Ploile în schimbare

CHINA. In iulie 2007, 23 cm de ploaie s-au acumulat in 24 de ore in Chongqing. In acelasi timp, in Nord, peste un milion de persoane se confruntau cu lipsa severa a apei.

Pe măsură ce planeta se încălzește, ne așteaptă mai multe inundații în zonele deja umede și secetă mai puternică în cele aride. Extremele climatice ar putea duce la tulburări politice.

Text: Elizabeth Kolbert

Primul imperiu al lumii, cel akkadian, a fost întemeiat cu aproximativ 4.300 de ani în urmă, între fluviile Tigru și Eufrat. Imperiul era condus dintr-o cetate – numită Akkad -, care se pare că se afla imediat la sud față de Bagdadul zilelor noastre, exercitându-și influența spre nord până acolo unde astăzi este Siria, spre vest – Anatolia, iar spre est – Iranul.

Akkadienii erau bine organizați și bine înarmați, deci și bogați: textele vremii consemnează bogățiile care soseau din belșug în capitală din ținuturi îndepărtate, de la esențe rare de lemn până la metale prețioase. Apoi, la aproximativ un secol de la întemeierea sa, Imperiul Akkadian s-a prăbușit brusc. În decurs de trei ani, patru bărbați s-au proclamat împărați pentru perioade scurte de timp.

“Care era rege? Și care nu era rege?” – se întreabă o cronică numită Hronicul regilor sumerieni. Ani de zile, cercetătorii au pus căderea imperiului pe seama politicii. Însă acum aproximativ un deceniu, experții în climă care examinau mostre de pe fundul unor lacuri sau oceane au descoperit că, exact în perioada când imperiul s-a destrămat, precipitățiile în regiune scăzuseră dramatic.

Acum se crede că prăbușirea Akkadului a fost provocată de o seceta devastatoare. Printre alte civilizații a căror dispariție a fost legată, după cum s-a constatat recent, de schimbări în regimul precipitațiilor se numără Vechiul Regat al Egiptului, care a decăzut cam în aceeași perioadă cu Akkadul; civilizația tiwanacu, care a înflorit pe malurile Lacului Titicaca, în Anzi, timp de mai bine de un mileniu, înainte ca ogoarele sale să fie abandonate în jurul anului 1100 d.Hr.; și civilizația clasică maya, care s-a prăbușit în culmea gloriei sale, în jurul anului 800 d.Hr.

Modificările de precipitații care au distrus aceste civilizații timpurii preced cu mult industrializarea; ele au fost declanșate de schimbări naturale ale climei, ale căror cauze rămân incerte. Prin contrast, schimbarea de climă provocată de concentrația tot mai mare de gaze de seră e opera noastră. Și această va influența regimul precipitațiilor – în moduri care, deși nu sunt întotdeauna ușor de prognozat, s-ar putea dovedi la fel de distrugătoare.

Aerul cald reține mai mulți vapori de apă – un gaz de seră în sine –, deci o lume mai caldă e o lume cu o atmosferă mai umedă. (Pentru fiecare grad Celsius cu care crește temperatura aerului, o anumită cantitate de aer de lângă suprafața apei conține cu aproximativ 7% mai mulți vapori de apă). Asta nu înseamnă neapărat că vor fi mai multe ploi – de fapt, cei mai mulți oameni de știință cred că totalul precipitațiilor va crește doar puțin –, însă e probabil că se vor schimba locurile unde cad aceste precipitații.

Se va amplifică dinamică de bază a precipitațiilor: în anumite părți ale lumii, aerul umed tinde să se ridice, iar în altele, umiditatea tinde să coboare pe sol, sub formă de ploaie și de zăpadă. „Argumentul de baza ar fi că transferurile de apă vor fi mai mari“ – explică Isaac Held, cercetător în cadrul Laboratorului Geofizic pentru Dinamica Fluidelor al Administrației Naționale pentru Ocean și Atmosfera, de la Universitatea Princeton. În general, modelele climatice sunt de acord că, în secolul următor, regiunile polare și subpolare vor primi mai multe precipitații, iar cele subtropicale – dintre regiunile tropicale și temperate – mai puține.

La scară regională, modelele nu mai cad de acord asupra anumitor tendințe. Însă există un consens referitor la bazinul mediteraneean, care va deveni mai arid. La fel și Mexicul, sud-vestul Statelor Unite, Africa de Sud și sudul Australiei. Pe de altă parte, Canada și nordul Europei vor deveni mai umede.

O regulă generală empirică bună – spune Held – este că „regiunile umede vor deveni și mai umede, iar regiunile uscate – și mai uscate“. Cum temperaturile mai mari duc la creșterea evaporării, chiar și regiunile care continuă să primească același nivel general de precipitații vor deveni mai predispuse la secetă. Aceasta generează un risc aparte pentru regiunile unde deja există un nivel minim de precipitații sau pentru cele în care agricultură depinde de ploi. „Doar aproximativ 6% dintre culturile Africii sunt irigate – remarcă Sandra Postel, expert în resurse de apă dulce și director al Proiectului pentru o politică globală a apei. Deci aceasta este o regiune foarte vulnerabilă.“ Pe de altă parte, când va ploua, vor fi probabil averse mai intense, care vor spori riscul inundațiilor – chiar și în zone care sunt aride. Un raport recent al Comisiei Interguvernamentale a ONU pentru Schimbarea Climei notează că „se prognozează că ploile abundente vor deveni mai frecvente“ și că o creștere a acestor evenimente contribuie probabil deja la dezastre. Numai în deceniul dintre 1996 și 2005 s-au produs de două ori mai multe inundații catastrofale în interiorul continentelor față de cele trei decenii dintre 1950 și 1980.

„Fenomenul se produce nu doar în spațiu, ci și în timp – spune Brian Soden, profesor de științe marine și atmosferice la Universitatea din Miami. Ca urmare, perioadele uscate devin și mai uscate, iar perioadele umede – și mai umede.“ Cuantificarea efectelor încălzirii globale asupra regimului precipitațiilor reprezintă o provocare. Ploaia este ceea ce oamenii de știință numesc un fenomen „zgomotos“ – adică având variații naturale mari de la un an la altul. Experții spun că probabil abia spre mijlocul acestui secol vor apărea niște modificări pe termen lung, pe zgomotul de fundal al fluctuațiilor de la un an la altul. Dar altele sunt deja perceptibile.

Între 1925 și 1999, zona dintre 40 și 70 de grade latitudine nordică a devenit mai ploioasă, în timp ce zona nordică dintre zero și 30 de grade a devenit mai uscată. Ținând pasul cu această tendință generală, nordul Europei pare să devină mai umed, iar partea sudică a continentului – mai aridă. Ministerul Mediului din Spania a estimat că, datorită efectelor combinate ale schimbării climei și practicilor incorecte de exploatare a pământurilor, o întreagă treime din suprafața țării e în pericol de deșertificare.

Pe de altă parte, Insula Cipru a devenit atât de aridă, încât în vara lui 2008, cu nivelul rezervoarelor la numai 7% din capacitate, a fost obligată să importe apă din Grecia. „Sunt îngrijorat – spune comisarul pentru mediu al Ciprului, Charalambos Theopemptou. IPCC vorbește despre o reducere de 20 sau 30% a precipitațiilor în această zonă, ceea ce înseamnă că avem o problema de durată. Iar asta se combină cu temperaturile ridicate – cred că acest aspect va face viața foarte grea în toată zona Mediteranei.“

Alte probleme ar putea să apară din cauza modifică rilor care țin nu atât de cantitatea de precipitații, cât de felul acestora. Se estimează că peste un miliard de persoane – cam o șesime din populația lumii – trăiesc în regiuni a căror alimentare cu apă depinde cel puțin parțial de scurgerile din ghețari sau de topirea sezonieră a zăpezii. Pe măsură ce lumea se încălzește, tot mai multe precipitații vor cădea sub formă de ploaie și mai puțin de zăpadă, deci acest sistem de stocare ar putea dispărea. În Peru, de pildă, orașul Cuzco se bazează parțial pe scurgerile din ghețari în zona acoperită de gheață Quelccaya pentru a-și asigura apă pe timp de vara.

În ultimii ani, cum ghețarii s-au micșorat datorită creșterii temperaturilor, Cuzco a fost nevoit să recurgă periodic la raționalizarea apei. Mai multe rapoarte recente, inclusiv o evaluare a Agenției Naționale de Informații pregătită pentru factorii decizionali ai politicii americane în 2008, prognozau că, în următoarele câteva decenii, schimbarea climei va deveni o sursă importantă de instabilitate politică. (Probabil nu a fost o coincidență că Imperiul Akkadian, uscat de seceta, a ajuns să fie guvernat în final de un șir de monarhii instabile.) În special lipsa apei poate crea sau excerbă tensiunile internaționale. „În anumite zone din Orientul Mijlociu, deja există tensiuni legate de apă“ – remarcă un studiu efectuat de o comisie de oficialități militare în retragere ale SUA.

Temperaturile care cresc ar putea deja să îngroașe rândurile refugiaților internaționali. „Schimbarea climei este astăzi una dintre principalele cauze ale stramutarilor forțate“ – a declarat António Guterres, Înaltul Comisar pentru Refugiați al Națiunilor Unite – și contribuie la izbucnirea unor conflicte armate. Unii experți văd o legătură între luptele din Darfur, care, conform estimărilor, s-au soldat cu 300.000 de morți, și schimbările în regimul precipitațiilor din regiune, stârnind conflicte între păstorii nomazi și agricultori.

Oare schimbările viitoare ale regimului precipitațiilor vor afecta societățile la fel de grav că și unele dintre schimbările din trecut? Sud-Vestul Americii – că să luăm un exemplu – a fost, istoric vorbind, predispus la perioade de secetă suficient de severe pentru a elimina – sau cel puțin a dispersa – populațiile locale. (Se consideră că una dintre aceste perioade de secetă cumplită, survenită la sfârșitul secolului al XIII-lea, a contribuit la dispariția civilizației anasazi, localizată în zona numită acum Four Corners.)

În zilele noastre, desigur, tehnicile de gestionare a apei sunt mult mai sofisticate decât odinioară, iar Sud-Vestul este susținut de ceea ce Richard Seager, expert în istoria climatică a regiunii, numește „o instalație de apă curentă la scară continentală“. Dar cât de vulnerabilă este regiunea în față aridității care va rezulta probabil din încălzirea globală? „Nu știm, pentru că nu am mai fost în această situație până acum – remarcă Seager. Dar, pe măsură ce omul schimbă clima, probabil că vom afla.“

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*