Acoperișuri verzi

O idee prinde radacini în orasele de pretutindeni, unde hectare de potentiale spatii verzi se inalta deasupra capetelor noastre.

Dacă clădirile ar răsări brusc din pământ, precum ciupercile, ar avea pe acoperiș un strat de sol și plante.

Text: Verlyn Klinkenborg
Desigur… oamenii construiesc altfel. Ei sapă în pamant, ridică structura propriu-zisă și îi pun un acoperiș rezistent la ploi, de obicei prea puțin memorabil. Îți vine să spui că întinderile de acoperișuri din orașele lumii reprezintă un deșert creat de om, numai că un deșert este un habitat viu. Adevărul este și mai supărător. Peisajul urban al acoperișurilor seamănă mai degrabă cu iadul – un loc mort, cu suprafețe bituminoase, contraste violente de temperatură, vânturi aspre și aversiune față de apă.
Însă dacă ieși pe acoperișul Bibliotecii Publice din Vancouver, în Library Square – la nouă etaje deasupra centrului orașului –, te trezești nu într-un pustiu asfaltat, ci in prerie. Șiruri unduitoare de iarbă se aștern pe clădire, plantate nu în răsadnițe sau ghivece, ci într-un amestec special de soluri, direct pe acoperiș.

E o adevărată pajiste în vazduh. Grădina, de 1.850 m pătrați – creată în 1995 de peisagista Cornelia H. Oberlander –, ar fi destul de neobișnuită și la nivelul solului. Dar deasupra orașului Vancouver, efectul e aproape năucitor. De obicei, în orașe urci pe acoperișuri pentru a admira perspectiva. Însă pe acoperișul bibliotecii am senzația că mă aflu pe perspectivă – acest neașteptat desiș de ierburi verzi, albastre și maronii în marea de sticlă, oțel și beton.

Acoperișurile vii nu sunt o noutate. Erau ceva obișnuit la casele de pământ din preria americană, iar cele înierbate pot fi încă întâlnite la casele și șurile de lemn din Europa de Nord. Dar în ultimele decenii, arhitecți, constructori și proiectanți urbani din toată lumea au început sa apeleze la acoperișurile verzi nu din considerente estetice – o preocupare mai degrabă secundară –, ci pentru caracterul lor practic, pentru capacitatea de a atenua extremele de mediu specifice acoperișurilor convenționale.

În cealaltă parte a orașului, Centrul de Conferințe din Vancouver este pe cale să capete un acoperiș viu. Chiar vizavi, pe Hotelul Fairmont Waterfront, se află grădina de legume a unui maestru bucatar. Altundeva în oraș, acoperișuri verzi se înalță în satul olimpic construit pentru Jocurile de Iarna din 2010. A te afla pe un acoperiș verde în Vancouver – sau Chicago, Stuttgart, Singapore ori Tokio – înseamnă a vedea cât de diferit ar putea arăta orașele noastre văzute de sus și a te întreba: oare pâna acum de ce n-am construit așa?

Tehnologia e unul dintre motive. Membranele impermeabile fac mai ușoară proiectarea sistemelor de acoperișuri verzi, care captează apa pentru irigații, permit drenarea, susțin solul și rezistă la pătrunderea rădăcinilor. În unele locuri, precum Portland, Oregon, constructorii sunt încurajați să producă acoperișuri vii prin reduceri de taxe și prin alte stimulente. În altele – cum ar fi Germania, Elveția și Austria – acoperișurile vii sunt obligatorii prin lege dacă înclinația e cea potrivită.

Și, din ce în ce mai mult, cercetători precum Maureen Connelly – care conduce un laborator pentru acoperișuri verzi la Institutul de Tehnologie din Columbia Britanică – studiază beneficiile practice ale acestei soluții, ajutând la cuantificarea performanțelor și la măsurarea corectă a capacității de a reduce scurgerea apelor pluviale, de a spori eficiența energetică și de a îmbunătăți ambientul sonor urban. Încep să existe tot mai multe acoperișuri verzi în lume, fiecare în parte un experiment.

Un alt factor în răspândirea acoperișurilor verzi e modificarea percepției noastre despre oraș. Nu mai e ințelept sau practic – și de altfel nici etic – să gândești orașul ca pe o antiteză a naturii. Găsirea unor modalități de a aduce natura în orașe – chiar pe măsură ce natura însăși se urbanizează – le va face să fie mai locuibile, și nu doar pentru oameni. Acoperișurile vii ne reamintesc ce forță moderatoare pot fi sistemele biologice naturale.

Vara, temperaturile de pe acoperișurile bituminoase convenționale pot fi incredibil de ridicate, ajungând să depășească 65°C în timpul zilei si sa contribuie la efectul de insulă de căldură – tendința orașelor de a fi mai calde decat împrejurimile.

Pe acoperișurile verzi, solul compozit și vegetația acționează ca un izolator, iar temperaturile variază ușor – doar cu puțin mai mult decât într-un parc sau o grădină – reducând costurile cu încalzirea și răcirea în clădirile de dedesubt cu până la 20%.

Pe un acoperiș convențional, ploaia se scurge de pe crestele artificiale ale orașului și îi inundă canioanele artificiale prin jgheaburile destinate apelor pluviale – neabsorbită, nefiltrată și practic nestăvilită. Un acoperiș verde funcționează ca o pajiște, absorbind apa, filtrând-o, încetinindu-i scurgerea, stocând-o chiar, pentru o întrebuințare ulterioară.

În cele din urmă, asta ajută la reducerea riscului de inundare a canalelor, prelungește viața sistemului de canalizare urban și furnizează o apă mai curată în circuit. Londra, de pildă, a luat deja în calcul un viitor cu mai multe inundații stradale, iar administrația orașului se gândește cum să folosească acoperișurile verzi pentru a limita acest risc. Mai presus de toate, acoperișurile vii sunt locuibile.

Ele recuperează un spațiu urban esențialmente negativ și îl transformă într-un șir de insule suspendate care comunică cu spațiul extraurban. Specii mari și mici – furnici, păianjeni, gândaci, nagâți, fluierari, ciori – s-au aciuat pe acoperișurile vii. În Anglia, lista cuprinde și codrosul-de-munte, o pasăre care colonizează clădirile industriale abandonate. Soluția oferită de Dusty Gedge, un consultant britanic în domeniul vieții sălbatice și unul din principalii susținători ai acoperișurilor verzi, este crearea unui habitat viu și din acele ruine. Și nu e vorba doar de crearea unor habitate noi sau de înlocuirea celor existente. La Zürich, în Elveția, acoperișul viu, vechi de 95 de ani, al unui sistem de filtrare a apei servește drept refugiu pentru nouă specii locale de orhidee, dispărute din împrejurimi odată cu transformarea pajiștii pe care creșteau în teren agricol.

Partizanii acoperișurilor vii susțin că au luat in considerare majoritatea, dacă nu toate provocările tehnice pe care le implică grefarea unui strat biologic pe acoperișuri la aproape orice scară: de la tarabele din piață si stațiile de autobuz, până la acoperișul de patru hectare al Fabricii de Camioane Ford, din Dearborn, Michigan.

În timp ce costul mediu de instalare a unui acoperiș verde îl poate depăși de două sau de trei ori pe cel al unui acoperiș convențional, e de presupus că acesta se va amortiza, în mare măsură datorită economiei de energie.

Vegetația protejează acoperișul și de radiațiile ultraviolete, prelungindu-i durata de viață. În același timp, aceasta are nevoie de o muncă de întreținere, ca orice grădină nepretențioasă. Există și probleme filosofice de rezolvat, multe dintre ele legate de ceea ce ar trebui să însemne un acoperiș. Clientii tind să-și dorească acoperișuri ușor de întreținut și verzi tot anul, pajiști veșnice în văzduh, și nu pășuni sezoniere.

Constructorii și arhitecții doresc mai degrabă soluții universale, interschimbabile, standardizate, adică tipul de sisteme de acoperișuri verzi oferit în prezent de unele mari corporații din industria acoperișurilor vii. Un acoperiș viu nu înseamnă însă doar o alternativă biologică la un acoperiș lipsit de viață.

El necesită o schimbare totală a modului de gândire. Un acoperiș verde standardizat, ca un covor de ierburi, e mai bun decât un acoperiș convențional, dar e posibilă construirea unor acoperișuri vii și mai benefice pentru mediu – unele cu specific local, ca să spunem așa. Unul din obiectivele cercetatorilor e acum de a construi acoperișuri vii viabile din punct de vedere ecologic și social: cu costuri de mediu reduse și accesibile pentru cât mai mulți.

Stephan Brenneisen, om de stiință elvețian și susținător fervent al potențialului de biodiversitate pe care îl reprezintă acoperișurile vii, explică: „Trebuie să găsesc soluții simple, ieftine, folosind materiale locale.“ Asta înseamnă mai puțin plastic și alte materiale energofage între structura acoperișului și plantele propriu-zise.

Nu contează doar ca acoperișurile vii să funcționeze, ci și cum le facem să funcționeze în maniera cea mai durabilă, folosind cât mai puțină energie pentru a aduce maximum de beneficii habitatului uman și neuman. Toamna trecută, am urcat pe acoperișul clădirii Portland, de 15 etaje, din centrul Portlandului, în Oregon.

Ghidul meu era Tom Liptan, managerul programului municipal Ecoroof și un împătimit al problemelor legate de apele pluviale, care și-a început experimentele cu acoperișuri vii pe propriul său garaj, în 1996. Am mers până la parapetul de dincolo de ierburile semănate și am privit spre acoperișul Primăriei din Portland, cu câteva etaje mai jos.

Era un acoperiș convențional, acoperit cu smoală, singurul tip folosit timp de decenii. Dar, ca parte a proiectului „De la gri la verde“, desfășurat în Portland – un plan de management durabil al apelor pluviale –, clădirea va fi dotată în curând cu un acoperiș viu. „Angajații își doresc asta“ – a spus Liptan. Oare de câte ori s-au gândit, de-a lungul timpului, oamenii care au lucrat în această clădire a municipalității la acoperișul de smoală neagră de deasupra lor?

Odată ce acoperișul viu va fi finalizat, e posibil să nu-l viziteze prea des, dar nu vor uita că există, îmbogățind habitatul centrului urban, filtrând ploaia, moderând temperaturile. Mi-am amintit de cuvintele lui Stephan Brenneisen: „Oamenii se simt mai fericiți într-o clădire în care s-a înapoiat ceva naturii.“

Gandiți-vă la milioanele de hectare de acoperișuri artificiale din toată lumea. Iar acum închipuiți-vă că măcar o parte a acestei enorme zone în care oamenii și-au lasat amprenta este înapoiată naturii – creând spații verzi acolo unde odinioară erau doar asfalt și pietriș. Și nu ne-ar părea rău dacă, printre alte beneficii, ar aduce și un dram de fericire pentru oameni.



1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*