Visuri verzi

Etanolul – alcool din cereale – dintr-un pahar de laborator arde intens, dezvsluindu-si potentialul energetic. Etanolul si biodieselul se fabrica acum din culturi alimentare, dar, in principiu, se poate face din orice materie vegetala.

Combustibilii din culturi vegetale ar putea fi buni pentru planeta – dupa inca una sau doua descoperiri senzationale.

Text: Joel K. Bourne Jr.

Cand Dario Franchitti si-a condus spre victorie stralucitoarea masina Indy negru-portocalie, de 670 de cai putere, in cursa de la Indianapolis 500 din acest an, exuberantul scotian a inscris o nota aparte in istoria sportului. El a devenit primul pilot de curse care a castigat faimoasa cursa americana cu o masina pe baza de etanol pur – rachiul de porumb, incolor ca ginul si cu cifra octanica mare, care, spera sustinatorii, va detrona in curand benzina din pozitia de carburant favorit al Americii.

Revenirea masinilor Indy la alcool e doar un indiciu al succesului nebun al biocombustibililor, inlocuitori ai benzinei si motorinei facuti “in casa”, din culturi precum porumbul, soia si trestia de zahar. Sustinatorii afirma ca astfel de combustibili regenerabili ne-ar putea pune pe picioare economia rurala muribunda, ajutandu-ne sa ne eliberam de dependenta fata de Orientul Mijlociu si – cel mai important – sa ne reducem emisiile crescande de dioxid de carbon.

Spre deosebire de cel eliberat prin arderea combustibililor fosili, care ridica temperatura Pamantului in fiecare moment, carbonul din biocombustibili provine din atmosfera, fiind captat de plante in perioada de crestere. Teoretic, etanolul ar putea face ca pana si o masina Indy sa fie neutra in ce priveste emisiile de carbon. Termenul-cheie este “ar putea”. Biocombustibilii, asa cum sunt produsi in Statele Unite la ora actuala, reusesc sa faca destule pentru unii fermieri si pentru colosii agricoli cum sunt Archer Daniels Midland si Cargill, dar nu fac mare lucru pentru mediu.

Porumbul are nevoie de doze mari de erbicide si ingrasaminte pe baza de azot si poate eroda solul mai mult decat orice alta recolta. Iar producerea etanolului din porumb consuma cam tot atat combustibil fosil cat inlocuieste si etanolul in sine. Biodieselul din soia sta doar cu putin mai bine. Ecologistii se tem si ca o crestere a preturilor pentru ambele recolte va duce la exploatarea a circa 14 milioane de hectare de teren agricol marginal, acum lasat parloaga pentru conservarea solului si a faunei salbatice, eliberandu-se si mai mult carbon, captiv in terenurile acum necultivate.

Febra biocombustibililor a reusit deja sa urce pretul porumbului la un nivel nemaivazut de ani de zile, determinandu-i pe fermierii din Statele Unite sa planteze cea mai mare recolta de la Al Doilea Razboi Mondial incoace. Cam o cincime din recolta va fi transformata in etanol – de peste doua ori mai mult decat acum cinci ani. Si totusi setea de benzina a americanilor iubitori de masini de teren e atat de mare, incat, chiar daca am transforma intreaga recolta de porumb si soia in biocombustibil, nu am inlocui decat 12 la suta din necesarul de benzina si doar un biet 6 la suta din cel de motorina.

Cu toate acestea, perspectiva holdelor aurii de energie de casa e prea tentanta ca sa poata fi ignorata, mai ales avand in fata exemplul Braziliei. La treizeci de ani dupa lansarea programului de urgenta pentru inlocuirea benzinei cu etanol fabricat din trestie de zahar, Brazilia a anuntat anul trecut ca, datorita etanolului si cresterii productiei autohtone de petrol, a renuntat la petrolul de import. Investitorii au adoptat viziunea, bagand peste 70 de miliarde de dolari in companiile de energie regenerabila.

Guvernul Statelor Unite a instituit subventii consistente pentru etanol, iar presedintele Bush a propus mai mult de 200 de milioane de dolari pentru cercetare, cu scopul de a inlocui, pana in 2017, 15 la suta din necesarul anticipat de benzina cu etanol si alti combustibili.

“Putem produce etanol intr-un mod incredibil de prostesc – spune Nathanael Greene, cercetator senior al Consiliului de Aparare a Resurselor Naturale. Dar exista multe cai ce pot asigura beneficii pentru toata lumea.” Cheia – afirma Greene, dar nu numai el – e sa ne dam seama cum putem produce combustibil din material vegetal nealimentar: din tulpini, ierburi de prerie, arbori cu crestere rapida sau chiar alge.

Greene afirma ca aceasta abordare, combinata cu vehicule si comunitati mai eficiente, “ar putea elimina nevoia de benzina pana in anul 2050”. Acum o suta de ani, prima masina a lui Henry Ford mergea cu alcool, in timp ce Rudolf Diesel a pornit motorul care-i poarta numele folosind ulei de arahide. Dar ambii inventatori aveau sa descopere in curand ca, daca era rafinat putin, titeiul producea mult mai multa energie pe litru decat combustibilul vegetal si, in plus, era si ieftin.

Combustibilul alcoolic a reusit sa revina in forta abia in anul 2000, mai ales sub forma de aditiv pentru amestecurile de benzina mai putin poluanta. Ani de-a randul, producatorii de etanol se bucurasera de subventii consistente si de tarife preferentiale pentru importuri, in timp ce Archer Daniels Midland, cel mai mare producator American de etanol, pleda pentru amestecarea etanolului cu carburantii pentru motoare. Dar etanolul a intrat in competitie acerba cu aditivul propriu industriei petroliere, metiltertbutileterul (MTBE).

Apoi, MTBE, suspectat ca ar fi un agent cancerigen, a inceput sa se regaseasca in straturile acvifere, determinand multe state sa-l interzica si creand, brusc, o piata de 7,5 miliarde de litri pentru etanol. De curand, odata cu framantarile din Orientul Mijlociu si cu revenirea in centrul atentiei a sigurantei petroliere, Congresul a mai dat un impuls industriei etanolului, extinzand avantajele fiscale si solicitand ca, pana in 2012, 28 de miliarde de litri de combustibil sa fie etanol sau biodiesel.

Entuziastii etanolului arata ca industria petroliera a profitat si ea de subventii uriase vreme de decenii, inclusiv miliarde de dolari in deduceri fiscale si zeci de miliarde pe an pentru apararea terenurilor petrolifere din Orientul Mijlociu – chiar si inainte de razboiul din Irak. Ca sa nu mai vorbim de costurile inca necalculate ale poluarii produse de automobile, camioane si de insasi industria petroliera asupra sanatatii si a mediului. Si in timp ce subventiile pentru petrol ajung in mainile celor mai bogate companii din lume, subventiile pentru etanol alimenteaza renasterea unor orase mici din inima tarii, cu nume precum Wahoo, Nebraska.

In vara aceasta, datorita dezvoltarii celor 16 fabrici de etanol din Nebraska astfel incat au ajuns sa consume o treime din recolta statului, pretul porumbului s-a dublat, depasind pentru o perioada scurta de timp suma de patru dolari pe busel si facandu-i pe cultivatori sa spere la cele mai mari profituri din viata lor.

“Este primul an in care am cultivat numai porumb, renuntand la fasole” – spune Roger Harders, in timp ce-si incheie pranzul la Wigwam Cafe, din Wahoo. Are si vite, care anul acesta vor manca mai multa iarba si mai putin porumb de patru dolari. “Aproape ca te tenteaza sa renunti la cresterea vitelor si sa vinzi tot porumbul.” In ciuda entuziasmului, e greu sa-ti faci plinul cu etanol in Statele Unite. E in continuare folosit mai mult ca aditiv pentru benzina. Exista doar circa 1.200 de benzinarii – imprastiate, in mare parte, de-a lungul centurii de porumb – care vand etanol, sub forma de amestec E85 (85% etanol si 15% benzina), ce poate fi folosit numai de motoare special concepute.

Cu un litru de etanol parcurgi o distanta cu 30% mai mica decat cu unul de benzina, dar la pret e o concurenta serioasa. Christine Wietzki, care a crescut la o ferma din vestul statului Nebraska, este directorul tehnic al uneia dintre cele mai noi si mai avansate fabrici de etanol din tara, E3 BioFuels, din oraselul Mead, din Nebraska, cu 564 de locuitori. La inceputul carierei, a petrecut mult timp incercand sa transforme alimente in combustibil si considera ca este o afacere buna din toate punctele de vedere.

“Daca nu trebuie sa exportam porumb si il putem folosi pentru a scapa de importul de petrol, e minunat” – spune ea. Intr-o zi cu ploaie rece de primavara, Wietzki ne prezinta fabrica – un manunchi de cladiri albe noi, rezervoare si un depozit de cereale care se ridica din noroiul cenusiu si gros, langa o platforma de hranire pentru 30.000 de vite, care emana un miros intepator. In buna masura, ceea ce se intampla in rezervoarele si tevile de aici este tipic pentru orice distilerie mare – la urma urmelor, oamenii transforma cerealele in alcool de secole.

Porumbul e macinat, amestecat cu apa si incalzit; enzimele care sunt adaugate transforma amidonul in zaharuri. Intr-un rezervor de fermentatie, drojdia transforma treptat zaharurile in alcool, care este separat de apa prin distilare. Resturile, cunoscute sub numele de borhot de distilerie, se dau ca hrana la vaci, iar o parte din apa reziduala, bogata in azot, este utilizata ca ingrasamant. Procesul emana si mari cantitati de dioxid de carbon, acesta fiind punctul in care etanolul incepe sa nu mai para atat de “verde”.

Majoritatea fabricilor de etanol ard gaze naturale sau carbuni, pentru a obtine aburul necesar distilarii, adaugand emisiile de combustibil fosil la cele de dioxid de carbon produse de drojdie. Cultivarea porumbului necesita, de asemenea, ingrasamant pe baza de azot, care este produs cu ajutorul gazelor naturale, si folosirea masiva a utilajelor agricole diesel. Unele studii ale balantei energetice sugereaza ca etanolul din porumb e o afacere paguboasa, necesitand mai mult combustibil fosil care emite carbon decat cel pe care-l inlocuieste.

Alte studii ii ofera un oarecare avantaj. Dar oricum s-ar face calculele, etanolul din porumb nu este un panaceu pentru efectul de sera. “Biocombustibilii sunt o adevarata risipa si ne fac sa ne abatem de la ceea ce trebuie sa facem cu adevarat: conservare – afirma David Pimentel, de la Universitatea Cornell, unul dintre cei mai inversunati critici ai etanolului. Este o amenintare, nu un avantaj. Multi considera ca e vorba doar de munca in zadar.” Dar Wietzki si colegii ei din Mead sunt de parere ca pot face mai mult. Spera sa imbunatateasca balanta energetica si beneficiile etanolului, prin crearea unui sistem circular – iar aici intervin vacile mentionate mai sus.

Vor sa foloseasca la boilere metan, care provine de la doua biodigestoare uriase, cu capacitate de 15 milioane de litri, alimentate cu ingrasamant natural de la platforma de hranire de alaturi – practic, sa foloseasca biogaz pentru a fabrica un biocombustibil. Wietzki spune ca eficienta sporita nu e buna doar pentru mediu, ci si pentru afaceri. E usor sa-ti pierzi increderea in biocombustibili daca ceea ce stii se rezuma la etanolul din porumb.

O imagine ceva mai incurajatoare se poate gasi la vreo 9.000 de kilometri sud-est de Mead, unde milioanele de soferi din São Paulo, Brazilia, petrec zilnic ore in sir blocati in traficul pe opt benzi. Desi starea lor de spirit nu este tocmai fericita, motoarele masinilor o duc destul de bine, consumand in ralanti acel álcool provenit de pe centura de trestie de zahar din ce in ce mai extinsa a Braziliei. Tara consuma ceva etanol inca din anii 1920, dar in anii 1970 ajunsese sa importe 75% din petrolul necesar.

Cand embargoul OPEC asupra petrolului a doborat economia nationala, dictatorul de atunci al Braziliei – generalul Ernesto Geisel – a hotarat sa curme obiceiurile natiunii cu privire la consumul de petrol. Generalul a subventionat si finantat puternic noile fabrici de etanol, a insarcinat compania petroliera de stat, Petrobras, sa instaleze rezervoare si pompe de etanol in toata tara si le-a oferit producatorilor brazilieni de automobile facilitati fiscale pentru a produce masini pe etanol pur.

La mijlocul anilor ’80, aproape toate masinile vandute in Brazilia functionau exclusiv pe alcool. Soferii brazilieni, iubitori de Formula Unu, au acceptat cu bucurie aceste masini, mai ales ca etanolul pur are o cifra octanica de aproximativ 113. Arde cel mai bine la o compresie mult mai mare decat benzina, permitand astfel motoarelor sa dea mai multa putere. Peste toate, subventiile guvernamentale il faceau mult mai ieftin. Nu ca etanolul n-ar fi intampinat si el cateva obstacole.

La inceputul anilor 1990, preturile scazute la petrol au determinat guvernul sa reduca treptat subventiile, iar pretul ridicat al zaharului a facut ca fabricile de zahar, numite usinas, sa nu mai aiba niciun stimulent. Milioane de posesori de autoturisme pe baza de alcool, precum Roger Guilherme, acum inginer-sef la Volkswagen-Brazilia, au ramas cu ochii in soare. “Cei ca mine erau nevoiti sa astepte cate doua ore si mai bine la coada ca sa-si alimenteze masina – spune Guilherme in biroul sau de la uriasa uzina Volkswagen, din São Bernardo do Campo.

Consumatorii si-au pierdut increderea in programul pentru combustibil din alcool.” Zece ani mai tarziu, cand preturile la petrol au inceput sa creasca, brazilienii voiau din nou carburant pe baza de alcool, dar, avand in vedere experienta trecuta, nu mai voiau sa depinda exclusiv de acesta. Asadar, sefii lui Guilherme l-au pus pe acesta in fata unei provocari: sa gaseasca o solutie ieftina prin care o masina sa mearga cu ambele tipuri de combustibil. Echipa lui Guilherme a colaborat cu inginerii de la Magneti Marelli, care le furnizeaza celor de la Volkswagen sisteme de alimentare, ca sa faca masina sa functioneze cu orice amestec de benzina si alcool.

Volkswagen a scos pe piata primul vehicul TotalFlex din Brazilia in 2003, modificand o masina mica, de doua locuri. A fost un succes imediat si, in scurt timp, toti ceilalti produca tori de masini din Brazilia au facut la fel. In ziua de azi, aproape 85% dintre masinile vandute in Brazilia sunt flexibile: modele mici, sportive, ce reusesc sa se strecoare printre camioanele greoaie, consumatoare de diesel, din São Paulo. Avand in vedere ca, la pompa, un litru de carburant alcoolic e, in medie, cu un real brazilian mai ieftin decat benzina, majoritatea masinilor flexibile nu au mai consumat benzina de ani de zile.

Trestia de zahar, nu tehnologia de producere a motoarelor, e adevarata cheie a succesului etanolului in Brazilia. Aceasta planta tropicala cu crestere rapida a fost principalul export al tarii inca din secolul al XVI-lea. In loc de porumb, al carui amidon din boabe trebuie transformat in zaharuri cu ajutorul unor enzime costisitoare inainte de a putea fi fermentat, usinas din Brazilia folosesc intreaga tulpina a trestiei, care contine deja zahar in proportie de 20 la suta si incepe sa fermenteze aproape imediat dupa ce e taiata. Trestia de zahar produce intre 5.700 si 7.600 de litri de etanol la hectar, de peste doua ori mai mult decat porumbul.

Usina São Martinho, una dintre cele mai mari fabrici de zahar si distilerii de etanol din lume, este situata in inima desertului de smarald, cum a numit un jurnalist local principala regiune cu trestie de zahar a Braziliei, situata in centrul statului São Paulo. Campurile intinse sunt asternute cu trestie cat vezi cu ochii. In fiecare an, fabrica-mamut transforma sapte milioane de tone de trestie in 300 de milioane de litri de etanol pentru masinile braziliene si 500.000 de tone de zahar si mai construieste o unitate cu o capacitate de trei milioane de tone – in care se va produce in exclusivitate etanol.

Cultivatorii din desertul de smarald pot obtine sapte recolte de pe campurile lor fara sa replanteze, iar distileriile isi recicleaza apa reziduala, transformand-o in ingrasamant. São Martinho nu consuma combustibil fosil si nici curent din reteaua electrica; pentru caldura si energie, arde reziduuri ale trestiei de zahar, cunoscute sub numele de bagasse, care genereaza, in mod normal, un usor surplus de energie. Chiar si camioanele care transporta trestie si utilajele agricole consuma un amestec de diesel si etanol, in timp ce avionul utilitar preferat, dragalasul Ipanema, e primul aparat cu aripa fixa construit sa zboare cu alcool pur. “Ne obsedeaza eficienta” – afirma directorul fabricii, Agenor Cunha Pavan. In timp ce raportul energetic al etanolului din porumb se situeaza in jurul pragului de rentabilitate, “noi obtinem opt unitati de etanol la fiecare unitate de combustibil fosil” – afirma Isaias

Macedo, unul dintre principalii cercetatori brazilieni ai trestiei de zahar. Expertii estimeaza ca producerea si consumul etanolului din trestie genereaza undeva intre 55 si 90 la suta mai putin dioxid de carbon decat benzina. Iar Macedo intrevede o eficienta chiar mai mare. “Putem face acelasi lucru cu doua treimi sau cu jumatate din cantitatea de bagasse, putem gestiona mai bine tractoarele de pe camp si, astfel, ne vom apropia de niveluri de 12 sau 13.” Insa nici trestia de zahar nu e lipsita de probleme. Desi aproape toata trestia de la São Martinho e recoltata mecanic, majoritatea trestiei braziliene e taiata manual; desi aceasta munca e bine platita, ea inseamna caldura, mizerie si un efort care te indoaie de spate.

In fiecare an, mor recoltatori din cauza epuizarii – dupa cum afirma liderii sindicali. Iar pentru a ucide serpii si a face ca trestia sa se poata taia manual mai usor, campurile sunt, de obicei, arse inainte de recoltare, iar aerul se umple de funingine, metan si oxid de azot, doua gaze cu un puternic efect de sera. Extinderea suprafetei cultivate cu trestie in Brazilia – planificata aproape sa se dubleze in urma torii zece ani – ar putea duce si la defrisari.

Zaharul poate fi adaugat presiunilor care-i imping pe crescatorii de vite tot mai adanc in teritoriile neexploatate, cum ar fi Amazonul sau savanele cu mare diversitate biologica, asa-numitele cerrado. “Daca la ora actuala alcoolul e considerat a fi un carburant «curat», procesul producerii sale este foarte murdar – spune Marcelo Pedroso Goulart, procuror al Ministerului Public din São Paulo. Mai ales arderea trestiei si exploatarea recoltatorilor.”

Orice biocombustibil consuma si recolte care ar putea hrani o planeta infometata. Un raport recent al ONU conchide ca, desi beneficiile potentiale sunt mari, febra biocombustibililor ar putea reduce securitatea alimentara, ridicand preturile la alimente intr-o lume in care 25.000 de oameni, majoritatea copii sub 5 ani, mor de foame in fiecare zi. Cererea de combustibil si mancare se asteapta sa creasca de peste doua ori pana la jumatatea secolului si multi oameni de stiinta se tem ca, in deceniile ce vin, schimbarile climatice vor submina productivitatea agricola.

“Agricultura ar trebui folosita pentru a inlatura foametea – spune Goulart. Milioane de oameni sufera de foame in Brazilia, iar aceasta monocultura nu prea ajuta.” Singura modalitate de a ne bucura de beneficiile biocombustibililor fara a reduce rezervele de hrana e eliminarea alimentelor din ecuatie. Desi boabele de porumb si sucul din trestie de zahar sunt sursele traditionale de etanol, acesta se poate obtine si din tulpini, frunze si chiar din rumegus – produse secundare ale plantelor, care, in mod normal, sunt aruncate, arse sau ingropate sub aratura.

Aceste materiale sunt alcatuite in mare parte din celuloza, lanturile rezistente de molecule de zaha r care alcatuiesc peretii celulari ai plantei. Ruperea lanturilor de molecule si fermentarea zaharurilor ar putea produce biocombustibili din abundenta, fara a intra in competitie cu recoltele alimentare. Vizionarii isi imagineaza o renastere a ierburilor de prerie perene cu radacini adanci, cum sunt Panicum virgatum si Hierochloe odorata, care retin carbonul in sol, oferind habitat pentru flora si fauna si prevenind eroziunea, furnizand, totodata, si un bonus in combustibil de casa.

Principiul care sta la baza etanolului celulozic este simplu. Nu e insa la fel de simplu sa-l faci tot atat de ieftin ca benzina. Pana acum, in S.U.A exista doar cateva fabricipilot care produc etanol din celuloza. O mica instalatie de la Laboratorul National de Energie Regenerabila (NREL) din Golden, Colorado, functioneaza de cel mai mult timp. Ea poate converti o tona de biomasa – tulpini de porumb maruntite, Panicum virgatum si lemn – in 265 de litri de etanol in aproximativ o saptamana.

Pe langa celuloza si hemiceluloza, aceste materii prime contin o substanta numita lignina. Ea leaga moleculele de celuloza intre ele, dand plantelor forta structurala de a ramane verticale si a capta lumina soarelui. Lignina cea lipicioasa face si ca materia plantei sa fie greu de dezintegrat, dupa cum se stie prea bine in industria celulozei si hartiei. “Lumea glumeste, spunand ca din lignina poti face orice, in afara de bani” – spune Andy Aden, cercetator senior in proiectul etanolului. Pentru a separa moleculele de celuloza din lignina, materia prima este adeseori pretratata la cald si cu acid.

Apoi este amestecata cu enzime de inalta tehnologie, menite sa descompuna celuloza in zaharuri. Substanta rezultata, o materie vascoasa, maro inchis, cu o aroma usor dulceaga, asemanatoare cu a melasei, este introdusa in bazine de fermentatie, unde bacteriile sau drojdia actioneaza pentru producerea alcoolului. Procesul actual transforma in alcool doar 45 la suta din continutul de energie al biomasei, in comparatie cu o rafinarie de petrol, care extrage 85 la suta din energia titeiului.

Eficienta va trebui imbunatatita pentru ca etanolul celulozic sa poata concura cu benzina, iar cercetatorii cauta metode mai bune de descompunere a celulozei, cum ar fi microbii modificati genetic si enzimele din intestinele termitelor – uzine naturale de energie celulozica. Totusi potentialul este urias. Exploatarea celulozei din plantele de porumb, si nu doar din boabe, ar putea dubla cantitatea de etanol din porumb; Panicum virgatum ar putea produce la fel de mult etanol la hectar ca si trestia de zahar.

Un studiu realizat in anul 2005 de Departamentul Agriculturii si de cel al Energiei ale Statelor Unite estima ca, prin marirea productivitatii in ferme si cultivarea a 20 de milioane de hectare de parloaga cu ierburi perene si arbori cu crestere rapida, Statele Unite ar putea produce 1,3 miliarde de tone de materie prima pentru etanol. Separat, NREL a calculat ca toata aceasta materie vegetala ar putea inlocui mai mult de jumatate din combustibilul consumat anual pentru transport.

Mike Pacheco, fost director al Centrului de Bioenergie al NREL, ne arata un grafic din acest studiu. “Linia verde reprezinta ceea ce credem ca putem produce in ferme din arbori si din Panicum virgatum” – echivalentul a 3,5 miliarde de barili de petrol. Pacheco mai traseaza o linie pe graficul sau, la o inaltime dubla fata de prima. Aceasta reprezinta visul suprem in materie de biocombustibili: suficient combustibil verde pentru ca SUA sa devina independente energetic. Aici am putea ajunge – spune Pacheco – daca am spori foarte mult eficienta autovehiculelor, producand in acelasi timp foarte mult etanol celulozic sau, si mai tentant, “daca am reusi sa punem algele la lucru”.

Dupa cum spun practic toti oamenii de stiinta care studiaza problema, nu exista nicio recolta miraculoasa care sa ne poata solutiona problemele energetice fara a dauna mediului inconjurator. Dar majoritatea cred ca algele – materia acvatica unicelulara – au o sansa mai mare decat orice alta planta, deoarece se dezvolta in ape reziduale, chiar in apa marii, avand nevoie doar de lumina soarelui si de dioxid de carbon. GreenFuel Technologies, din Cambridge, Massachusetts, se afla in fruntea plutonului.

Fondata de chimistul Isaac Berzin, de la MIT, compania a elaborat un proces care foloseste alge tinute in saci de plastic pentru a filtra dioxidul de carbon emis de centralele electrice. Algele nu numai ca reduc gazele cu efect de sera emanate de uzine, dar devoreaza si alte substante poluante. Unele alge produc amidon, din care se poate obtine etanol; altele produc mici picaturi de ulei, care pot fi transformate in biodiesel sau chiar in combustibil pentru avioane cu reactie. Cel mai mare avantaj este ca, in conditii favorabile, algele isi pot dubla masa in cateva ore.

In timp ce fiecare hectar de porumb produce in jur de 2.500 de litri de etanol pe an si un hectar cultivat cu soia in jur de 560 de litri de biodiesel, teoretic, fiecare hectar cultivat cu alge poate da mai mult de 45.000 de litri de biocombustibil anual.

“Porumbul si soia se recolteaza o data pe an – spune Berzin. Algele se recolteaza in fiecare zi.” Compania lui Berzin a intrat intr-un parteneriat cu Serviciul Public din Arizona pentru testarea productiei de alge la Centrala Electrica pe Gaze Naturale Redhawk, aflata chiar la vest de Phoenix. Ferme de alge amplasate in jurul acestei centrale pe 810 hectare din Desertul Sonoran, complet lipsit de vegetatie, ar putea dubla productia actuala de biodiesel in Statele Unite – spune Berzin.

Ferma de energie, cum o numesc cei de la GreenFuel, nu arata cine stie ce, doar un grup de containere de transport si baraci cu birouri, langa o sera din plastic nu mai lunga decat un teren de fotbal si lata de vreo 15 metri. In afara serei, atarna de carlige, ca niste moluste uriase, siruri de saci de plastic plini cu un lichid verde care bolboroseste.

Cea mai mare provocare, ca si in cazul etanolului celulozic, e reducerea costurilor combustibilului obtinut din alge. “In final, ca acest sistem sa functioneze, trebuie sa coste mai ieftin decat motorina – spune Marcus Gay, seful operat iunilor de teren. Daca depasim chiar si cu un cent costul unui litru de motorina, suntem pierduti.” (In iulie, costurile tot mai ridicate si dificultatile tehnice au determinat compania GreenFuel sa inchida temporar bioreactorul Redhawk.)

Cifrele concrete – cantitatea produsa, eficienta si, cel mai important, pretul la pompa – vor hotari viitorul etanolului si al biodieselului. Dar pentru moment combustibilii verzi exercita o atractie incontestabila. In garajul complexului sau de birouri, in centrul Phoenixului, Ray Hobbs, inginer senior la Serviciul Public Arizona care coordoneaza initiativa privind combustibilii a companiei, trece pe langa o mica flota de masini electrice hibride, printre care si un autobuz pe baza de hidrogen. Urca intr-o furgoneta mare Ford pe motorina si porneste motorul.

Gazele de esapament, spre deosebire de cele obisnuite pentru un motor diesel, sunt invizibile, simtindu-se doar un foarte slab miros de la biodieselul din alge produs la fabrica-pilot Redhawk. Combustibilul vegetal superfluid a mai redus putin si din huruitul suparator al motorului. Hobbs spune ca a primit zeci de telefoane din partea companiilor producatoare de electricitate interesate sa-si construiasca propria centrala pe baza de alge, pentru a-si purifica emisiile si a-si indeplini obiectivul de utilizare a combustibililor regenerabili.

Tentatia combustibililor vegetali pare sa fi atins si nisipurile bogate in petrol din Orientul Mijlociu, unde Emiratele Arabe Unite au lansat o initiativa de 250 de milioane de dolari pentru energie regenerabila, care are in vedere si biocombustibilii – acesta fiind, poate, un semn ca pana si seicii isi dau seama acum ca vremea petrolului nu va dura la nesfarsit.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*