2020, cel mai cald an înregistrat vreodată

Luna plină se ridică deasupra Capitoliului, Washington, SUA. Foto: NASA/Bill Ingalls

O analiză recentă NASA indică faptul că 2020 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată.

Sursa, foto: NASA

Tendința de încălzire a planetei a continuat în 2020, temperatura medie a anului fiind cu 1,02 grade Celsius mai mare decât media din perioada 1951-1980, potrivit oamenilor de știință de la Institutul Goddard pentru Studii Spațiale (GISS) al NASA din New York.

„Ultimii șapte ani au fost cei mai calzi șapte ani înregistrați, iar tendința de încălzire continuă și este îngrijorătoare”, a declarat directorul GISS, Gavin Schmidt. „Faptul că un an este sau nu un record nu este chiar atât de important – ce contează sunt tendințele pe termen lung. Odată cu aceste tendințe și pe măsură ce impactul uman asupra climei crește, trebuie să ne așteptăm ca recordurile să fie depășite în continuare.”

O lume în schimbare

De la sfârșitul secolului al XIX-lea, temperatura medie a Pământului a crescut cu 1,2 grade Celsius.

Creșterea temperaturilor provoacă fenomene precum topirea ghețarilor, creșterea nivelului mării, valuri de căldură mai lungi și mai intense și schimbări în habitatele vegetale și animale. Înțelegerea unor astfel de tendințe climatice pe termen lung este esențială pentru siguranța și calitatea vieții umane, permițându-le oamenilor să se adapteze la mediul în schimbare. Ei trebuie astfel să fie pregătiți să să schimbe felul în care fac agricultură, felul în care gestionează resursele de apă și fenomene meteorologice extreme.

Mai multă lumină solară pe suprafața Pământului

În timp ce tendința pe termen lung de încălzire continuă, o serie de evenimente și factori contribuie la temperatura medie a unui anumit an.

Două evenimente separate au schimbat cantitatea de lumină solară care a ajuns la suprafața Pământului în 2020. Incendiile din Australia din prima jumătate a anului au ars suprafețe întinse de pământ, eliberând fum și alte particule la peste 28 km în atmosferă, blocând lumina soarelui și probabil răcind ușor atmosfera.

În schimb, pentru că în timpul carantinei activitatea umană s-a redus, a scăzut și poluarea aerului sub formă de particule în multe zone, permițând luminii solare să ajungă pe suprafața Pământului și producând un efect de încălzire mic, dar potențial semnificativ.

Faptul că în multe zone de pe glob activitatea umană s-a redus pare, de asemenea, să fi redus și cantitatea de emisii de dioxid de carbon (CO2) anul trecut.

O altă analiză

O analiză separată și independentă realizată de Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) a concluzionat că 2020 a fost al doilea cel mai cald an înregistrat, după anul 2016. Oamenii de știință NOAA folosesc o mare parte din aceleași date de temperatură brută în analiza lor, dar au o altă metodoligie și o altă perioadă analizată, anii 1901 – 2000.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*