Resursa viitorului

Foto: Henrik Sorensen/Getty Images

Editorialul lunii februarie 2014

Primim tot mai des veşti proaste dinspre ultimele zone sălbatice ale planetei. Dezgheţul polar, considerat o posibilă calamitate globală, face marile companii să-şi frece mâinile: apar noi oportunităţi de exploatare a subsolului. Urşii-albi vor dispărea din oceanul fără banchize, iar în locul lor vor veni platformele de foraj şi mineralierele. În 2013, Gazprom a „spart gheaţa“  în tentativa sa de a da cep rezervelor polare. În acest timp, alte ţări circumarctice, precum Canada, Norvegia, SUA, Danemarca, revendică felii cât mai mari din tortul până de curând al nimănui. Marile organizaţii ecologiste protestează, apar articole în presă, publicul se agită. Acum, iată, o nouă primejdie se abate asupra Nordului. În Teritoriul Yukon, cu vaste întinderi acoperite de păduri, munţi, lacuri, unde cutreieră karibu, elani, lupi, grizlly, s-au descoperit  noi zăcăminte de aur şi de minerale grele cerute pe piaţă. Viitorul naturii Nordului American este incert. Continentul în care s-au constituit primele parcuri naţionale din lume este sub presiunea lăcomiei după resurse. Va urma probabil, în perspectivă, Antarctica. Arătăm din nou cu degetul spre aceleaşi hrăpăreţe companii, lansăm proteste susţinute de liste cu semnături şi concerte rock. Proteste condamnate să rămână lamentări neconvingătoare, câtă vreme de fapt fiecare dintre noi este un client al profitoarelor companii. Noi suntem cei ce ne înfruptăm zilnic, copios, mult peste nevoi, din natura  planetei. Dacă există cumva o soluţie, aceasta trebuie să înceapă tot prin noi. Până la alte energii, la tehnologii miraculoase, la colonizarea planetei Marte, avem la îndemână o resursă uriaşă: cumpătarea. Ea  trebuie asumată, experimentată, transformată în ştiinţă şi principiu de viaţă. Va da sau nu rezultate, tot merită să încercăm, măcar de dragul urşilor-albi.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*