Delta Dunării văzută din canoe

Vântul adie ușor în timp ce savurăm o binemeritată pauză de vâslit. Văzuți din dronă, plaurii de pe Lacul Vârșina arată ca niște mici insule. Foto: Călin Stan

Purtați de curentul lin al apei, printre canalele din Delta Dunării

„O canoe dublă și două pagaie. Iată-le, sunt responsabilitatea voastră – să le aduceți înapoi întregi. Atenție, acostați numai unde e pământ, altminteri riscați să spargeți fundul canoei”, ne-a spus gazda noastră Iliuță, în timp ce ne preda „jucăriile”.

Am fost în Delta Dunării de multe ori, însă de fiecare dată am mers pe varianta plimbărilor cu barca cu motor. De data aceasta însă, am vrut o vacanță tihnită, cu canoe.
După o scurtă acomodare cu Mila 23 și pensiunea unde eram cazați, ni s-a făcut instructajul de utilizare a canoelor duble și, ușor-ușor, miniflota noastră de 8 a pornit în explorare. Am trecut cu bine de primul hop – coordonarea cuplului din fiecare barcă –, apoi a urmat traversarea canalului principal, Dunărea Veche, loc frecventat de numeroase ambarcațiuni cu motor. După ce am intrat pe canalele adiacente, ne-am relaxat complet, purtați de curentul lin al apei. În jur mirosea a flori și a vară.

Foto: Călin Stan

Am avut cu noi atât o hartă fizică, numai bună pentru orientarea generală în spațiu, însă de mare ajutor ne-a fost Osmand, o aplicație de GPS disponibilă pe telefon, ce nu are nevoie de acces la internet, nici de semnal la mobil pentru a funcționa (în Delta Dunării sunt multe locurile în care rămâi fără semnal sau treci pe rețeaua Ucrainei). În plus, are integrate toate canalele mici și foarte mici ale Deltei, dar și sensul în care curge apa pe fiecare – informații extrem de utile.

Pe măsură ce te adâncești în Canalul Vîrșina – care are maximum 10 m lățime – observi tot mai multe: de la limpezimea apei la nuferii albi sau galbeni proaspăt înfloriți, până la stuful de pe margine ce adăpostește multe specii de amfibieni, păsări și alte viețuitoare despre care știi că sunt acolo, dar nu le prinzi nici măcar cu coada ochiului.

Foto: Călin Stan
Foto: Călin Stan
Foto: Călin Stan

Din când în când se aude câte o bătaie de aripi și te oprești din vâslit, ca să nu sperii și alte păsări și să vezi unde-s pitite. Vezi astfel o mulțime de egrete, cormorani și stârci. Și te lași surprins de viețuitoarele de la nivelul apei: uneori câte un pește sărind, alteori lipitori și melci pe tulpini sau ghicești pe unde sunt broaștele de pe sub frunze. Timpul pare dilatat și simți liniștea cea mai adâncă aici, în mijlocul apelor.

După câțiva kilometri de vâslit, te oprești la umbra unei sălcii bătrâne. La capătul canalului e intrarea în Gârla Vîrșina, unde-s curenți mai serioși.

Odată ajunși pe lac, prima senzație e de încântare, ca și cum ai fi descoperit lumea. Vântul adie ușor, iar soarele e mai puțin dogoritor. Orizontul plaurilor pare aproape. Văzut de sus, lacul seamănă cu un gigant ce adăpostește, ici și colo, insule ce zici că-s adevărate continente.

Entuziasmați de peisaj, nici nu ne-am dat seama că ne-a luat curentul și ne-a dus în larg, spre mijlocul lacului. Am încercat să ne împotrivim, fără succes – curentul era prea puternic. Și cum ne gândeam noi la tot felul de strategii – agitația ajunsese la cote maxime –, natura ne-a oferit soluția: ne-am oprit într-un plaur. Am privit împrejur și ne-am dat seama că vedeam o nouă față a Deltei, una parcă și mai vie. Ne-am refăcut forțele și ne-am întors vâslind agale până în sat.

A doua zi ne-am trezit dis-de-dimineață, ne-am îmbrăcat bine, am pus cafeaua în termos și am pornit. Era beznă încă, noi adormiți, iar natura mai trează decât ne imaginaserăm. Am vâslit către un alt lac, unde știam că urma să avem un spectacol al păsărilor la răsărit – Lacul Rădăcinos.

Cine se trezește de dimineață prinde mai mult pește: înainte de răsărit, pescarii sunt deja pe baltă, inspectând plasele lăsate peste noapte. Foto: Călin Stan
Foto: Călin Stan

Dimineața în Deltă e destul de frig chiar și în lunile de vară. Ceața groasă face lucrurile și mai interesante: la fiecare pas poți da peste tot felul de păsări care sunt aproape imposibil de văzut ziua – cum e stârcul de noapte, de exemplu. Am mers mai departe, nu aveam timp să ne gândim la frig și ne-am încălzit dând din pagaie până am ajuns în Lacul Rădacinos, chiar înainte de răsărit.

Lacul plin de tot felul de rădăcini e un fel de paradis atât pentru pescari, cât și pentru păsările ce poposesc aici în fiecare vară. La intrarea în lac, mai mulți pescari veniseră să verifice plasele. În apropiere de bărcile lor, câte un pescăruș sau un pelican pluteau agale pe apă, așteptând să le pice și lor ceva. Ne-am apropiat pentru fotografii, apoi am plutit mai departe, ușor, spre alte locuri, în speranța de a găsi mai mulți pelicani.

Am reușit să dăm peste o colonie întreagă chiar când soarele prindea puteri și colora cerul în nuanțe de foc. Am uitat de timp, de cafea, de tot. Dimineața e momentul propice pentru a-i vedea cum iau micul dejun nestingheriți.

Foto: Călin Stan

O mare parte din colonie se așază în cerc și îi vezi cum bagă capul în apă să pescuiască – toți deodată, creând un cerc în jurul vreunui banc de pești și împingându-i spre mal, spre apă mai mică, unde sunt mai ușor de prins. La suprafață se mai văd doar cozile, apoi, peste câteva secunde, îi vezi că se ridică. Din nou, la unison. Repetă schema de mai multe ori, până se satură. În colonie există mai multe roluri – de exemplu, în momentul în care majoritatea pelicanilor se așază în cerc și încep să pescuiască, în afara cercului rămân câțiva „de pază”. Abia când toți termină cu micul dejun, le vine și lor rândul la masă.

După festinul de dimineață, pelicanii ne-au oferit și un spectacol în zbor. I-am văzut cum se așază câte 7-8 în coloană și pornesc în zbor deodată. De fiecare dată când se ridică în zbor auzi în apă „pleosc, pleosc”, semn că se desprind cu greu. Aterizarea însă e foarte grațioasă și lină – la suprafața apei prinzi doar un mic fâsâit. Spectacolul a durat în jur de o oră, însă cine să se fi uitat la ceas? Noi, fermecați de tot ce ne înconjura, am savurat fiecare secundă.

Când pelicanii au început să dea semne că reprezentația lor se apropie de sfârșit, am pornit din nou agale, vâslind, spre sat. Drumul de întors s-a dovedit a fi și mai lung decât cel de dus, pentru că ne-am tot oprit să admirăm păsări felurite la tabieturile de dimineață. Am avut norocul să dăm peste o zonă înțesată de cuiburi de chirighițe-cu-obraz-alb. Sunt cele mai gălăgioase păsări și dimineața se pare că e momentul de maximă agitație, mai ales că am prins perioada cuibăritului. Pe o distanță de câteva zeci de metri am găsit zeci de cuiburi de chirighițe – micuțe și destul de greu de observat în marea de vegetație aflată la suprafața apei –, practic formate dintr-o aglomerare mai mare de frunze și rămurele așezate pe frunzele de la suprafața apei.

Din loc în loc mai vedeam câte o chirighiță cu câte un pește în cioc, ce venea să-l ofere partenerei ce stătea în cuib. Foto: Călin Stan

Ne-a fost greu să deosebim cuiburile la prima vedere, însă am avut un ghid bun care ne-a explicat totul. Și aici am stat aproape o oră – chirighițele erau ocupate fie cu construirea cuiburilor, fie cu clocitul.

După spectacolul de la răsărit ne-am întors la pensiune să luăm micul dejun, pentru ca apoi să pornim din nou cât e ziua de lungă pe lacuri, după păsări. Nu am fost dezamăgiți și am găsit nenumărați pelicani, cormorani, egrete, pescăruși, stârci și chiar și păsări mai rare, cum e „pescărașul albastru”. Unii pelicani și cormorani au fost atât de prietenoși, încât ne-au lăsat să ne apropiem la mai puțin de un metru și să-i fotografiem.

La final, după o nouă zi plină de liniște și tihnă, a sosit timpul să ne retragem spre sat. Abia acum urmează poveștile împărtășite la un pahar de vin seara, în amurg.

Citește și

Fotojurnal: pescărelul albastru din Delta Dunării

Delta văzută de sus

Caii semisălbatici din Delta Dunării

Text: Carmina Nițescu
Foto: Călin Stan

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*