Terapia prin natură

Am început să surprind imagini cu subiecte mărunte, să observ lucrurile minuscule din jur. Dacă anterior fotografiile mele includeau peisaje, clădiri, brusc s-a schimbat contextul. Surprindeam expresia unei flori de la mugure până la ofilire, urmăream dezvoltarea ciupercilor, transformarea larvelor în crisalide, și mai apoi în libelule adulte etc.

În 2016 am luat probabil cea mai radicală decizie din viața mea: am renunțat la job și la civilizație. Deși în floarea vârstei, cu multă energie și putere fizică, am optat pentru căutarea liniștii interioare.

Text și foto: Erika Torok 

A fost o decizie grea, cu multe gânduri, inclusiv dintre cele legate de bani sau de părerea celor apropiați. Nu or să creadă că luat-o razna? 

De ce te temi nu scapi. Nimeni nu m-a înțeles la început. Rețeta vieții moderne presupune câteva ingrediente clare: anii de școală, alegerea profesiei, sau părinții ne aleg profesia pe care au visat-o pentru ei; urmează o mică bifurcație: căsătoria, ori cariera; și ulterior, pasul cel mai important, copilul, care automat cere stabilitate, o locuință, o rată la bancă pe 35 de ani; iar toate astea au în trenă un stres continuu, zilnic, decizii incorecte…

Eu am ales să mă retrag la munte, la Neagra. Primele luni au trecut greu, cu îndoielile de rigoare. După o vreme mi-am dat seama că trebuie să încetinesc, să iau totul pas cu pas. Am timp! Am timp pentru a-mi pune ordine în gânduri, pentru a reflecta asupra lucrurilor. Și totuși, în momentul acela când aveam tot timpul din lume, efectiv nu reușeam să mă desprind mental de viața pe care o cere societatea. Citind, mi-am dat seama că nu mai sunt limitată de timp, nu mai exista acea presiune a timpului, lucru ce părea imposibil de realizat în perioada când trăiam la oraș. 

 Fiind o persoană foarte curioasă, dintotdeauna am fost captivată de aproape tot ce mă înconjura. Dar în perioada aceasta s-au deschis foarte multe porți brusc, și aveam senzația, din nou, că nu am suficient timp pentru a savura aceste curiozități. În urma fotografiilor în care imortalizam flori, ciuperci, fructe sălbatice, a venit schimbarea totală a gastronomiei. Tot curiozitatea m-a îndemnat să aflu mai multe despre esența și rolul florilor. Am început să adun plante medicinale, mirodenii sălbatice, fructe sălbatice, ciuperci. Și lista de schimbări ar putea continua.

 Natura pe termen lung mi-a mai dăruit ceva, creativitatea, care nu știam că există în mine. Dar toată lumea o are. Probleme e că nu ne acordăm suficient timp pentru a o descoperi. Sau poate frica are reacții mai rapide decât voința. 

Am început să pictez, iar ulterior să creez. Am construit o căsuță, împreună cu partenerul meu. Cu cât trăiam mai simplu, cu atât mă îndepărtam de superficialitatea vieții cotidiene. Mi-am reevaluat nevoile și am ajuns la concluzia că multe dintre lucrurile pe care le strânsesem sunt inutile. Simplitatea m-a făcut mai bogată, de fapt m-a făcut milionară, prin prețuirea lucrurilor mici. Dincolo de frică, neîncredere în sine și manipulare socială, am realizat că omul este capabil de orice!  

Am descoperit că vindecarea vine de la natură, nu numai de la medic. Mediul natural al pădurii constituie un remediu terapeutic. Energia pe care o acumulăm în natură, detașați de galopul îndrăcit al societații contemporane aduce îmbunătățiri subtile stării de sănătate. Terapia prin natură îmbunătățește sistemul imunitar, crește rezistența psihică și tonusul mental, elimină efectele stresului din organism, relaxează și echilibrează emoțiile. Ne vom putea reîncărca pozitiv. Chiar și o scurtă plimbare în pădure ne ajută, tonusul fizic și psihic crește, stresul dispare și apare buna dispoziție.

Pentru mine, rodul vieții în sânul naturii a fost o metodă de a îmbunătății diferite probleme emoționale, cărora nu reușeam să le acord atenție anterior. Inteligența emoțională s-a instalat cu o forță de nedescris. S-a dezvoltat gândirea rațională. Am reușit să încetinesc. Am realizat că pot să gândesc mai clar. Mi-am găsit echilibrul emoțional. Mi-am dat seama că am luat decizia corectă, pentru că am avut prilejul să învăț să trăiesc, să mă cunosc pe mine însumi, să nu mai fiu o listă de așteptări pentru altcineva. Și am învățat să mă iubesc pe mine, să trăiesc pentru ziua de azi, să apreciez fiecare clipă. 

Curând a venit momentul pentru următorul pas. Simțeam că trebuie să împărtășesc ce am învățat. Pe tot parcursul acestor schimbări am ținut legătura cu familia și cu prietenii. Între timp părerea lor despre mine s-a schimbat. Deci nu mi-a fost deloc greu să îi conving să își trimită copii la mine la munte. Compania copiilor a fost exact ce aveam nevoie. Sunt suflete curate, pozitive, inocente, curioase, cu o capacitate incredinilă de a asculta. Lucru pe care noi, adulții, uităm să îl mai facem. Am început să dau mai departe copiilor experiența acumulată. În acest timp ei se deschideau unul față de celălalt, inclusiv față de mine. Plimbările lungi în natură, traseele montane erau momente de comunicare continuă, în care reușeau să vorbească despre orice, să dezbată teme diferite, să povestească inclusiv despre problemele lor familiale, așa cum le percepeau. 

Cu timpul, vizitele lor au devenit tot mai dese. Ce aspiratoare de informații sunt copiii! Pe lângă comunicări personale și povestiri lungi, vorbeam și despre cultură generală, educație ecologică, despre lucrurile care ne înconjoară în natură. Atunci mi-a venit ideea de terapie în natură, pentru că, pentru mine, această perioadă de îndepărtare de lume a fost o terapie.

M-am deschis față de mine, și acum pot să mă deschid față de oricine, pot să îmi exprim emoțiile și să vorbesc despre experiențele mele. Dar momentul cu cel mai mare efect pozitiv pentru mine a fost când am aflat că timpul petrecut alături de copii a avut triplu efect; în prima fază efectul pozitiv al copiilor asupra mea; în a doua – efectul timpului prețios petrecut în natură, plus multe alte beneficii asupra lor; iar în a treia fază – efectul copiilor asupra părinților. Acesta a fost impulsul decisiv, când am realizat că mă pot întoarce oriunde în civilizație, viața mea nu va mai fi niciodată cum a fost cândva, mi-am găsit echilibrul.

 Întotdeauna am fost un observator al vieții. Doar propria mea viață nu o observam corect. Am ales schimbarea, care a adus cu sine o altă schimbare, când am aflat răspunsul la întrebarea „Care este rolul meu în viață?” Psihologia ecologică, terapia în natură, educarea copiilor, și să dau mai departe ceea ce am învățat – că trebuie să fim foarte atenți la propria noastră persoană, să ne acordăm timp pentru noi în care să reflectăm asupra noastră, asupra lucrurilor care ne plac, ca ulterior să putem acorda atenția corectă și celor din jurul nostru. Este foarte important să avem curajul de a încerca lucruri noi, pentru că doar așa putem să ne descoperim.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*