Jurnal de fotograf: Herbarium

Pe aleea coniferelor, am fotografiat conuri de tisă, reduse la o singură sămânță într-o pulpă roșie și dulce, singura parte comestibilă a unei o plante extrem de toxice pentru majoritatea viețuitoarelor. Foto: Gabriel Șerban

Dosar de cadre din lumea secretă, mută și atât de spectaculoasă a plantelor.

Text, foto: Gabriel Șerban

Deși animale îmi sunt subiectele preferate, pandemia m-a făcut să devin fotograf de plante. Am norocul să stau într-o zonă verde a Bucureștiului – Cotroceniul e o ultimă rămășiță din codrii seculari ai Vlăsiei care se întindeau odinioară unde acum stă capitala și arbori bătrâni încă flanchează străzile.

Tot aici, încă din 1884 se află Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, care poartă numele celui mai important botanist român. Fiind vecini, dar și un vizitator frecvent și mai ales știind valoarea colecțiilor uriașe ale muzeului, am hotărât să le fotografiez, să imortalizez una câte una plantele grădinii, dar și specimenele conservate în Muzeul Botanic aduse din toată lumea de generațiile de exploratori care s-au succedat.

De multe ori trecem cu vederea regnul vegetal și mi-am spus că e o ocazie bună să îl pun într-o lumină nouă. Literalmente. Înarmat cu o cameră, un trepied și câteva lămpi, am fost pentru o bună parte din toamnă o prezență ciudată printre vizitatori, muzeografi, horticultori și cercetători deopotrivă.

Am luat la mână fiecare nucă prăfuită colectată din cine știe ce junglă de peste lume, fiecare cârcel de lemn, sămânță cu aripi, fosilă ori cupă carnivoră, am scotocit fiecare cotlon al serelor, am urcat în cupolele lor de sticlă. Am ales o formulă de clarobscur pentru imaginile mele ca să pun în valoare formele acestor structuri vegetale și să aduc un strop de mister asupra lor, să îndemn privitorul să se uite altfel la ele decât a făcut-o până acum. Și sper că am reușit.

În fond, aceleași reguli ale evoluției cărora ne supunem toți au făcut plantele să se înarmeze, să se lupte pentru teritoriu în felul lor, să se ia la întrecere, să inoveze, să vâneze, să profite unele de altele ori să coopereze pentru supraviețuire, cu nimic mai prejos decât diversitatea lumii animale.

Condurul Doamnei e originară din Anzi, dar a devenit în scurtă vreme un locuitor obișnuit al curților și parcurilor noastre. Părțile ei aeriene sunt comestibile, în special micii bulbi precum cel din imagine. Foto: Gabriel Șerban
Cârligele cornoase ale Proboscidea louisianica, ce pot ajunge la 30 cm, se agață de picioarele animalelor pentru a-și cerne semințele minuscule din mers, o experiență adesea neplăcută pentru cărăuș. Foto: Gabriel Șerban
Sâmburi triunghiulari de leandru galben. Foto: Gabriel Șerban
Capsule ale macilor de câmp. Foto: Gabriel Șerban
Micul arbore de cacao crește în căldura serei tropicale. Foto: Gabriel Șerban
Fructele zburătoare ale arborelui hollong. Foto: Gabriel Șerban

Citește și

Peru – călătorie din deșert, în junglă

După capre negre

Prin oraș, la firul ierbii – vecini urbani cu sânge rece

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*