Silviu Matei, fotograf: „ O mai bună gestionare a habitatelor ar fi mult mai utilă.”

Un cerb lopătar merge pe lângă o poiană de la marginea unei păduri din județul Argeș. Foto: Silviu Matei, 2016

National Geographic în dialog cu fotograful Silviu Matei despre munca unui fotograf de natură și expoziția „Natura în imagini AGERPRES”.

De la versanți impozanți, la firul ierbii în detaliu, de la sălbăticie, la delicatețe, imaginile cu flora și fauna României din cadrul expoziției „Natura în imagini AGERPRES” ne reamintesc despre minunile de lângă noi. Fotografiile din cadrul expoziției au călătorit prin țară și au fost prezente la o serie de evenimente care au avut loc începând vara lui 2019.

Silviu Matei este probabil cel mai cunoscut fotograf de viață sălbatică de la noi. S-a apucat de fotografie studiind astronomia. “Eram cu capul în nori și am revenit cu ochii pe pământ. Am început să fotografiez și floricele, insecte, iar apoi am început să merg prin pădure”, spune Silviu.

Pe urmele cailor din rezervația Biosferei Delta Dunării. Foto: Cristian Nistor / Agerpres, 2014
Munții Piatra Craiului la apusul soarelui, într-o zi geroasă de iarnă. Silviu Matei / Agerpres, 2015

Ce are România de oferit la capitolul biodiversitate?

România, după cum toată lumea știe, sau măcar o parte dintre noi, are o biodiversitate foarte mare. Avem foarte multe specii de animale sălbatice pe teritoriul țării noastre, atât în Deltă, cât și la munte. Avem populații sănătoase de urși, cocoși de munte, râși, cerbi, suntem foarte bine reprezentați la nivel european. În multe alte țări au dispărut. În Anglia, Germania, Elveția, Austria nu prea mai sunt urși, spre exemplu.

Un urs brun caută mâncare pe o pajiște montană din Munții Bodoc. Foto: Silviu Matei / Agerpres, 2018

De ce apar atât de des conflicte om – urs și ce ar fi de făcut?

O mai bună gestionare a habitatelor ar fi mult mai utilă. Ar fi ideal să nu mai pătrundem așa de mult în pădure, de exemplu construind case la marginea pădurii cum fac unii. Dacă tot vom continua cu aceste, lucruri la un moment aceste habitate vor dispărea și ne va fi foarte greu, dacă nu imposibil să le refacem la loc.

Din păcate, gestionarea este destul de slabă, nu avem grijă de mediul în care trăiesc animale, tăiem păduri, dar nu plantăm la loc în raport cu ce se taie. De aceea apar și conflictele, mai ales cele între om și urs, pentru că am intrat în habitatul lui, este logic. Este ca și cum te-ai duce peste cineva în casă. Populația de urs este în creștere, iar toate exemplarele trebuie hrănite, așa că la un moment dat mâncarea din pădure nu o să le mai ajungă.

Atunci, normal că ursul mai dă iama în curtea omului unde găsește mâncare. Animalele sălbatice sunt foarte oportuniste, inclusiv ursul. Dacă găsește mâncare mai ușor profită. Oricine ar face asta. O mai bună gestionare a habitatelor. Să nu mai pătrundem așa de mult, pentru ele la un moment dat vor dispărea.

Cum este munca unui fotograf de natură?

Nu este așa simplă, iei aparatul și te duci să faci pozele. Până să te apuci să faci poze, îți trebuie o documentare zdravănă asupra subiectului tău. Trebuie să îi știi comportamentul, mai ales în cazul ursului, trebuie să știi ce pericole ar putea apărea, la ce să te aștepți din partea lui dacă te întâlnești cu el prin pădure, cum reacționează o ursoaică cu pui, cum reacționează un adult. Trebuie să stai să îl observi, să îi cunoști obiceiurile.

Cum și noi avem tabieturile noastre și animalele au obiceiurile lor: care sunt orele de hrănire – în funcție de anotimp. Toate acestea trebuie să le cunoști înainte de a face poze propriu-zis și cel mai bine o faci din observații la fața locului. Trebuie să cunoști terenul, urmele. Dacă zici că o urmă de câine este una de lup, îți furi singur căciula. Umbli apoi până vezi că lupul acela s-a dus la stână și că era de fapt câinele ciobanului.

Cascada Cașoca din Munții Buzăului. Foto: Silviu Matei / Agerpres, 2015
Doi zimbri stau pe o pășune acoperită de zăpadă în Munții Țarcu din Carpații Meridionali. Foto: Silviu Matei / Agerpres, 2017

Care este cadrul tău de suflet?

Am fotografiat o ursoaică cu pui în Munții Maramureșului. Rar ai șansa să prinzi o ursoaică cu pui când îi alăptează. Am reușit să mă apropii foarte mult de ea, cam la 30 m. Undeva în decursul a câteva ore am făcut câteva poze, dar nu eram mulțumim așa că am încercat să mă apropii mai mult de ea, dar să nu o deranjez. Prima dată nu m-a simțit, dar la un moment dat s-a schimbat vântul în poiană și m-a simțit. Am lăsat-o să mă vadă, bineînțeles, pentru că altfel se agita mai tare. Și-a dat puii în spate, s-a ridicat și era toată zbârlită. Prezența mea acolo a neliniștit-o puțin. S-a dus puțin mai departe, iar eu m-am așezat pe o buturugă și am stat acolo. M-a surprins că nu a plecat, s-a așezat câțiva metru mai departe.

M-am mai apropiat un pic, în timp ce se mai uita după mine și își alăpta puii. Nici o secundă nu m-a slăbit din priviri. La un moment dat s-a ridicat, a adulmecat aerul și atunci am înțeles că trebuie să plec. Un animal sălbatic te lasă să te apropii, dar cât să nu îi invadezi spațiul. Probabil că mă apropiasem destul de mult. M-am bucurat foarte mult că am observat-o de aproape și i-am văzut comportamentul. Dacă simțea că aș fi vrut să îi fac vreun rău, nu mă lăsa să ma apropii atât de mult.

Cum împaci fotografia de natură cu cea de presă?

Încerc, prin prisma fotografiilor mele, să fac privitorul să conștientizeze existența acelui animal sălbatic și nevoia pe care noi o avem de acesta și totodată de natura de lângă noi. E o moștenire pe care o lăsăm, așa cum alții ne-au lăsat-o nouă.

Foarte mulți oameni m-au întrebat cum este să faci și fotografie de natură și fotografie de presă în același timp. Se împacă foarte bine pentru că este vorba despre fotografie, este vorba despre ce simt eu ca și om în legatură cu fotografia, este vorba despre ce vreau să transmit privitorului atunci când el privește imaginile mele. Fac fotografie de viață sălbatică, dar și fotojurnalism cu aceeași pasiune și dăruire. Aș spune chiar că oamenii sunt mult mai ușor de fotografiat, pentru că nu trebuie să îi aștepți mult. După un urs sau un cerb poți să stai și două-trei zile ca să îl găsești într-o poziție sau într-o lumină bună.

Un pelican comun înoată la apusul soarelui pe lacul Ligheanca din Delta Dunării. Foto: Silviu Matei / Agerpres, 2017
Parcul Natural Văcărești. Lacul Văcărești a fost a fost declarat parc natural și a fost instituit în această zonă regimul de aria naturală protejată pe toată suprafața celor 184 de hectare pe care le are. Foto: Silviu Matei / Agerpres, 2018

Povestește-ne despre munca ta în Agenția Naționala de Presă, proiectele tale de viitor, în afară de fotografia de presă pe care o faci zi de zi?

Mă bucur că Agerpres și-a deschis ușa și către fotografia de natură și că o încurajează. Pentru că așa aduce publicului larg niște imagini de foarte bună calitate pe care altfel nu ar avea cum să le vadă.

Acum lucrez la trei proiecte în cadrul agenției Agerpres. Primul este acela de a „construi”, dacă pot să spun așa, o arhivă de imagini cu animale, peisaje și tot ce are mai frumos de oferit România în această privință. Este un proiect care probabil nu se va termina niciodată pentru că este un volum de muncă uriaș, dar pe care îl voi face în timp, pas cu pas.

Al doilea proiect constă în a fotografia fiecare regiune a țării, iar la sfârșit să facem un album de fotografii cu fiecare regiune în parte din România. Muntenia este deja gata și în curând urmează și pregătirea albumului foto. Pentru fiecare regiune în parte îmi propun să suprind cele mai frumoase locuri, lucruri oameni și tradiții din regiunea respectivă. Ultimul proiect pe care l-am început de ceva timp, se numește România văzuta de sus. Fotografiez din dronă locuri din România, locuri văzute dintr-o altă perpectivă, de sus.

Fotografie realizată cu drona în rezervația naturală Tigăile Mari din Munții Ciucaș, fotografiată la răsăritul soarelui într-o dimineață geroasă de iarnă. Foto: Silviu Matei / Agerpres, 2019
Munții Făgăraș și Lacul glaciar Bâlea. Foto: Silviu Matei / Agerpres, 2019

Și proiectul tău personal?

Proiectul meu personal la care lucrez de câțiva ani și pe care îl voi termina în 2 sau 3 ani constă într-o carte și un album de fotografie. Spun că îl voi termina în 2 sau 3 ani deoarece fotografia de viață sălbatică necesită foarte mult timp petrecut în natură în căutarea subiectelor.

Mai am câteva subiecte pe care vreau să le fotografiez. Unul dintre ele este lupul. Da, este foarte greu să obții imagini de calitate foarte bună cu lupi în sălbăticie, dar sper ca într-o bună zi eu și pașii lupului ne vom întâlni pe undeva pe sus, acolo în munte. Partea teoretică din carte e aproape gata, dar și foarte multe imagini.

Îmi doresc ca această carte să fie un fel de manual pentru pasionații de fotografia de viață sălbatică care va cuprinde, pe lângă partea de imagini, și o serie de sfaturi și îndrumări legate de partea tehnică în legătură cu aparatele de fotografiat, teleobiective, dar și multe alte lucruri care ne sunt necesare pentru a putea face fotografii animalelor sălbatice. Vor mai fi și multe alte îndrumări despre ce, unde, cum și când să mergem să fotografiem sălbăticiunile.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*