Ratonul, un mâncăcios mascat

Foto: 123rf

Îl găsești cam peste tot pe continentul nord-american, precum și în America de Sud, pentru că ratonul, numit și urs-spălător, mănâncă aproape orice și se adaptează la cele mai diverse medii.

Masca lui ca de bandit și coada vărgată îl fac simpatic și inconfundabil, chiar dacă acum un secol îl făceau foarte dorit de vânători, care îi vindeau blana pentru faimoasele căciuli de raton.

Cum se hrănește

Ratonul trăiește în păduri, prerii, mlaștini și chiar pe la orașe și, oriunde s-ar afla, lăbuțele sale agile, cu degete lungi, îl ajută să-și facă rost de ceva bun de mâncare.

E în stare să scoată șoareci  de prin vizuini și insecte din cuib, să șterpelească ouă de la păsări sau să culeagă fructe.

Dar îi place cel mai tare să pescuiască, cu mișcări fulgerătoare, crabi, broaște și ce mai poate prinde prin apă. Și nu se dă deloc în lături, dacă se ivește ocazia, să culeagă bunătăți de prin grădinile oamenilor… sau din lăzile lor de gunoi.

Foto: 123rf

Cum se comportă

Ratonii nu sunt mofturoși nici când este vorba să-și aleagă locuința: poate fi o scorbură, un trunchi doborât sau chiar podul unei case. Acolo își nasc la începutul verii puii – între unu și șapte la număr – și îi cresc până la vârsta de două luni, când pot să învețe să-și caute singuri hrana. Au apoi toamna la dispoziție să pună ceva slană pe ei ca să aibă asigurată energia în anotimpul friguros, când se găsește mai greu de mâncare și când își petrec timpul mai mult dormind în vizuină, fără să intre totuși în hibernare propriu-zisă.

Cățărător dibaci și înotător redutabil, ratonul, mare cât un motan mai gras, dar înrudit de fapt cu ursul, este un animal nocturn: preferă să scotocească după de-ale gurii la adăpostul întunericului.

Foto: 123rf

Știați că?

  • 2-10 kg: este greutatea unui raton, care variază în funcție de sex, de dietă și de mediul în care trăiește.
  • 1-20 de ani: poate fi durata vieții unui raton. În sălbăticie trăiesc în general între 1 și 3 ani, însă în captivitate, unde au mâncarea asigurată și sunt feriți de prădători, au atins și vârsta de 20 de ani.
  • 7: este numărul de specii de raton existente în lume. În afară de cea nord-americană (Procyon lotor sau ratonul comun), celelalte sunt răspândite în Asia și pe diferite insule tropicale. (P)
Scanează jucăriile și poți explora o lume nouă, învățând multe despre fauna Americii de Nord.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*