Schiul o ia la vale

Pe acest vârf imaginar din Alpi, liniile arată cât se poate de real când nu ne mai putem baza pe zăpadă naturală, dacă temperaturile continuă să crească.

Câteva dintre pârtiile de schi din Alpi au fost aproape inutilizabile în decembrie 2006.

Temperaturile ridicate au însemnat ploi abundente, noroi şi aproape deloc zăpadă. Mercurul în coborâre de la începutul anului trecut a făcut ca sezonul de schi în Europa să nu fie complet ratat, dar n-a fost suficientă zăpadă pentru a salva staţiunea de schi Abondance, din Franţa. Consiliul local a votat pentru închiderea pârtiei, din cauza lipsei zăpezii.

Lucrurile nu stau mai bine nici în staţiunile de iarnă din SUA. Temperaturile medii sunt constant ridicate – 2006 a fost al doilea cel mai călduros an din ultimul secol – şi stratul de zăpadă e tot mai subţire. Cele mai mari staţiuni de schi au redus numărul de zile de activitate, de la o medie de 158 de zile cu un deceniu în urmă, la 146 în sezonul 2005-2006. Multe zone de schi recurg tot mai des la maşinile de făcut zăpadă, dar cea artificială poate fi foarte scumpă şi necesită temperaturi scăzute pentru a putea fi folosită.

Alte staţiuni se orientează tot mai mult spre activităţile din sezonul cald, precum golful şi ciclismul montan. Dar acestea nu vor aduce înapoi iernile. „Eram obişnuiţi să ne putem baza pe zăpadă“ – spune Lisa Isaacs, director al programelor de mediu pentru zona de schi Muntele Mammoth, din California. Acum, singurul lucru pe care putem conta e că nu putem conta pe zăpadă.“

Text: Christopher Elliott

Surse: Bruno Abegg; Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. NGM MAPS.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*