Obscena treime

Moarte pocitaniilor! Ca într-o parodie după romanul lui Boris Vian, numai frumoasele au dreptul la piață. Multe legume și fructe imperfecte, precum aceste banane – prea scurte, prea subțiri, prea curbate, deși perfect comestibile și gustoase –, sunt lăsate să putrezească. Foto: Brian Finke

Editorialul numărului de martie 2016 al revistei National Geographic România

1,3 miliarde de tone – o treime din hrana produsă la nivel global – se pierde anual pe lungul drum de la plug la farfurie. Pentru a o crește, e nevoie de muncă, bani, teren agricol, semințe, combustibil, irigații, fertilizatori, pesticide etc. – în cantități amețitoare. (Teren, de exemplu – o suprafață cumulată de 1,4 miliarde ha –, mai mult decât toată Canada; apă – cât debitul anual al Volgăi.)

În SUA, marele fiu risipitor al planetei, se aruncă în fiecare an 40% din mâncare. Dacă ar fi adunată toată pe un teren de fotbal, ar rezulta o caserolă a rușinii de circa 13 km înălțime și 162 de miliarde de dolari. În România, suntem mai săraci, dar nu neapărat mai responsabili: un român aruncă 180 kg pe an, adică vreo 2 porții de mâncare pe zi.

Și când te gândești că pe lumea asta trăiesc aproape 800 de milioane de oameni care suferă de foame… „Pe o planetă cu resurse finite, a cărei populație ar putea crește estimativ cu cel puțin două miliarde până în 2050, acest dezmăț este obscen“ – spune Tristram Stuart, tânăr explorator National Geographic care duce un război personal împotriva risipei alimentare.

Conform Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU, țările industrializate aruncă peste 500 de miliarde de kilograme de hrană anual, cât toată producția Africii Subsahariene. Toată această mâncare bună ajunge să putrezească în gropi de gunoi, emițând metan, un gaz mai problematic pentru mediu decât CO2. „Dacă risipa de hrană ar fi o țară, ar fi a treia din lume la producția de gaze de seră, după China și S.U.A.“ – scrie Elizabeth Royte în articolul de copertă de la pag. 26.

Această treime obscenă însumează hrana pierdută și pe cea risipită. Prima dispare la începutul lanțului alimentar, înainte de prima vânzare a produsului; ultima – spre final. Vorbim despre pierdere proponderent în țările în curs de dezvoltare, cărora le lipsește infrastuctura pentru a-și duce în timp util recolta în piață – orice, de la facilități de stocare sau echipamente de conservare la tehnologie pentru ambalare sau răcire, de la electricitate la drumuri. Astfel, 35-40% dintre fructele și legumele din India și Sri Lanka se pierd din cauza înapoierii. Risipa se ține de mână cu lăcomia, răsfățul și marja de profit. Supermarketurile vor să fie acoperite și comandă mai mult decât pot vinde. Consumatorii cumpără mai mult decât pot mânca. Logica prețului mare funcționează peste tot – de la supermarket, până la producătorul agricol sau de reviste. E mult mai rentabil să arunci din marfă, păstrând prețul sus.

Majoritatea producătorilor, care suflă și-n iaurt, preferă să treacă un termen până la care hrana poate fi consumată fără probleme. Principalul motiv e mercantil: cu cât mai mult iaurt e aruncat pe motiv că ar fi expirat, cu atât mai mult iaurt nou va fi vândut.

Termenul de expirare pe care îl inscripționează unii producători e vârful de prospețime al produsului, nu data când se strică. Un studiu recent al Comisiei Europene arată că 50% dintre consumatori nu știu cum să se raporteze la datele referitoare la termenul până la care pot fi consumate produsele. Din această cauză, ajunge la gunoi o cincime din mâncarea care ar putea fi consumată fără probleme.

Marșul agriculturii împotriva pădurii și a sălbăticiei durează de peste 10 milenii. Foamea noastră crește exponențial – înghițind anual miliarde de copaci și, odată cu pădurea, nenumărate specii de plante și animale. Fața Pământului a devenit de nerecunoscut unui zeu sau extraterestru nemuritor care ne-ar privi de sus. Foamea aceasta riscă să transforme întreaga planetă, o țesătură vie de ecosisteme dintre cele mai diverse, într-un megacâmp monoton de monocultură.

Aici jos suntem tot mai mulți și apetitul nostru nu poate fi egalat decât de nepăsarea cu care irosim mâncarea. Hrana nu e doar un bun ce poate fi consumat sau aruncat; e o interfață vie între noi și planetă.

P.S.: Pe theplate.nationalgeographic.com găsiți idei și sfaturi privind reducerea risipei de hrană.

– Cătălin Gruia



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*