Cum au modelat pandemiile istorice monarhia britanică

Familia Regală a Marii Britanii salută mulțimea cu ocazia paradei organizate pentru ziua de naștere a Reginei Elisabeta a II-a, iunie, 2017. Foto: Lorna Roberts / 123rf

Testul pozitiv pentru coronavirus al prințului Charles se adaugă unei lungi liste de boli letale care au afectat familia regală de-a lungul timpului, inclusiv ciuma, variola și gripa.

Prințul Charles, moștenitorul tronului britanic, a fost găsit pozitiv la un test de COVID-19. Biroul Prințului de Wales a anunțat că Charles are simptome ușoare și se află acum în auto-izolare pe domeniul regal din Balmoral, Scoția, împreună cu soția lui, Camilla, Ducesă de Cornwall, al cărei test a ieșit negativ.

Cu toate că prințul Charles este primul membru al familiei regale britanice cu o infecție confirmată în această epidemie, e departe de a fi primul care a avut de suferit de pe urma unei molimi. De la ciuma bubonică din secolul al XIV-lea la Gripa spaniolă din secolul XX, bolile mortale nu au făcut discriminări. Membrii familiei regale au murit sau au supraviețuit prin diversele pandemii — uneori schimbând cursul istoriei.

Una din cele mai ucigătoare boli din istoria omenirii, ciuma bubonică este o infecție bacterială care poate trece de la animale la oameni. Deși epidemiile de ciumă au început de prin 542 d.Hr., cea mai celebră a debutat în 1334, așa numita Ciumă Neagră, care a devastat Asia și Europa, omorând 25 de milioane de oameni. Boala s-a răspândit necruțător — iar familia regală nu a fost cruțată.

Eduard al III-lea, rege al Angliei încoronat în 1327, a fost primul membru al regalității care și-a pierdut pe cineva din familie de ciumă. În 1348, fiica lui de 14 ani, Joan, s-a contaminat în timpul călătoriei în Spania, unde s-a dus să se mărite cu Pedro of Castilla — al cărui tată, regele Alfonso al XI-lea, avea să moară și el de ciumă doi ani mai târziu, în timp ce încerca să recucerească Gibraltarul de la mauri.

Epidemiile de ciumă bubonică aveau să continue să lovească Marea Britanie. După alți aproape 50 de ani, nepotul lui Eduard al III-lea a pierdut și el pe cineva iubit din cauza ciumei. În 1394, regele Richard al II-lea a fost înnebunit de durere când soția lui, regina Ana de Bohemia, a fost răpusă de ciumă. Cunoscută pentru blândețea ei, ea era numită „Buna Regină Ana” și era atât de îndrăgită încât soțul ei a pus să se demoleze locul în care a murit, Palatul Sheen.

Dovezi recente arată că ciuma a atins familia regală britanică din nou un secol mai târziu. În 1492, Elizabeth Woodville — regina consoartă a lui Eduard al IV-lea și bunica lui Henric al VIII-lea — a fost înmormântată cu suspect de puțină ceremonie. Doar cinci persoane i-au însoțit sicriul și a fost îngropată fără ritual. În 2019, o scrisoare veche de 500 de ani descoperită în Arhivele Naționale ale Angliei indica drept cauză a morții ei ciuma — o posibilă explicație a înmormântării modeste și a spaimei permanente a nepotului ei față de boli.

Variola

Chiar mai ucigașă decât ciuma, variola era o boală extrem de contagioasă cauzată de virusul variolic, care producea pustule pe tot corpul celor infectați. Deși a bântuit Europa timp de secole — în anul 907, fiica regelui Alfred cel mare pare să fi supraviețuit bolii — o epidemie din secolul al XVI-lea e posibil să fi schimbat cursul istoriei.

Ultimul monarh al dinastiei Tudorilor, regina Elisabeta I, a domnit din 1558 până în 1603. Era notoriu felul în care își masca cicatricele lăsate de variolă cu un fard pe bază de plumb. Foto: Wiki commons

În 1552, regele Eduard al VI-lea, singurul fiu legitim al lui Henric al VIII-lea, avea doar 14 ani când s-a îmbolnăvit de pojar și variolă. Deși și-a revenit repede după boală, a murit în anul următor de tuberculoză, moarte pusă pe seama sistemului său imunitar compromis. Nu au existat alți moștenitori pe linie masculină, așa că tronul i-a revenit surorii lui vitrege, Mary, iar apoi, la moartea ei, în 1558, reginei Elisabeta I, poate cea mai celebră victimă a variolei.

Până la 1562, variola devenise o boală ce părea să afecteze preponderent „oamenii în vârstă și doamnele”. Nu era doar o boală mortală, cu îi putea lăsa pe supraviețuitori desfigurați. Regina Elisabeta I avea doar 29 de ani când a făcut un puseu puternic de febră, care s-a dovedit apoi a fi variolă. Cei din jurul ei au crezut că moară — și al fel a crezut și ea, care mai târziu avea să spună unei delegații a Parlamentului că „Moartea îmi înșfăcase fiecare mădular”.

Regina a supraviețuit însă, deși boala i-a lăsat cicatrice pe care le acoperea, în mod notoriu, cu un fard pe bază de plumb. Sub lunga ei domnie, supranumită Vârsta de aur, Anglia s-a ridicat la rangul de superputere, iar artele și literatura, reprezentată de William Shakespeare, au înflorit.

Mai bine de un secol mai târziu, variola a ucis un al monarch britanci, regina Mary a II-a — care a domnit împreună cu soțul ei, William al III-lea, după lovitura fără vărsare de sânge cunoscută sub numele de Glorioasa Revoluție din 1688 — a murit de variolă în patul ei, în 1694, la vârsta de 32 de ani. A fost una dintre cei câțiva mornahi uciși de această boală în lume, alături de regele Luis I al Spaniei în 1724, țarul Petru al II-lea al Rusiei în 1730 și regele Ludovic al XV-lea al Franței în 1774.

Gripa

Prințul Albert Victor — nepotul reginei Victoria și fiul cel mare al lui Eduard, Prințul de Wales — era al doilea în linie succesorală când a murit de pneumonie în timpul epidemiei de gripă din 1892. Fratele lui George a devenit rege în locul lui la moartea tatălui lor. Foto: Wiki commons

Deși e la fel de răspândită ca răceala, gripa a provocat de-a lungul timpului catastrofe globale. Provocată de un virus foarte contagios, gripa e o boală respiratorie care se răspândește ușor prin tuse și strănut și poate provoca pneumonie. Deși în general organismul poate face față acestor virusuri, ele uneori suferă mutații — creând condițiile pentru epidemii de proporții. Din secolul al XVIII-lea, gripa a provocat peste 10 pandemii cu milioane de morți.

În 1889, o epidemie de gripă având sursa la St. Petersburg s-a răspândit prin Europa, în ceea ce avea să fie cunoscut drept Gripa rusească. Ea a lovit Londra în trei valuri, fiecare mai rău decât precedentul. În 1892, la al treilea val, gripa a ajuns și în familia regală după ce prințul Albert Victor, nepotul reginei Victoria și al doilea în linie la tronul britanic s-a îmbolnăvit în ajunul celei de-a 28-a aniversări a sa. A murit într-o săptămână, lăsând astfel locul fratelui său mai mic să ocupe tronul în locul lui, devenind George al V-lea.

Moartea lui a fost o a doua lovitură pentru regină, care căzuse într-o adâncă depresie după pierderea soțului ei. Albert, în 1861, mort (se presupune, dar încă nu s-a dovedit cu certitudine) de tifos. Durerea Victoriei a fost atât de mare încât a rămas în doliu pentru tot restul vieții.

Regele George al V-lea și regina Mary de Teck, foto: Wiki commons

După nici trei decenii, o altă pandemie de gripă — cea mai catastrofală până astăzi — a lovit familia regală și restul lumii. Cunoscută sub numele de Gripa spaniolă din 1918 — deși primele cazuri au avut loc în Statele Unite — epidemia a lovit o treime din populația lumii și a ucis 50 de milioane de oameni. Unul dintre cei mai celebri supraviețuitori a fost chiar regele George al V-lea, care s-a îmbolnăvit în mai 1918 — dar care totuși s-a descurcat mai bine decât primul său ministru, David Lloyd George, care era să moară de gripă.

Moștenirea

Pandemiiile au schimbat istoria în felurite moduri. Dar pierderile suferite de familia regală britanică oferă un exemplu grăitor despre cum o boală poate schimba cursul istoriei, nu doar întrerupând o linie succesorală, ci și ca un semnal de alarmă.

Moartea prințului Albert Victor la finele secolului al XIX-lea a fost un astfel de semnal pentru publicul britanic. În 2019, Muzeul din Londra a deschis o expoziție în care prezenta vulnerabilitatea orașelor moderne la epidemii — având printre exponatele principale rochia de doliu a reginei Victoria. În calitate de co-curator, Vyki Sparkes explica la momentul respectiv că moartea subită a prințului a șocat națiunea și a dovedit că nimeni nu e imun în fața unei epidemii. „A schimbat cursul isotriei, când fratele lui mai mic a devenit regele George al V-lea”, a spus ea pentru Belfast Telegraph. „Dar a schimbat și modul în care au fost abordate epidemiile.”

Articol publicat pe www.nationalgeographic.com
Text: Amy McKeever

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*