De ce te doare spatele?

Foto: 123rf

Cei mai mulți dintre noi ajungem să suferim de dureri ale coloanei vertebrale în jurul vârstei de 30 de ani. Problemele acestea erau foarte rare până în anii 1930, ba și conceptul de hernie de disc era cvasi-necunoscut. Medicina nu se ocupase încă de ele. E boala noastră, a modernilor sedentari. Ce nu facem bine?

Text: Zsuzsa Bartha
Foto: 123rf, arhiva personală

Corpul nostru n-a fost proiectat să stea pe scaun sau în fotoliu. Nu, rostul nostru era să umblăm, să căutăm, și rolul coloanei – să ne ajute să stăm în picioare și să ne mișcăm.

Or noi nu mai facem asta. Am ajuns să stăm 8-10-12 ore în șezut, la birou, în mașină, în fața monitoarelor de tot felul, lucru ce duce la o supra-solicitare a unui sistem care pur și simplu nu a fost conceput cu acest scop.
Mersul solicită musculatura, inclusiv a coloanei, sistemul nervos îndrumă corpul cum să dirijeze forțele care circulă în corp, trebuind să se adapteze la neregularitățile solului și la menținerea echilibrului.

Când acest stil de viață dispare, începem să adoptăm poziții greșite. Structurile moi se scurtează. Sistemul nervos e din ce în mai solicitat să implice alţi muşchi şi modele noi de mişcare ca să ţină postura şi să mişte corpul. Problema e că aceste modelele de mişcare se îndepărtează din ce în ce mai mult de cea naturală, corectă, şi articulaţiile ajung să fie mai încărcate.

Zsuzsa Bartha este fizioterapeut specialist în recuperarea coloanei vertebrale, coordonator al Centrului de Recuperare Procardia și vicepreședintele Asociației pentru prevenirea Osteoporozei din România.

Trăim în prezent, pentru prima oară în istorie, o perioadă când un copil în creștere nu mai are parte de mișcările necesare pentru dezvoltarea și susținerea coloanei vertebrale sănătoase. Cel mai important factor preventiv apare când copilul începe să meargă pentru că atunci se formează curburile coloanei vertebrale, care sunt de fapt baza pentru funcționarea corectă a coloanei și pentru o postură corectă.

Musculatura și factorii psihici joacă roluri de egală importanță în formarea simptomelor. Prin urmare, în procesul de recuperare, trebuie să lucrăm în paralel pe ambele fronturi. De exemplu, dacă persistă o traumă psihică corpul reacționează cu un model evolutiv; mușchii cervico-umerali se încordează, bazinul se deplasează în față, curburile coloanei vertebrale se șterg. Stresul cronic atrage după consecință accentuarea tonusului muscular al spatelui care crește forța de compresie a coloanei. Insomnia este asociată, semnificativ, cu intensitatea simptomelor musculo-scheletice și cu dezvoltarea unei game de probleme psihice care au un efect foarte puternic asupra coloanei vertebrale.

Corpul nostru se transformă în funcție de cum îl folosim. Funcția determină structura!

Spatele nu ne doare neapărat când apar modificări structurale, degenerări discale. Pentru că și persoanele asimptomatice prezintă astfel de modificări. Ajungem să avem dureri, în special, când structurile care descarcă discurile și articulațiile nu funcționează corect. Știința subliniază că nu atât mărimea herniei e esențială cât capacitatea corsetului muscular de a intra în acțiune ca să descarce discurile, articulațiile. Acesta e lucru care trebuie reactivat! Când corpul se abate din poziția corectă, discul preia funcția corsetului muscular. De aici încărcarea intensă din simplul fapt că sistemul nervos a pierdut capacitatea de control al corsetului muscular. Nu neapărat forța mușchilor este important ci mai degrabă funcția sistemului nervos de a activa acest corset muscular (mușchii stabilizatori) compomis din cauza faptului că ne-am asumat preponderent poziția de șezut.

Cercetările recente arată că de multe ori și hernia de disc este defapt o consecință. Pe cât posibil, eu sunt adepta rezolvării problemelor de coloană fără intervenție chirurgicală, prin corectatea cauzelor care le provoacă. Desigur, trebuie stabilit concret, de la caz la caz, când e neapărat necesară o intervenție chirurgicală. Însă în majoritatea cazurilor, întotdeauna avem o șansă de vindecare, dacă dăm dovadă de hotărâre și perseverență.

Dacă recăpătăm control asupra mișcării starea se poate îmbunătăți. Pentru mine, ca fizioterapeut, prima provocare e ofer pacienților mei informațiile din care să înțeleagă esența problemei, necesitatea unui stil de viață mai sănătos ceea ce privește coloana vertebrală, câteva reguli de bază de igienă posturală. Mă străduiesc, în mod deosebit, să povestim pe înțeles care sunt simptomele concrete ale herniei de disc, care sunt posibilitățile de tratament și cum funcționează. Îi provoc să pună întrebări, ca să le pot preda firesc cunoștințele de bază, de zi cu zi – căci, pe lângă tratament, avem nevoie și de educație cu privire la modul în care putem ajuta propria recuperare – cu gimnastică și acordând atenție elementelor necesare: ținută corectă, mersul corect, sportul adecvat, ergonomia șezutului, dormitul adecvat etc….

Sunt de apreciat tratamente și medicamentelor noi, moderne, dar crezul meu e că putem vindeca problemele coloanei vertebrale doar cu participarea activă a pacientului. Altminteri degeaba tratăm o hernie de disc timp de 15-20 de minute pe zi, dacă o distrugem în direcția opusă încă de la opt până la zece ore pe zi.

Citește și

Menajeria microbiotică

Speranța de viață a oamenilor, în creștere

Rezistența la antibiotice, tot mai ridicată la nivel mondial

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*