Cum luptă un medic dintr-un oraș rural cu COVID-19

Cortez vizitează familia lui Francisco Fernandez, care a decedat suspect de COVID-19. Familia lui stă în carantină 14 zile, iar Cortez sau o asistentă medicală trece pe la ei zilnic pentru a le verifica simptomele. Foto: Xyza Cruz Bacani

Brigada de bârfe dintr-un orășel rural filipinez se dovedește eficientă în lupta cu noul coronavirus.

Poveste, foto: Xyza Cruz Bacani
De: Rachel Hartigan

Bambang, Filippine

Francisco Fernandez a murit după ce a căzut de pe motocicletă. Bărbatul de 45 de ani, care îi ajutat pe oameni să-și găsească locuri în microbuzele din oraș, a fost iubit de comunitate. Dar, având un loc de muncă cu publicul și o pată pe plămân, a fost considerat un posibil purtător de COVID-19. Un medic i-a cerut familiei sale să-l îngroape repede, împotriva tradiției filipineze, și toate cele opt persoane care locuiau cu el – sora lui, soțul ei, copiii și rudele sale în vârstă – au stat în carantină timp de 14 zile în casa lor aglomerată.

Cu toate acestea, când Anthony Cortez, medicul care ceruse înmormântarea rapidă și carantina, a venit să-i verifice pe cei din familia Fernandez, niciunul dintre ei nu și-a exprimat indignarea. În schimb, fețele li s-au luminat și copiii i-au făcut cu mâna. „Este atât de bine să vă revedem”, i-a spus Nenita Fernandez, sora lui Francisco.

Cortez, singurul medic comunitar din Bambang, supraveghează îngrijirile medicale de ani buni. Cei din comunitate au încredere în el, iar el îi face să râdă. Familia s-a adunat afară pentru ca medicul care purta o haină albă peste blugi și un tricou să le ia temperatura. Când copiii au încercat să bată cuba pentru că nu aveau temperatură, bărbatul de 56 de ani, cu mască chirurgicală și mănunși de cauciuc, a mimat că bate cuba în aer.

Cortez este cel care are grijă de cele 56.000 de persoane care locuiesc în Bambang, orașul meu natal, aflat la aproximativ 200 de mile nord de capitala Manila. De 21 de ani, conduce unitatea locală de sănătate rurală, una dintre clinicile medicale finanțate de guvernul din Filipine care oferă asistență medicală de bază gratuită. Sub grija lui Cortez – și a celor 40 de asistente și moașe care lucrează cu el – copiii au crescut, iar seniorii au îmbătrânit. Familia mea merge și el la el.

În timpul cinei, Cortez stă la distanță de soția lui, Maluchi, și fiica lor, Ai. Foto: Xyza Cruz Bacani

„Noi nu doar vindecăm”, spune Cortez. „Suntem și clinicieni, manageri, administratori, îndeplinim mai multe sarcini în același timp.”

Atunci când primul caz de coronavirus din Filipine a fost confirmat pe 30 ianuarie, greul a căzut pe mâinile lui Cortez. El și primarul Pepito Balgos, și el fost medic comunitar, au decis să pună în aplicare măsuri bazate pe știință care, dacă era necesar, ar fi depășit restricțiile impuse la nivel național. Și în timp ce Organizația Mondială a Sănătății spune că cazurile cresc mai repede în Filipine decât în orice altă țară de-a lungul Pacificului de Vest, inclusiv China, Bambang nu a raportat până acum niciun singur caz.

Cortez și Balgos sunt conștienți de amenințarea pe care virusul o prezintă pentru Bambang. Autostrada Pan-Filipine trece prin mijlocul orașului, care se află într-o vale înconjurată de munți. Este ca un bazin de colectare. Oricine pleacă spre sud, spre Manila sau spre nord, spre restul țării, ajunge să treacă prin Bambang.

Cortez a creat rapid un sistem de urmărire a contactelor. La fel ca majoritatea orașelor din Filipine, Bambang este împărțit în sate sau unități administrative, care sunt administrate de căpetenii. Folosind informații din cele 25 de sate ale orașului, el a făcut o listă cu toți oamenii care au călătorit în alte țări, în special China, din decembrie și i-a plasat sub carantină strictă de acasă. De asemenea, a presupus că fiecare persoană nou sosită era asimptomatică – infectată, dar fără simptome – și i-a pus în carantină timp de 14 zile, indiferent de expunere sau istoric de călătorie. Oricine cu simptome a fost mutat într-un centru de izolare înființat în munți. Până acum, acel centru a rămas gol.

„Este mai sigur să presupunem că toată lumea este pozitivă”, a explicat el.

La granița dintre provinciile Nueva Ecija și Nueva Vizcaya, unde se află Bambang, polițiștii verifică documentele de călătorie și cele medicale ale unui motociclist. Călătoriile între provincii sunt limitate pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Foto: Xyza Cruz Bacani

Brigada de bârfe

Pentru a-i urmări pe noii sosiți și pe rezidenții care se întorc, Cortez s-a bazat pe un avantaj integrat în orașele mici: bârfa. Căpeteniile satelor le-au cerut oamenilor cunoscuți să fie cu ochii pe vecini, de obicei femeile în vârstă, pentru a ține evidența cu privire la noii sosiți în sat. Căpetenia raportează apoi știrile medicului, care trimite asistente medicale pentru a-i urmări. (Cortez are grijă să verifice rapoartele și să elimine zvonurile nefondate ale cazurilor pozitive.) Membrii acestei „brigade de bârfe” neoficiale sunt încântați să ajute. Este momentul lor de glorie.

M-am autocarantinat. Când a trebuit să merg la Manila pentru un proiect, i-am cerut lui Cortez un certificat medical și un permis de călătorie, documente cerute de guvern pentru a părăsi orașul. Când m-am întors, medicul mi-a spus să stau 14 zile în izolare, ceea ce însemna să stau în dormitorul meu, separat din restul familiei mele. Tatăl meu îmi lăsa tăvi cu mâncare la ușă; făceam conferințe video, chiar dacă el era în camera alăturată. Tatăl meu m-a avertizat să nu întrerup carantina chiar și pentru scurt timp, pentru că vecinii ar afla – și m-ar învinovăți pe mine dacă ar apărea un focar. Singurătatea era groaznică, paranoia și mai rău. Miroseam constant ca să îmi confirm că nu mi-am pierdut simțul mirosului, un simptom al virusului.

Cortez a explicat tactica sa strictă: izolarea s-a dovedit eficientă în timp și trebuie să o utilizăm acum, deoarece nu există leac, nu există vaccin, iar testarea este limitată și lentă. Singura modalitate de a controla virusul este de a izola persoanele care vin în oraș.

A fost și o oarecare rezistență. Când Cortez și asistentele îi vizitează zilnic pe cei aflați în carantină, unii îi înjură sau refuză să coopereze. Alții încearcă să își motiveze ieșirile. Însă, când a venit vestea că oamenii mor în țări cu îngrijiri medicale mai bune decât Filipine, precum Italia și Statele Unite, mai multe persoane au început să o ia în serios.

Guvernul local a minimizat inițial riscurile virusului, dar pe 17 martie a instituit carantină pe regiuni. Până pe 1 mai am fost într-o carantină comunitară îmbunătățită: călătoriile au fost restricționate, toate afacerile esențiale au fost închise, transportul public a fost închis și a trebuit cu toții să rămânem acasă, cu excepția mersului la cumpărături sau la medic.

Stânga: Un singur membru al familiei a avut voie să facă cumpărături de la piața din Bambang, care a rămas deschisă în timpul carantinei. Vânzătorii au pierdut bani și acum trebuie să se mute într-un spațiu nou în timp ce piața este renovată. Dreapta: Unui client i se ia temperatura înainte de a intra în piață. Foto: Xyza Cruz Bacani

Acum comunitatea este în carantină generală. Este mai puțin restrictivă, dar este încă severă. Persoanele de peste 59 de ani și cele sub 20 de ani trebuie să stea în interior, o singură persoană din fiecare gospodărie poate face cumpărături la piață și toată lumea trebuie să poarte o mască în public sau să riscă amenda.

Orașul continuă să ia mai multe măsuri decât recomandările guvernului. Oricine intră în Bambang trebuie să fie de acord să stea în carantina timp de 14 zile sau se întoarce de unde a venit.

În condiții de carantină, Cortez și-a exprimat îngrijorarea că pacienții ar fi prea speriați să caute tratament pentru alte boli, cum ar fi tuberculoza (Filipine are a treia cea mai mare rată de tuberculoză din lume) sau afecțiuni cronice, cum ar fi hipertensiunea arterială sau diabetul. El le-a solicitat asistentelor medicale, fiecare repartizate într-un sat anume, să livreze medicamente pacienților și, de asemenea, să imunizeze copiii acasă. Clinica are o listă lungă de mii de nume, a celor care au nevoie de aceste intervenții.

Am trăit în Bambang toată viața și aceasta este prima dată când am înțeles cât de eficientă este clinica.

Cortez și personalul său sunt copleșiți de pacienți. Clinica, care se află în apropierea primăriei, este mică. Are un birou unde Cortez vede pacienții, o sală de consultații minusculă unde pacienții se întâlnesc cu o asistentă medicală, o mică zonă de așteptare, o sală de naștere, un loc pentru operații minore și o bucătărie. Nu este suficient de mare pentru numărul de persoane pe care le servește. Dar, așa cum Cortez și personalul său spun cu pasiune: „Lucrăm cu ce avem.”

Pacienții se aliniază afară, iar Cortez acordă prioritate vârstnicilor și celor care au făcut călătoria lungă până jos din munți. Vede vreo 80 – 100 de oameni pe zi. „Nu este chiar ideal”, a spus el. „Ai tendința să să te grăbești.”

Cortez e abătut în ultimul timp. Citește constant actualizări despre coronavirus, cărând după el un rucsac plin cu hârtii între casă și clinică. Medicii din comunitate nu primesc la fel de mult respect precum medicii fermecători de la spitale. Dar sunt esențiali: dacă medicii comunitari nu pot controla pandemia, spitalele urbane vor fi depășite. Se presupune că unitățile de terapie intensivă din Manila sunt pline. Inevitabil, spune Cortez, coronavirusul va veni la Bambang.

Chiar și fără nicio infecție cunoscută, coronavirusul a îmbunătățit viața și tradiția în Bambang, așa cum se vede în înmormântarea lui Francisco Fernandez. Fusese o voce pentru comunitate, care găse alocuri pentru pasageri în microbuze. (L-am întâlnit de fiecare dată când am folosit un microbuz pentru a călători la facultate într-un oraș din apropiere.) Fernandez a fost tratat ca un caz suspect de COVID-19, deoarece a avut un contact extins cu publicul și o boală respiratorie neidentificată înainte de a muri. Conform regulilor lui Cortez, el trebuia să fie înmormântat în 12 ore, având doar câțiva membri ai familiei alături.

Membrii familiei coboară sicriul lui Fernandez în mormânt, cu ajutorul asistentei Freddie Rick Hufalar (dreapta). Funeraliile din Bambang durează câteva zile, iar Fernandez participase la majoritatea. Dar nu va avea una a lui. Foto: Xyza Cruz Bacani

Dar înmormântările sunt evenimente mari în Filipine, cum ar fi petrecerile de naștere sau reuniunile de familie. Durează o săptămână, cu karaoke, bingo, jocuri de cărți și chiar o trupă live dacă familia este bogată. Toți sunt bine veniți. Spunem că sunt șase zile de fericire și o zi de plâns. Înmormântarea rapidă, cu atât de puțini oameni, este contra culturii noastre.

Fernandez nu a primit nimic din toate acestea. Au venit doar zece oameni. Salonul de înmormântare a furnizat sicriul, iar asistentul din sat a ajutat pe drumul abrupt până la cimitir. Nu a fost o sărbătoare, doar zarvă, în timp ce sora lui Nenita plângea.

Fernandez era cunoscut în toată lumea Bambang drept tipul care a participat la fiecare înmormântare. Omul care nu a ratat niciodată celebrarea morților nu a primit nimic. Când testul său de coronavirus venit 10 zile mai târziu, acesta era negativ.

Citește și

„Piețele umede” sunt, probabil, sursa coronavirusului. Iată ce trebuie să știți.

În această așezare din Kenya, lupta împotriva coronavirusului necesită solidaritate

Recunoaștere târzie pentru descoperitoarea coronavirusului

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*