Râsul roșu, greu de zărit

Râsul roșu, foto: naypong/123rf

Deși mai mic decât vărul lui din România, râsul carpatin, râsul roșu, care trăiește în America de Nord, este la fel de discret și de aceea este rareori întâlnit de oameni.

El este răspândit totuși pe mare parte din subcontinent, din sudul Canadei până în Mexic, adaptat să trăiască nu doar în pădure, ci și în mlaștini, zone deșertice sau chiar la marginea orașelor.

Este cel mai mic din familia lincșilor și de aceea se întâmplă ca exemplarele mai mici să fie luate drept pisici sălbatice, dar poartă în vârful urechilor acele smocuri de păr care îl fac, de fapt, inconfundabil. Are picioare lungi, labe mari și, după cum arată și numele, o blană maro-roșcată, pătată cu negru și albă doar pe burtă.

Cum se hrănește

Râsul roșu e un vânător excelent. Poate ucide animale mult mai mari decât el, cum ar fi o ciută adultă, dar de obicei se mulțumește cu iepuri, păsări, veverițe, șoareci și alte vietăți, pe care le pândește cu răbdare și le doboară dintr-un salt.

Cum se comportă

Râșii sunt animale solitare. Așa că femelele își aleg o vizuină ascunsă, izolată, unde aduc pe lume între unu și șase pui. Puii rămân lângă mama lor aproape un an, timp în care învață să vâneze. Mare parte din codul lor de vânătoare este arta de a trece neobservat: de aceea râșii pășesc ușor, pot sta necliniți vreme îndelungată, se camuflează printre arbori și pietre și ies după pradă mai mult noaptea.

Uneori sunt și ei vânați, de oameni, pentru blana lor moale și pătată. Pe dosul urechilor și al cozii, râsul roșu are pete albe, care îi servesc probabil drept semnalizatoare pentru pui, pe timp de noapte. Dacă puii rămân prea mult în urmă, mama îi cheamă încetișor și ridică coada, scoțând la iveală, ca pe un fanion, pata de pe spate.

Foarte teritoriali, își marchează traseul cu urină și fecale. În sezonul de împerechere, chemările lor sună ca ale pisicilor domestice.

Știați că…?

5-14 kg
Atâta cântărește un râs roșu, care poate avea între 65 cm și un metru lungime. Masculii sunt mai mari decât femelele.

10-12 ani
Este durata de viață a unui râs roșu în sălbăticie, dacă nu i se întâmplă accidente.

3 metri
Măsoară saltul prin surprindere pe care îl face râsul când vânează.

10-18 cm
Atâta măsoară coada râsului roșu, cea care îi dă și numele englezesc „bobcat”, de la „bobtail”, care înseamnă chiar „coadă scurtă”.  (P)

Scanează jucăriile și poți explora o lume nouă, învățând multe despre fauna Americii de Nord.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*