Câteva gorile de la San Diego Zoo Safari Park, testate pozitiv cu COVID-19

Foto: 123rf

Acestea sunt primele primate non-umane din lume testate pozitiv cu COVID-19.

De: Natasha Daly
Foto: 123rf

Departamentul American al Agriculturii a anunțat că trei gorile de șes de la San Diego Zoo Safari Park au fost testate pozitiv cu coronavirus, fiind astfel primele maimuțe mari cunoscute care au contractat virusul.

Ne așteptăm ca gorilele, care trăiesc într-o ceată de opt indivizi, să-și revină, spune Lisa Peterson, director executiv al San Diego Zoo Safari Park. Îngrijitorii au decis să le țină pe toate cele opt împreună și să le monitorizeze cu atenție.

“Unele pot avea virusul, altele, nu”, spune Peterson. “Trăiesc într-o ceată cu un singur mascul. El este liderul. El le îndrumă pe parcursul zilei. Ele îl respectă. Cel mai bine pentru ele ar fi să continue așa”.

Gorilele sunt a șaptea specie de animale care au contractat virusul în mod natural, după infecții confirmate la tigri, lei, nurci, leoparzi de zăpadă, câini și pisici domestice. Deși există cazuri documentate de transmitere de la nurcă la om în Olanda și Danemarca, nu există dovezi că celelalte specii pot îmbolnăvi oamenii.

Precum leii și tigrii de la grădina zoologică din Bronx, care au fost testați pozitiv în aprilie 2020, cele trei gorile infectate, probabil, au contractat virusul de la un lucrător asimptomatic al grădinii zoologice, potrivit lui Peterson. Conform ei, grădina zoologică are protocoale stricte pentru prevenirea infecțiilor, inclusiv un chestionar zilnic pentru personal și costume de protecție complete pentru cei care intră în contact direct cu animalele. Două dintre gorile au început să tușească pe 6 ianuarie. Personalul grădinii zoologice a colectat probe de fecale și le-a trimis la sistemul de laborator pentru sănătatea animalelor și siguranța alimentelor din California. Laboratorul respectiv și Laboratoarele Naționale de Servicii Veterinare (NVSL) ale USDA au confirmat infecția pe 11 ianuarie.

Cele trei gorile, pe care grădina zoologică nu le numește, încă prezintă simptome. Unora le curge nasul, altele sunt apatice. „Toate sunt un pic mai temperate în activități”, spune Peterson, „dar primesc lichide și mănâncă bine”.

Această știre confirmă cercetările anterioare conform cărora gorilele de șes, pe cale de dispariție, – alături de alte câteva specii rare de maimuțe sau pe cale de dispariție – sunt deosebit de sensibile la SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19.

„Potențialul unui focar de boală asemănătoare COVID, fie la populațiile captive de primate, fie la cele sălbatice, este destul de ridicat”, a declarat Harris Lewin, un distins profesor de ecologie și evoluție la Universitatea din California, pentru National Geographic în noiembrie.

În sălbăticie, trăiesc mai puțin de 5000 de gorile. Pentru că trăiesc în grupuri apropiate, cercetătorii își fac griji că, dacă un individ a luat virusul, infecția se poate răspândi rapid și poate pune în pericol populațiile deja în scădere.

Dan Ashe, președinte și CEO al Asociației Grădinilor Zoologice și Acvariilor (AZA), spune într-un e-mail către National Geographic că gorilele testate pozitiv „îngrijorează”, dar are „încredere deplină” că personalul San Diego Zoo Safari Park ia toate măsurile de precauție.

Toate cazurile confirmate de animale de la grădini zoologice care au contractat coronavirusul în SUA au fost la facilități acreditate AZA – Grădina Zoologică Bronx, Parcul Safari Zoo San Diego și Zoo Louisville, care toate respectă protocoale stricte de sănătate, spune Ashe. La grădinile zoologice neacreditate, dintre care multe nu dispun de expertiza și profesionalismul facilităților acreditate, nu se știe câte și dacă sunt animale care ar fi putut contracta virusul pentru că nu au fost testate vreodată.

Peterson spune că speră că ceea ce se află la grădina zoologică prin observarea gorilelor testate pozitiv poate ajuta la protejarea populațiilor din sălbăticie.

Citește și

O nurcă a transmis coronavirusul unui om? Iată ce știm.

Încă șapte feline de la Zoo Bronx, testate pozitiv cu coronavirus

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*