilis), foto: Gabriel Șerban
Mascul de broască râioasă verde (Bufotes variabilis), foto: Gabriel Șerban

Iarna, sub pământ, sub pătura de zăpadă și sub pașii trecătorilor, încolăcite își duc somnul hibernal șopârle, broaște și șerpi chiar în cele mai aglomerate parcuri. Ba chiar sub lacurile înghețate prin care sună mut zgârieturile patinelor și chiotele, dorm nestingherite țestoase. Am construit în jurul lor și au continuat să trăiască în mijlocul nostru, chiar în marile orașe, discrete și nebăgate în seamă de noi, uriașii. Pentru cei mai mulți rămân doar niște ciudățenii cu pielea rece și umedă. În realitate însă, dacă ne-am apleca în lumea lor mică, am descoperi niște creaturi fascinante, pline de surprize.

În lunile calde și umede, sigur am auzit trilul masculilor de broască râioasă verde în oraș, punându-l pe seama vreunei păsări sau insecte. Pe nedrept socotite râioase din pricina înfățișării rugoase, sunt animale retrase și încete, pe care le putem întâlni din parcuri și grădini, până printre blocuri, oriunde există puțin adăpost. Iar între cântecele lor, se aud cele ale brotăceilor gălăgioși, lipiți cu ventuzele de vreo tijă de stânjenel pe malul lacurilor.

Gușter (lacerta viridis), foto: Gabriel Șerban

Vara, pe scări de piatră și alei ne taie calea gușteri cu solzi de smarald și capete de lapis, iar pe ziduri fug curioasele șopârle care și-au luat numele de la casele lor artificiale – șopârlele de ziduri. Șopârlițe de frunzar își fac loc prin covorul de frunze, atât de mici și agile, că puțini sunt cei care le văd fără să le caute.

Printre vâslași și pescari, scot capetele să ia aer țestoase de apă – autohtone sau pripășite de pe meleaguri mai exotice precum cele de Florida și broaște mari de lac. Din adânc le pândesc șerpi de apă.

Șopârla de ziduri (Lacerta muralis), foto: Gabriel Șerban
Șopârlița de frunzar (Ablepharus kitaibelii), foto: Gabriel Șerban
Șarpe de apă (Natrix tesselatta)
Șarpe de casă (Natrix natrix)
Triton comun (Lissotriton vulgaris), foto: Gabriel Șerban

Prin iarba înaltă își fac loc, nevăzuți cel mai adesea și inofensivi și ei, șerpii de casă. În ochiuri mici de apă, prin fântâni, alteori chiar piscine, mormoloci se preschimbă în adulți, repetând în doar câteva săptămâni istoria vieții pe Pământ, neștiuți de nimeni. Chiar în inima orașului, tritoni minusculi dansează sub apă într-o coregrafie nupțială cu care să-și cucerească perechea.

Ba chiar acum câteva săptămâni s-a aflat că avem o nouă specie de șopârlă aclimatizată în București – șopârla de ziduri italiană adusă din sud cel mai probabil odată cu ghivecele de plante ornamentale și pe care putem s-o admirăm stând la soare printre rândurile de trandafiri cățăratori.

Așadar, data viitoare când ieșim la iarbă verde, să ne aplecăm la firul ierbii. Posibil să găsim uitându-se înapoi ochi dintr-o lume aproape secretă.

Citește și

Cum merge gecko pe apă

T. rex – detronat. Trăiască Spinosaurus!

Delta dintre blocuri

Text, foto: Gabriel Șerban

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*