Ghețari care riscă să dispară

Conform studiului, unul dintre cei mai mari ghețari de pe planetă care se află în Parcul Național Los Glaciares din Argentina își va pierde 60% din volum până în anul 2100. Foto: 123rf

Aproape jumătate din ghețarii care fac parte din siturile UNESCO riscă să dispară dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă, se arată într-un studiu recent publicat în jurnalul “Earth’s Future”. Între ghețarii amintiți în studiu se numără Grosser Aletschgletscher din Alpii elvețieni, Khumbu Glacier din Himalaya sau Jakobshavn Isbrae din Groenlanda, informează ens-newswire.

Pentru a analiza starea actuală a ghețarilor din Patrimoniul Mondial și evoluția lor recentă, oamenii de știință au combinat date dintr-un inventar global al ghețarilor și au folosit programe de modelare computerizată.

Oamenii de știință prezic astfel dispariția ghețarilor până în anul 2100, în cazul în care emisiile de gaze continuă la un nivel ridicat, în 21 din cele 46 de situri UNESCO unde se află ghețari.

În cazul unui scenariu în care emisiile sunt mai scăzute, 8 din cele 46 de situri vor fi afectate. În ce privește restul ghețarilor, în același studiu se arată că 33% până la 60% din volumul total de gheață riscă să dispară până în 2100, în funcție de volumul emisiilor de gaze.

“Pierderea acestor ghețari iconici ar fi o tragedie și vor fi consecințe majore asupra resurselor de apă, a creșterii nivelului mării și asupra predicției vremii”, spune Peter Shadie, directorul Programului Patrimoniului Mondial al IUCN. “Acest declin fără precedent ar putea, de asemenea, să pună în pericol listarea siturilor în cauză. Statele trebuie să își consolideze angajamentele de combatere a schimbărilor climatice și să intensifice eforturile de conservare a acestor ghețari pentru generațiile viitoare “, continuă Shadie.

Ghețarul Franz Jozef, Noua Zeelandă. Foto: 123rf

Temperaturile în creștere afectează siturile UNESCO

Conform studiului, unul dintre cei mai mari ghețari de pe planetă care se află în Parcul Național Los Glaciares din Argentina își va pierde 60% din volum până în anul 2100.

Waterton Glacier International Peace Park, parcurile canadiene Rocky Mountain și Parcul Național Olimpic ar putea pierde mai mult de 70% din gheața curentă până în 2100, chiar și în cazul în care emisiile de dioxid de carbon (CO2) sunt drastic reduse.

În Europa, dispariția ghețarilor mici este proiectată în zona Pyrénées – Mont Perdu înainte de 2040.

Te Wahipounamu, un sit din Patrimoniul Mondial din Noua Zeelandă, unde se află patru parcuri naționale și trei sferturi din ghețarii Noii Zeelande, va pierde 25% până la 80% din actualul volum de gheață.

Rolul ghețarilor în ecosisteme și societate

Autorii studiului spun că conservarea ghețarilor ar putea servi drept motivație pentru combaterea schimbărilor climatice.

“Acest studiu evidențiază modul în care conservarea ghețarilor din Patrimoniul Mondial ar putea servi drept o pârghie pentru a aborda problema fără precedent a schimbărilor climatice”, scriu autorii. “Ghețarii reprezintă componente esențiale ale ecosistemelor planetare care influențează climatul și nivelul mării, precum și fluxurile de apă, activitățile umane sau biodiversitatea“.

Autorii au făcut și primul inventar al ghețarilor de pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, documentând aproximativ 19.000 de ghețari prezenți în 46 din cele 247 de situri naturale ale Patrimoniului Mondial.

“Pentru conservarea ghețarilor iconici care fac parte din Patrimoniul Mondial, trebuie să vedem urgent reduceri semnificative ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceasta este singura modalitate de a evita declinul lor ireversibil, cu consecințele majore la nivel natural, social, economic și de migrație”, a declarat Jean-Baptiste Bosson, autorul principal al studiului și membru al Comisiei Mondiale a IUCN privind zonele protejate. “Studiul pune accentul și pe necesitatea acțiunilor individuale și colective pentru a atinge obiectivele Acordului de la Paris privind schimbările climatice”, mai spune Bosson.

Schimbările climatice reprezintă cea mai rapidă amenințare pentru siturile naturale ale Patrimoniului Mondial, conform raportului IUCN World Outlook 2. Numărul de situri amenințate de schimbările climatice s-a dublat între 2014 și 2017.

Citește și

Schimbările climatice amenință animalele și plantele

Schimbările climatice cresc riscul de avalanșe

Cele 10 adevăruri științifice despre schimbările climatice

Studiul citat: “Disappearing World Heritage glaciers as a keystone of nature conservation in a changing climate”
Sursa: ens-newswire
Foto: 123rf

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*