În această așezare din Kenya, lupta împotriva coronavirusului necesită solidaritate

Străzile din Kibera, Nairobi, sunt aglomerate înainte de carantina dintre orele 7 pm și 5 am instituită de guvern în luna martie pentru a reduce răspândirea COVID-19. Foto: Brian Otieno

Pandemia este un alt obstacol pe care comunitatea trebuie să-l depășească împreună în Kibera, una dintre cele mai mari așezări informale urbane din Kenya.

 

Kibera, Kenya

Când Brian Otieno avea 11 ani și locuia în așezarea urbană Kibera din Kenya, a văzut ceva în duminica de Paște care îi va inspira profesia vieții sale: reconstituirea călătoriei lui Hristos spre cruce.

„Era această persoană îmbrăcată precu Isus, iar cei din spatele lui se prefăceau că îl biciuiau. Mi-aș fi dorit să pot surprinde acea scenă pentru totdeauna”, spune Otieno, acum un fotoreporter în vârstă de 27 de ani, stabilit Nairobi, capitala Kenyei.

Paștele din 2020 în Kibera a fost cu totul altul. Coronavirusul blocat orice pretext de sărbătoare sau rituri. „De fapt, a trecut fără ca oamenii să-și dea seama că a fost sărbătoare”, spune Otieno. „Nu au fost sărbători religioase, nici activități similare. Oamenii umblau ca și cum ar fi fost o zi normală”.

Pe o stradă aglomerată din Kibera, o femeie vinde măști făcute acasă, după ce guvernul a făcut obligatorie purtarea lor în spațiile publice. Foto: Brian Otieno
Lucrătorii din sănătate publică dezinfectează o alee folosită de o familie suspectată de COVID-19 în Kibera. Ulterior, familia a fost izolată. Foto: Brian Otieno

Pentru mulți rezidenți ai uneia dintre cele mai mari așezări urbane informale din Africa, coronavirusul este un obstacol în plus într-o viață plină de greutăți. Majoritatea oamenilor depun eforturi zilnic pentru a-și întreține familiile, încât amenințarea COVID-19 pălește prin comparație. „Dacă vă luptați să obțineți suficientă mâncare pentru a rămâne în viață, nu aveți mult timp să vă faceți griji pentru acest lucru numit coronavirus,” spune Otieno. „Oamenii au auzit despre asta, dar cei mai mulți nu-și pot pierde timpul ca să se teamă de el”.

Datele recensământului variază, însă Programul Națiunilor Unite privind așezările umane estimează că 500.000 până la 700.000 de persoane locuiesc în comunitatea extinsă, dens populată din Nairobi. Majoritatea locuințelor au pereți din chirpici și acoperișuri de tablă. Instalațiile interioare și electricitatea sunt rare. Venitul mediu este mai mic de 2 dolari pe zi.

În prezent, cazurile de coronavirus sunt scăzute pe continentul african – Kenya a raportat 2.474 de cazuri confirmate și 79 de decese începând cu 5 iunie. Guvernul a impus o stare de alertă strictă între 7 seara și 5 dimineața la Nairobi pentru a combate răspândirea virusului și a cerut tuturor cetățenilor să poarte măști în public. Oamenii pot în continuare să intre și să iasă din Kibera, deși oficialii ar putea solicita o blocare totală dacă cazurile COVID-19 vor crește dramatic în zilele următoare.

Copiii stau pe malul unui râu aflat la marginea sudică a Kiberei. Kibera este una dintre cele mai mari așezări urbane informale din Africa, unde se estimează că trăiesc între 500.000 și 700.000 de oameni. Foto: Brian Otieno
Artiștii și organizațiile locale au făcut picturi murale pentru a le aminti oamenilor să se distanțeze social și să se spele pe mâini. Foto: Brian Otieno

Oficialii de sănătate publică își dau seama rapid că strategiile de prevenire trebuie adaptate pentru realitățile din teren. Multe orașe africane mari au sectoare imense de zilieri; această structură informală înseamnă că oamenii au mai puține resurse pentru a face față în situații de urgență de sănătate publică.

Autoizolarea și carantina sunt pur și simplu nerealiste într-o așezare uriașă, cu rate ridicate de sărăcie și infrastructură slabă, spune Edwine Barasa, directorul Programului de cercetare KEMRI-Wellcome Trust din Nairobi, care a analizat recent impactul socioeconomic al măsurilor de prevenire a COVID-19.

„Oamenii din aceste comunități au prea multe de pierdut dacă rămân pe loc”, spune Barasa. „Dacă le ceri să facă acest lucru, în acest tip de mediu, pot fi într-un pericol mai mare.”

„Locuiesc în case cu o singură cameră. Nu au acces la apă curentă sau la toalete. Ei se bazează pe lanțurile de aprovizionare informale pentru a accesa necesitățile de bază, cum ar fi produsele alimentare, și sunt probabil zilieri”, spune Barasa. „Autoizolarea presupune că există o cameră liberă unde cineva poate sta când suspectează că are simptome COVID. Este imposibil să faci asta dacă sunt multe persoane care locuiesc într-o cameră”.

Lucrătorii medicali notează detaliile rezidenților din Kibera care au venit pentru testarea COVID-19. Foto: Brian Otieno
Stephen Onyango, în vârstă de 18 ani, centru, face lecții cu frații lui Collins și Gavan, în timp ce sora lor, Genevieve Akinyi, îi supraveghează în casa lor din Kibera. Nu au fost la școală de când guvernul le-a închis, la jumătatea lunii martie, pentru a încetini răspândirea COVID-19. Foto: Brian Otieno

Închiderea piețelor informale din Kibera, care nu are magazine alimentare, ar putea lăsa oamenii fără acces la alimentele de bază. Carantina ar însemna pierderea locului de muncă și incapacitatea de a-și susține familiile sau de a plăti chiria. Un sondaj recent realizat de firma de cercetare de piață TIFA, din Nairobi, a constatat că 90% dintre respondenții cu venituri mici au declarat că COVID-19 le-a eliminat complet veniturile familiei.

Localnicii au luat chiar ei măsuri pentru a opri răspândirea COVID-19. Pe măsură ce informațiile despre prevenire au apărut în Kibera, spune Otieno, croitorii au început să producă măști de față accesibile cu mult timp înainte ca oficialii de sănătate publică să le ofere.

„Majoritatea acțiunilor au fost inițiate de către persoane fizice și puse în aplicare de către oamenii din comunitate, oameni care cunosc nevoile comunității și fac parte și din aceasta”, spune Otieno. „Oamenii din Kibera nu au așteptat să vină ajutor umanitar sau străini să intervină. La început, și-au asumat singuri răspunderea.”

De atunci, diverse ONG-uri au montat stații de spălare a mâinilor și facilități unde rezidenții, dintre care majoritatea nu au apă curentă, pot face duș și utiliza toalete. Transportul public – o linie de salvare pentru rezidenții Kibera care nu își pot permite mașini – este igienizat zilnic. Când se confirmă un caz de coronavirus, lucrătorii din sănătatea publică igienizează zona. Artiștii locali au pictat desene viu colorate pe pereți și alte suprafețe din întreaga comunitate pentru a le aminti oamenilor să poarte măști și să se distanțeze social.

Fetele așteaptă la coadă să facă un duș la o unitate din Kibera, Kenya, înființată de o organizație locală care încearcă să combată răspândirea coronavirusului ajutându-i pe localnici să-și mențină igiena personală. Majoritatea locuitorilor din Kibera nu au apă curentă în casă. Foto: Brian Otieno
Locuitorii din Kibera își umplu canistrele cu apă gratuită distribuită de guvernul kenian. Foto: Brian Otieno
Joakim Kwaru, un artist dintr-un colectiv de artă din Nairobi, pictează un mural care le amintește oamenilor să poarte măști. „Chiar și copiii, când văd asta, știu ce înseamnă”, spune el. Foto: Brian Otieno
Localnicii mențin distanțarea socială în timp ce așteaptă prelevarea probelor pentru testării în masă de COVID-19, la o școală din Kibera. Foto: Brian Otieno

Amintiri despre foamete

Când Asha Jaffar avea 15 ani, în Kenya au izbucnit violențele. După ce fostul președinte Mwai Kibaki a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale din decembrie 2007, oponentul său a pretins că alegerile au fost fraudate. Protestele în masă au devenit violente și mai multe triburi au fost vizate în atacuri etnice. Distrugerea și criminalitatea au închis afacerile unei economii oricum instabilă. Oamenii nu și-au mai putut părăsi comunitățile pentru a-și găsi de lucru din cauza prezenței poliției și a militarilor. Conform estimărilor oficiale, în două luni, au fost ucise aproximativ 3000 de persoane.

Jaffar era obișnuită cu greutățile, fiind cel mai mare dintre cei șase copii născuți din doi muncitori zilieri în Kibera. Dar la câteva luni după ce violențele s-au încheiat, i-a lovit foametea. Îi urmărea pe părinții ei în fiecare dimineață cum plecau pe străzile pline de fum în căutarea unui loc de muncă, mama ei ca lucra ca menajeră într-una din suburbiile orașului Nairobi, iar tatăl ei era un electrician autodidact.

Asha Jaffar, o jurnalistă independentă și activistă din Kibera, a pornit Kibera Food Drive pentru a oferi hrană săracilor și vârstnicilor în timpul pandemiei. Ea speră să strângă destui bani pentru a înființa o bancă permanentă de alimente. Foto: Brian Otieno

Jaffar, acum, scriitoare independentă și activisă, în vârstă de 27 de ani, își amintește cum a fost să-i fie foame. Aceste amintiri au determinat-o să înceapă proiectul Kibera Food Drive, pentru a ajuta familiile care suferă în carantină.

„Ne-am gândit la acest plan în care am putea sprijini oamenii care voiau să se autoizoleze și să se supună ordinelor de carantină, dar se temeau că nu vor avea mâncare dacă o vor face”, spune Jaffar. Voluntarii livrează acum pachete alimentare către 200 de familii în fiecare săptămână, iar Jaffar speră să strângă suficienți bani pentru a înființa o bancă permanentă de alimente în Kibera, unde încă locuiește.

„Înțeleg cum este să te culci flămând. Înțeleg că majoritatea oamenilor din Kibera, merg la muncă, câștigă poate 200 de șilingi (2 dolari) în ziua aceea, cumpără niște mâncare și o mănâncă, astfel încât să poată să facă același lucru și mâine”, spune ea. „Dorința mea este să mă asigur că niciun copil din Kibera nu trebuie să treacă prin ceea ce am trecut eu.”

O voluntară Kibera Food Drive pregătește pachete cu produse alimentare și alte bunuri de bază pentru a fi distribuite săracilor și vârstnicilor din Kibera care stau acasă din cauza coronavirusului. Foto: Brian Otieno
Naveteștii poartă măști în trenul de dimineață care se oprește la Kibera în fiecare zi, în drum spre și dinspre centrul orașului Nairobi. Cei fără măști de față vor fi amendați. Foto: Brian Otieno

Otieno își amintește cât de greu au muncit tatăl său, un tâmplar neoficial, și mama sa, coafeză, pentru a-i susține pe el și pe cei doi frați mai mici. El speră că tinerii de astăzi vor putea vedea comunitatea cu mândrie din cauza modului în care a făcut față COVID-19.

„Există atâta putere acolo”, spune Otieno. „Am fost martor la modul în care oamenii s-au mobilizat și s-au folosit de ceea ce era în puterea lor pentru a-și ajuta apropiații.”

 

Acest proiect a fost susținut prin Fondul global de urgență pentru jurnaliști, lansat de National Geographic Society.
Articol publicat pe: www.nationalgeographic.com
Text: Rachel Jones este o jurnalistă din Washington, DC, care a petrecut nouă ani ca formator media în Kenya.
Foto: Brian Otieno este fotograf și trăiește în Nairobi, Kenya. A fost crescut la Kibera, unde documentează realitățile vieții obișnuite și încearcă să privească dincolo de aspectul haotic din orașul său natal.

Citește și

De ce săpunul e mai bun decât clorul în lupta cu coronavirusul

Odată cu schimbările aduse de coronavirus, pe canalele de socializare abundă știrile false despre animale

Ce știu și ce nu știu oamenii de știință despre tratarea coronavirusului

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*