După 20 de ani. Înapoi în Rio

Rio. Foto: Angelo Orlando

Fiecare întâlnire e o nouă promisiune. De fiecare dată îşi spun că vor vorbi mai mult, că vor pune toate cărţile pe masă, că vor cere ce-şi doresc, dar vor şti şi să înţeleagă, să se accepte unul pe celălalt.

Îşi spun că totul va fi mai bine. Negocierile internaţionale care au în vizor viitorul planetei, fie că decid soarta balenelor din Oceanul Planetar sau dau naştere unor scheme complicate de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, au în program de la dansuri politicoase, între parteneri scorţoşi şi nopţi albe puricând cuvinte din tratate, până la conflicte între naţiuni, ca între nişte soţi plini de reproşurile trecutului care demonstrează cum convieţuirea multinaţională poate fi anevoioasă cateodată.
În iunie anul acesta, Conferinţa Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă va avea loc la Rio de Janeiro, în Brazilia, şi va marca 20 de ani de la Summit-ul Pământului din 1992, care a pus oficial pe agenda internaţională problema unui viitor sustenabil. Conferinţa botezată Rio 20+ ţinteşte să creeze un compromis între naţiuni, suficient de puternic încât să dea naştere unui viitor comun, prin îmbinarea unei economii verzi cu protecţia mediului înconjurător (sloganul oficial al evenimentului este „Viitorul pe care ni-l dorim”). Însă lucrurile nu sunt aşa de simple. La fiecare conferinţă naţiunile câştigă sau pierd bătălii. Se fac scenarii, se fac promisiuni, însă adesea ecoul lor nu răzbate în practicile de zi cu zi ale economiei mondiale. În 1992, chiar după terminarea Summit-ului Pamantului, William Kelly, de la Agenţia Americană pentru Protecţia Mediului (EPA) vorbea despre declicul produs de întrunire, despre legătura economie-mediu ca oportunitate unică, şi despre politica de mediu ca fiind cea mai de succes politică internă a SUA din anii ’70 şi până atunci. În acelaşi timp, atrăgea atenţia că problemele economice şi politice ale vremii nu lăsau prea mult loc preocupărilor pentru mediu şi că numai voinţa puternică a naţiunilor va trece testul timpului. Două decenii mai târziu, într-o lume răvăşită de probleme ce par mult mai urgente decat mediul, o lume în care SUA n-a semnat încă Protocolul de la Kyoto si alte state se luptă să scape de la faliment, Rio 20+ vrea să aducă din nou speranţă şi să întărească angajamentele pe termen lung.
Aceste două decenii au văzut statele devenind mai responsabile, mai conştiente de contextul natural. Concentrându-se sau nu pe problema dezvoltării durabile, numeroase acorduri şi tratate internaţionale au demonstrat că a face compromisuri e baza traiului în comun într-o lume interconectată. În continuare, iată cateva dintre cele mai importante rendez-vous-uri la nivel înalt care au dorit să dea o mână de ajutor planetei:

  • 1992 – Summit-ul Pământului de la Rio de Janeiro – a dat naştere unui document de 900 de pagini numit Agenda 21, care stabilea aspiraţiile statelor privind creşterea economică, echitatea socială şi protecţia mediului;
    Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice a vizat stabilizarea concentraţiei gazelor cu efect de seră din atmosferă;
    Convenţia privind Diversitatea Biologică a vizat stoparea dispariţiei speciilor de plante şi animale, angajand până în prezent 193 de naţiuni în programe naţionale de conservare.
  • 1994 – Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării
    Convenţia de la Basel a decis reducerea transferului de materiale periculoase între state (mai puţin materiale nucleare)
    Convenţia privind Siguranţa Nucleară de la Viena
  • 1997 – Protocolul de la Kyoto a determinat ţinte exacte de reducere a gazelor cu efect de seră între 2008 şi 2012 (cu o medie de 5% faţă de nivelul din 1990) pentru 37 de ţări industrializate plus Comunitatea Europeană. Statele Unite n-au ratificat acest protocol, iar Canada a fost prima ţară care s-a retras din înţelegere în 2011.
  • 1998 – Convenţia de la Aarhus dă publicului larg un cuvânt de spus în privinţa problemelor de mediu;
  • 2000 – Sunt stabilite cele 8 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului (ce ar trebui atinse până în 2015) ce includ: eradicarea sărăciei extreme şi foametei, educaţie primară universală, egalitate între sexe, reducerea mortalităţii infantile, îmbunătăţirea sănătăţii materne, dezvoltarea ecologică durabilă şi un parteneriat global pentru dezvoltare
  • 2001-  Convenţia de la Stockholm vizează eliminarea şi restricţionarea utilizării poluanţilor organici persistenţi
  • 2002 – Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg
  • 2006  Acordul Internaţional privind Cheresteaua din zonele tropicale– a înlocuit două înţelegeri precedente şi a promovat sursele sustenabile de cherestea

Conferinţele pentru Schimbări Climatice:

  • 2005 –  Conferinţa de la Montreal a marcat, printre altele, intrarea în vigoare a Protocolului de la Kyoto
  • 2007 – Bali, Indonezia – a dus la adoptarea aşa-numitei Hărţi rutiere Bali care stabileşte diverse căi pentru a obţine securitate climatică.
  • 2009 – Copenhaga, Danemarca – summit-ul care promitea o nouă înţelegere climatică a fost perceput drept un eşec.
  • 2010 – Cancun, Mexic – a surprins, printre altele, printr-o transparenţă mai mare a negocierilor, prin adoptarea recomandărilor Grupului Interguvernamental de experţi pentru Schimbări Climatice şi prin crearea unui Fond Climatic Verde, menit să asiste financiar ţările în curs de dezvoltare începand cu 2020.


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*