Generația milenară speră să atingă evenimente importante din viaţă la aceeaşi vârstă ca alte generaţii

Cei care fac parte din generația milenară, tinerii adulţi cu vârste între 20 şi 30 de ani, se căsătoresc, îşi cumpără case şi întemeiază familii mai târziu în viaţă. Dar asta nu înseamnă că amână aceste evenimente majore fiindcă vor. Foto: 123rf

Un nou studiu Stanford susţine că generația milenară speră să atingă evenimente importante din viaţă la aceeaşi vârstă ca alte generaţii.

Noi cercetări făcute la Centrul de Longevitate de la Stanford arată că perioada ideală pentru evenimente importante din viaţă, precum căsătoria sau cumpărarea unei case, a rămas relativ constantă de-a lungul generaţiilor.

Cei care fac parte din generația milenară, tinerii adulţi cu vârste între 20 şi 30 de ani, se căsătoresc, îşi cumpără case şi întemeiază familii mai târziu în viaţă. Dar asta nu înseamnă că amână aceste evenimente majore fiindcă vor. Aceștia speră să atingă aceste ţeluri la aceeaşi vârstă ca generaţiile anterioare, inclusiv ca oamenii care acum au 60-70 de ani sau chiar mai mult, conform unui studiu al Centrului de Longevitate de la Stanford.

Cercetătorii au descoperit că perioada ideală pentru evenimente importante a rămas relativ constantă de-a lungul generaţiilor.

Milenialii vor să realizeze aceleaşi lucruri în aceeaşi perioadă ca toată lumea, spune Tamara Sims, cercetătoare la Centrul de Longevitate, despre descoperirile studiului numit „Proiectul evenimentelor majore”.

În medie, oamenii peste 25 de ani au spus că ideal ar fi să se căsătorească până la 27 de ani, să-şi cumpere o casă până la 28 de ani şi să întemeieze o familie până la 29 de ani. Totuşi, aceste ţeluri sunt atinse tot mai târziu cu fiecare generaţie, iar cei între 25 şi 34 de ani au cele mai mici şanse să le atingă.

Am descoperit că tinerii adulţi nu sunt răzvrătiţii care se crede că sunt, a spus Sims. Într-adevăr, se căsătoresc, îşi cumpără o casă şi întemeiază o familie mai târziu decât şi-ar dori şi în număr mai mic faţă de alte generaţii, dar acest declin nu a pornit de la ei.

În cadrul proiectului, cercetătorii au analizat patru generaţii – 1.716 participanţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 75 de ani şi chiar mai mari – pentru a afla când speră să-şi atingă ţelurile şi când şi le-au atins.

În urma studiului, s-a aflat că dobândirea unei case a fost ţelul pe care l-au atins cei mai puţini mileniali americani. Iar aceştia nu sunt singuri. Cercetătorii au descoperit că şi cei cu vârste între 35 şi 54 de ani au aşteptat şapte ani de la momentul în care îşi doreau o casă până când şi-au luat-o. Cei de peste 65 de ani au dezvăluit că şi-au cumpărat o casă la doar un an sau doi după vârsta pe care o considerau ideală pentru a face asta.

Mai mult, studiul arată că cei care fac parte din generația milenară vor să facă economii pentru pensionare mai devreme decât generaţiile anterioare, iar 43% dintre ei chiar o fac, un procent mai mare decât generaţiile dinaintea lor. Acest lucru poate fi atribuit creşterii din ultimii ani a politicilor şi programelor care promovează economiile pentru pensionare.

Tot Sims a declarat că discrepanţele dintre dorinţele oamenilor şi ceea ce se întâmplă în viaţa lor pot anticipa scăderea calităţii sănătăţii şi traiului, atrăgând atenţia că e importantă monitorizarea acestor schimbări şi încercarea reducerii acestor discrepanţe.

Oamenii urmăresc să atingă ţeluri care s-au împământenit în perioada celui de Al Doilea Război Mondial şi e absurd că societatea nu a pus aceste ţeluri sub semnul îndoielii, a spus Sims. Sperăm că acest studiu, alături de misiunea mai amplă a centrului nostru, va ajuta oamenii să-şi reconsidere ţelurile în aceste vremuri de viaţă mai lungă şi să le ofere mai multe posibilităţi generaţiilor mai tinere.

Acest studiu e cel mai recent efort al Centrului de Longevitate de a aduce în discuţie motivele care duc la o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă. În ultimul secol, durata de viaţă a americanilor a crescut cu 30 de ani, iar centrul speră să-i încurajeze pe politicieni, pe antreprenori şi pe membrii societăţii civile să găsească noi moduri de a combate îmbătrânirea populaţiei şi de a mări speranţa de viaţă.

Sursa: Universitatea Stanford
Foto: 123rf

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*