Sunetul liniștii

Foto: Helmut Ignat

Șansa de a asculta păsările în Parcul Herăstrău (devenit, între timp, Mihai I)

Am trecut de câteva ori seara pe lângă parcul Herăstrău, închis pe perioada stării de urgență. Și la un moment dat am fost șocat să realizez că din parc se auzea… liniștea, potențată de sunete misterioase – triluri de păsări, foșnete de frunze, clipocit de apă.

Adică sunetele normale ale unui parc și în vremuri „normale”. Numai că în ultimii 20 de ani, Herăstrăul a devenit principalul generator de zgomote nocturne din București, din cauza teraselor și cluburilor, care se întrec unele pe altele în bombardamentele acustice de ritmuri repetitiv obsedante.

Concluzionând, așa arată alternativele: ascultarea păsărilor din parc, doar din exterior și doar în perioada interdicției de acces (cu completarea convingătoare a declarației pe proprie răspundere) sau suportarea bubuielilor la intensități sonore ce pot provoca daune aparatului auditiv, imediat după „liberalizare”.

Cea mai normală variantă – să ascultăm natura în parc – pare imposibilă, acum, din cauza aplicării reglementărilor pandemiei, și după, „datorită” neaplicării reglementărilor legale legate de spațiile verzi și de protejarea monumentului istoric Parc Herăstrău (devenit, între timp, Mihai I).

Text, foto: Helmut Ignat

Citește și

Vânturelul-de-seară

Simona Halep, pe Arena Națională

Weekend de poveste la Richiș şi Mălâncrav

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*