Creierul tău în aer liber

La doi pași de centrul Seulului, capitala Coreei de Sud și focar al vieții moderne stresante, Sungvin Hong, agent de vânzări, se odihnește după o excursie în Parcul Național Bukhansan. Parcul atrage anual circa cinci milioane de vizitatori. Foto: Lucas Foglia

Când ne apropiem de natură – fie că e vorba de locuri sălbatice, fie de copacul din curte – îi facem un bine creierului nostru suprasolicitat.

De: Florence Williams
Foto: Lucas Foglia

Dacă pleci în deșert, David Strayer e exact genul de om pe care ți-l dorești la volan. Niciodată nu trimite mesaje și nu vorbește la telefon când conduce. Nu e de acord nici măcar cu mâncatul în mașină. Ca expert în psihologie cognitivă la Universitatea Utah specializat în studiul atenției, el știe că orice creier e predispus la greșeli, mai ales când facem mai multe lucruri deodată și încercăm să nu ne lăsăm distrași. Printre altele, studiile lui au arătat că folosirea telefonului mobil îi distrage pe majoritatea șoferilor la fel de mult ca alcoolul. Strayer este perfect calificat să înțeleagă ce efecte are viața modernă asupra noastră. Mare amator de excursii, el crede că a găsit antidotul: natura.

În a treia zi cu cortul în canioanele sălbatice de pe lângă Bluh, din Utah, Strayer amestecă într-un ceaun imens enchilada de pui și le explică celor 22 de studenți la psihologie fenomenul căruia îi spune „efectul de trei zile“. Creierele noastre de 1,4 kg – spune el – nu sunt mașini de neoprit, ci obosesc ușor. Când reducem ritmul, nu ne mai agităm și admirăm peisajele superbe ale naturii, pe lângă faptul că ne simțim odihniți, ni se îmbunătățește performanța intelectuală. Strayer a demonstrat asta cu ajutorul unui grup de participanți la Programul Outward Bound, care au obținut rezultate cu 50% mai bune la rezolvarea creativă a problemelor după trei zile de mers cu cortul pe coclauri. Efectul de trei zile este – spune el – un fel de curățare a parbrizului mintal, care survine după ce ne afundăm suficient în natură. În excursia aceasta, speră să surprindă fenomenul în acțiune, conectându-și studenții – și pe mine – la un electroencefalograf (EEG) portabil care înregistrează undele cerebrale.

„În a treia zi, simțurile mi se recalibrează: miros și aud lucruri pe care mai înainte nu le observam“ – spune Strayer. Soarele de început de amurg scaldă în lumină pereții roșii ai canionului; oamenii sunt relaxați și cam flămânzi – atmosfera aceea plăcută de excursie în aer liber. Strayer, care poartă un tricou mototolit și e puțin ars de soare, arată absolut relaxat. „Sunt mai acordat la natură – continuă el. Dacă trăiești în prezent două-trei zile la rând, pare să se producă o diferență în gândirea calitativă.“

Ipoteza lui Strayer este că timpul petrecut în natură îi permite cortexului prefrontal, centrul de comandă al creierului, să se liniștească și să se odihnească, la fel ca un mușchi suprasolicitat. Dacă re dreptate, pe EEG se va observa reducerea energiei din „undele teta din zona mediană a regiunii frontale“ – care reprezintă gândirea conceptuală și atenția susținută. Psihologul ne va compara undele cerebrale cu cele ale unor voluntari asemănători, care se află acum într-un laborator sau într-o parcare din centrul orașului Salt Lake City.

Cât fierbe enchilada, masteranzii lui Strayer îmi pun pe cap un fel de cască de înot cu 12 electrozi. Îmi mai prind șase electrozi pe față, cu ventuze. Firele care ies din ei vor capta semnalele electrice de la creier, care vor fi înregistrate pentru a fi analizate ulterior. Mă simt ca un arici-de-mare eșuat în cele zece minute de contemplare tihnită, pe un mal înverzit al Râului San Juan. Mi s-a spus să nu mă gândesc la nimic anume, doar să mă uit cum curge ușor râul lat și scânteietor. N-am mai stat cu ochii într-un ecran de computer sau în telefon de zile întregi. Nu mi-e greu să uit, preț de câteva clipe, că am avut vreodată așa ceva.

În 1865, marele arhitect peisagist Frederick Law Olmsted a privit Valea Yosemite și a văzut în ea un loc care merita salvat. I-a îndemnat pe legiuitorii Californiei s-o apere de dezvoltarea galopantă. Olmsted proiectase Central Park, din New York; era convins de necesitatea existenței unor locuri verzi frumoase, de care să se bucure toată lumea. „Este un fapt științific – scria el – că ocazionala contemplare a unor scene naturale remarcabile … întărește sănătatea și vigoarea oamenilor, îndeosebi sănătatea și vigoarea intelectului lor.“

Olmsted exagera: afirmația lui se baza nu atât pe știință, cât pe intuiție. Dar era o intuiție cu o lungă istorie. Data cel puțin din vremea lui Cirus cel Mare, care, acum circa 2.500 de ani, a creat grădini pentru relaxare în agitata capitală a Persiei. Medicul germano-elvețian Paracelsus exprima în secolul al XVI-lea aceeași intuiție: „Arta
vindecării vine din natură, nu de la doctor.“ În 1798, William Wordsworth ședea pe malul Râului Wye și se minuna cum „…ochiul potolit de puterea/Armoniei…“ te scapă de „…febra lumii“. Aceeași perspectivă au moștenit-o și scriitori americani precum Ralph Waldo Emerson și John Muir. Împreună cu Olmsted, ei au susținut cu argumente spirituale și emoționale crearea primelor parcuri naționale din lume, afirmând că natura are puteri vindecătoare.

În Singapore, care și-a propus să devină un „oraș într-o grădină“, verdeața care se revarsă de pe un hotel de lux liniștește oaspetele din piscina suspendată – și pe trecătorii de dedesubt. „Jungla de beton distruge spiritul uman“ – spunea fostul premier Lee Kuan Yew. Foto: Lucas Foglia

Pe atunci nu existau prea multe dovezi fizice, dar acum există. Motivați de probleme de sănătate publică larg răspândite, ca obezitatea, depresia și miopia generalizată, toate clar asociate cu timpul prelungit petrecut în casă, Strayer și alți cercetători analizează cu un interes proaspăt modul în care natura ne afectează creierul și corpul. Pe baza progreselor din neurologie și psihologie, ei au început să cuantifice ceea ce odinioară părea divin și misterios. Măsurătorile – care vizează orice, de la hormonii de stres la ritmul cardiac, undele cerebrale și markerii proteici – arată că, atunci când ieșim la iarbă verde, „se întâmplă ceva profund“ – cum spune Strayer.

În Anglia, cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universității din Exeter au analizat recent parametrii de sănătate mintală a 10.000 de locuitori de la oraș și, cu tehnici de cartografiere de înaltă rezoluție, au urmărit unde locuiseră în ultimii 18 ani.

Au descoperit că aceia care locuiau pe lângă zone verzi mai întinse prezentau o mai bună stare mintală, chiar și luând în calcul diferențele de venit, de educație și de loc de muncă (și ele corelate cu sănătatea). În 2009, o echipă de cercetători olandezi a descoperit că persoanele care locuiau la sub 1 km de un spațiu verde sufereau mai rar de 15 boli, printre care depresia, anxietatea, bolile cardiace, diabetul, astmul și migrenele. Iar în 2015, o echipă internațională a suprapus răspunsurile la un chestionar pe probleme de sănătate a peste 31.000 de locuitori din Toronto peste o hartă a orașului, cvartal cu cvartal. Cei care locuiau în zone cu mai mulți copaci prezentau un plus de sănătate metabolică și cardiacă echivalent cu cel generat de un spor al venitului de 20.000 $/an. S-a observat o legătură și între locuirea în apropierea spațiilor verzi și nivelul mai scăzut al mortalității și al hormonilor de stres din sânge.

Din astfel de studii, e greu să ne dăm seama de ce se simt oamenii mai bine. Să fie aerul curat? Să fie anumite culori sau forme fractale care eliberează compuși neurochimici în cortexul vizual? Sau explicația e pur și simplu că locuitorii cartierelor mai verzi fac mai multă mișcare? Așa credea inițial Richard Mitchell, epidemiolog de la Universitatea din Glasgow, Scoția. „Eram sceptic“ – spune el. Dar apoi a efectuat un studiu la scară largă, care a demonstrat că vecinii parcurilor și ai altor zone verzi trăiesc mai mult și sunt mai sănătoși – chiar dacă nu le folosesc.

„Studiile noastre și altele relevă efecte benefice indiferent dacă subiecții ies la plimbare sau nu“ – spune Mitchell. Mai mult, cele mai mari avantaje par să le aibă persoanele cu venituri mai mici: el a descoperit că, în orașe, apropierea de natură reduce diferențele dintre clasele sociale.

Bănuiala lui Mitchell și a altor cercetători este că natura acționează în primul rând prin reducerea stresului. S-a demonstrat că, în comparație cu cei care văd de la fereastră un peisaj dezolant, cei care văd copaci și iarbă pe geam se recuperează mai repede în spitale, au rezultate școlare mai bune și chiar un comportament mai puțin violent în cartierele cu violență generalizată. Rezultatele se potrivesc cu cele ale studiilor experimentale asupra sistemului nervos central. Nivelul hormonilor de stres, ritmul respirator, ritmul cardiac și cantitatea de transpirație sugerează faptul că dozele mici de natură – sau chiar imaginile din lumea naturală – ne calmează și ne sporesc randamentul.

Când Suedia e cuprinsă de iarna cenușie, baia la copcă e o destindere bine-venită pentru îndrăzneți. Joshua și Cecilie savurează o scufundare scurtă – „care pare mult mai lungă“ – la Källtorpssjön, un lac din apropierea Stockholmului, în februarie. „Așa iau contact cu natura când e vreme rea“ – spune Joshua. Foto: Lucas Foglia

În Suedia, medicul Matilda van den Bosch a descoperit că, după o problemă de matematică stresantă, variabilitatea ritmului cardiac al subiecților săi – pe care stresul o reduce – revenea la normal mai rapid dacă petreceau 15 minute într-o cameră cu realitate virtuală 3D, cu scene din natură și cântec de păsări, decât dacă stăteau într-o cameră obișnuită. La Penitenciarul Snake River, din partea de est a statului Oregon, se desfășoară în prezent un experiment în condiții reale. Gardienii spun că deținuții din secția de izolare care fac mișcare câte 40 de minute, de mai multe ori pe săptămână, într-o „cameră albastră“ în care se proiectau scene din natură, au un comportament mai calm decât cei care lucrează într-o sală de forță fără imagini.

„La început mi se părea imposibil“ – spune gardianul Michael Lea. Dar a văzut diferența cu ochii lui. În sala normală – spune el –, „se strigă foarte tare, e un ecou groaznic“. În camera albastră, nu prea se strigă. Își spun: «Stai așa, să mă uit la clip.»“

O plimbare de 15 minute în pădure provoacă schimbări fiziologice măsurabile. Un grup de cercetători japonezi, condus de Yoshifumi Miyazaki, de la Universitatea Chiba, au trimis la plimbare 84 de subiecți în șapte păduri, în timp ce un număr egal de voluntari se plimbau prin centrul mai multor orașe. Cei din pădure au avut parte de relaxare: per total, au manifestat o reducere cu 16% a cortizolului, hormon de stres, o scădere cu 2% a tensiunii arteriale și o reducere cu 4% a ritmului cardiac. Miyazaki consideră că organismul nostru se relaxează într-un mediu plăcut, natural, fiindcă acolo a evoluat. Simțurile ne sunt adaptate la interpretarea informațiilor despre plante și cursuri de apă – spune el –, nu despre trafic și zgârie-nori.

Toate aceste dovezi despre avantajele naturii apar într-o perioadă când ne înstrăinăm tot mai mult de ea – spune Lisa Nisbet, profesor de psihologie la Universitatea Trent, din Canada. Ținem mult la parcurile naturale, dar, de când a apărut e-mailul, vizitele pe cap de locuitor au scăzut constant. La fel și timpul petrecut în curte. Un sondaj efectuat recent de Nature Conservancy a arătat că doar circa 10% dintre adolescenții americani petrec zilnic timp afară. Conform studiilor Facultății de Sănătate Publică Harvard, adulții americani petrec mai puțin timp afară decât în vehicule – sub 5% din zi.

„Lumea subestimează efectul pe care-l are asupra fericirii – spune Nisbet. Nu-l considerăm o cale de a fi mai fericiți. Credem că ne vor face fericiți alte lucruri, cum ar fi cumpărăturile sau televizorul. Am evoluat în natură. E ciudat că suntem atât de înstrăinați de ea.“ Dar unii încep să ia măsuri.

Nooshin Razani, de la Spitalul pentru Copii Benioff, din Oakland, al Universității din California – San Francisco, este unul dintre medicii care au remarcat evoluția datelor despre natură și sănătate. În cadrul unui proiect-pilot, ea îi învață pe pediatrii din clinica ambulatorie a spitalului să le prescrie tinerilor pacienți și familiilor lor vizite în parcurile din apropiere. Nu e la fel de simplu ca administrarea unei pastile. Pentru a-i îndruma pe doctori și pe pacienți spre un alt mod de gândire – spune ea –, „am transformat spațiul clinicii astfel încât natura să fie prezentă peste tot. Avem hărți pe pereți, deci e ușor de discutat unde se poate merge, și imagini cu zonele sălbatice din apropiere, care au un efect vindecător atât asupra pacientului, cât și asupra medicului.“ În parteneriat cu Districtul Parcurilor Regionale din East Bay, spitalul asigură transportul la parcuri și programele de acolo pentru toată familia.

În unele țări, administrația de stat încurajează activitățile în natură ca politică de sănătate publică. În Finlanda, stat care se luptă cu un nivel ridicat al depresiei, alcoolismului și sinuciderilor, cercetători finanțați de guvern le-au cerut câtorva mii de persoane să-și evalueze starea de spirit și nivelul de stres după ce vizitaseră zone naturale și urbane. Pe baza studiului acestuia și a altora, profesorul Liisa Tyrväinen și echipa ei de la Institutul Finlandez pentru Resurse Naturale recomandă o doză minimă de natură de cinci ore lunar, în câteva vizite scurte pe săptămână, pentru a alunga „urâta“. „O plimbare de 40-50 de minute pare suficientă pentru schimbări fiziologice, îmbunătățirea stării de spirit și, se pare, a atenției“ – spune Kalevi Korpela, profesor de psihologie la Universitatea din Tampere. El a contribuit la proiectarea a șase „rute de mișcare“ ce încurajează vizitatorii să se plimbe, să contemple natura și să reflecteze. Pe ele au fost montate anunțuri ca: „Lăsați-vă pe vine și atingeți o plantă.“

Poate cei mai convinși adepți ai puterii medicale a naturii sunt sud-coreenii. Mulți suferă de stres la locul de muncă, dependență digitală și presiune academică intensă.

Peste 70% dintre ei spun că îi deprimă locul de muncă (sud-coreenii sunt bine cunoscuți pentru orele de lucru prelungite), conform unui studiu efectuat de Samsung, gigantul industriei electronice. Dar, în națiunea aceasta cu putere economică, venerarea spiritelor naturii are o lungă istorie. Proverbul străvechi „Shin to bul ee – Trupul și pământul sunt una“ (nu trupul și sufletul) este popular și în ziua de azi.

În Pădurea Vindecătoare Saneum, aflată la est de Seul, un „pădurar sanitar“ îmi oferă ceai din coajă de ulm, apoi mă duce la plimbare pe firul unui pârâiaș, printre arțari roșii sclipitori, stejari și pini. E toamnă, iar frunzele ce-și schimbă culoarea și aerul curat au făcut zeci de orășeni să se refugieze în pădure. Curând, ajungem la niște platforme de lemn grupate într-un luminiș. Pe ele sunt așezați câte doi 40 de pompieri de vârsta a doua diagnosticați cu tulburare de stres posttraumatic, în cadrul unui program gratuit de trei zile, finanțat de administrația locală. În America de Nord, un grup de bărbați aflați în pădure ar vâna sau ar pescui, dar aici, după o dimineață de drumeție, fac yoga în doi, își masează reciproc antebrațele cu ulei de lavandă și fac colaje delicate din flori uscate. Printre ei se află și Kang Byoung Wook, un bărbat de 46 de ani din Seul, cu chipul brăzdat. S-a întors recent de la un incendiu din Filipine și arată epuizat. „E o viață stresantă – spune el. Aș vrea să stau aici o lună.“

După doi ani de trăit în natură, inginerul Matthew Sakae Forkin s-a întors în zona urbană San Francisco. Dar tot mai evadează în regiunea californiană Lost Coast, ca să umble printre copaci. „Când sunt în natură, mă simt parte din ea – spune el –, sunt într-o stare curgătoare, plină de energie, pasiune și calm.“ Foto: Lucas Foglia

Saneum este una dintre cele trei păduri vindecătoare oficiale din Coreea de Sud, dar până în 2017 s-a planificat amenajarea a încă 34, ceea ce înseamnă că majoritatea orașelor mari vor avea una în apropiere. Universitatea Chungbuk oferă un program de specializare în „vindecarea forestieră“, iar absolvenții au șanse mari de angajare; Serviciul Forestier Coreean estimează că în următorii câțiva ani vor exista 500 de pădurari vindecători. Este un plan care cuprinde tot felul de programe, de la meditația prenatală în pădure până la ateliere de lucru cu lemnul pentru pacienții cu cancer sau înmormântări în pădure. Un „tren al veseliei“ inițiat de guvern duce copiii maltratați de colegi la o tabără de două zile în pădure. Lângă Parcul Național Sobaeksan se construiește un complex de sănătate de o sută de milioane de dolari.

Pe vremuri, cercetătorii de la Serviciul Forestier Coreean studiau productivitatea pădurilor pentru cherestea; acum distilează și uleiuri esențiale din copaci precum chiparosul-japonez și le studiază efectul de reducere a hormonilor de stres și a simptomelor astmului. În Deajun, un oraș industrial nou, îi fac o vizită ministrului pădurilor, Shin Won Sop, sociolog, care a studiat efectele terapiei forestiere asupra alcoolicilor. Binele omului este acum – spune el – unul dintre scopurile oficiale ale planului forestier național. Mulțumită noilor politici, numărul de vizitatori ai pădurilor Coreei a crescut de la 9,4 milioane în 2010 la 12,8 milioane în 2013.
„Bineînțeles, exploatările forestiere de cherestea continuă – spune Shin. Dar cred că acum roadele pădurii sunt în domeniul sănătății.“ Ministerul lui a obținut date conform cărora vindecarea forestieră reduce costurile medicale și favorizează economia locală. Mai este nevoie – spune el – de date mai clare despre anumite boli și despre calitățile naturale care fac diferența. „Care sunt caracteristicile principale ale pădurii cu cele mai mari beneficii fiziologice și ce fel de păduri sunt mai eficiente?“ – întreabă Shin.

La Conferința comunităților Twin Oaks din Louisa, Virginia, la care oameni din lumea întreagă discută despre sate ecologice, gospodării cooperative și o viață mai apropiată de natură, o participantă se relaxează în baia de nămol comună. Foto: Lucas Foglia

Creierul meu de orășeancă petrece o mare parte din an la Washington și pare să-i placă foarte mult sălbăticia din Utah. În excursia cu cortul organizată de David Strayer, ziua ne plimbăm printre cactuși-fructiferi înfloriți, iar seara stăm la focul de tabără. Studenții lui par mai relaxați și mai sociabili decât în sala de curs – spune el – și fac prezentări mult mai bune. Ce se întâmplă în creierul lor și în al meu? Se întâmplă multe, după cum arată rezultatele recente ale studiilor neurologice.

Cercetătorii coreeni au folosit rezonanța magnetică funcțională pentru a urmări activitatea cerebrală a subiecților care priveau diferite imagini. Când vedeau scene urbane, creierele voluntarilor prezentau un flux sangvin sporit în amigdală, care procesează teama și anxietatea. Dimpotrivă, scenele naturale activau puternic cortexul cingular anterior și insula, zone asociate cu empatia și altruismul. Poate natura ne face nu doar mai calmi, ci și mai amabili.

S-ar putea să ne facă mai amabili și față de noi înșine. Greg Bratman, cercetător la Stanford, și colegii lui au scanat creierele a 38 de voluntari înainte și după o plimbare de 90 de minute, ori într-un parc mare, ori pe o stradă aglomerată din centrul orașului Palo Alto. Cei din natură și numai ei au prezentat o reducere a activității din cortexul prefrontal subgenual – zonă a creierului asociată cu gândurile depresive – și, conform propriilor relatări, au tins să se învinuiască mai puțin pe ei înșiși. Bratman crede că petrecerea timpului afară, într-un mediu plăcut (nu mâncat de insecte sau în bătaia grindinei) ne împrospătează gândurile în mod benefic.

La o „grădiniță în pădure“ din Langnau am Albis, o suburbie a Zürichului, copiii își petrec mai tot programul în pădure, indiferent de vreme. Învață să cioplească bucăți de lemn, să facă focul și să-și construiască adăposturi; au ocazia să exploreze. Susținătorii metodei spun că astfel li se stimulează încrederea în sine și independența. Foto: Lucas Foglia

E posibil ca natura să influențeze – cum spune el – „distribuirea atenției și decizia de a ne concentra sau nu pe emoțiile negative“.

Pe Strayer îl interesează mai mult cum afectează natura capacitatea de rezolvare a problemelor complexe. Studiile lui dezvoltă teoria restabilirii atenției, propusă de Stephen și Rachel Kaplan, experți în psihologia mediului la Universitatea din Michigan, care afirmă că factorii care reduc stresul și oboseala mintală sunt elementele vizuale din mediul natural – apusurile, apele curgătoare, fluturii. Astfel de stimuli, fascinanți, dar nu prea solicitanți, favorizează o concentrare blândă, ușoară, care ne lasă creierul să rătăcească, să se odihnească și să se recupereze după „iritația nervoasă“ a vieții urbane – cum îi spunea Olmsted. „Fascinația relaxată… permite o stare mai reflexivă“ – scriau soții Kaplan –, iar avantajul pare să persiste și când ne întoarcem în casă.
Acum câțiva ani, de exemplu, în cadrul unui experiment asemănător cu al lui Bratman, Stephen Kaplan și colegii lui au descoperit că o plimbare de 50 de minute printre copaci îmbunătățește aptitudinile de atenție executivă, cum ar fi memoria pe termen scurt, efect care nu se observă după plimbarea pe o stradă din oraș.

„Imaginați-vă o terapie fără efecte negative cunoscute, disponibilă oricui, care vă poate îmbunătăți funcțiile cognitive gratuit“ – scriau cercetătorii în publicația lor. Așa ceva chiar există – continuau ei – și se numește „interacționarea cu natura“.

La câteva luni după excursia din Utah, echipa lui Strayer mi-a trimis rezultatele electroencefalogramei. Graficul multicolor reprezenta intensitatea undelor mele cerebrale într-o gamă de frecvențe și le compara cu mostre de la cele două grupuri care rămăseseră în oraș. Într-adevăr, undele mele teta erau mai scăzute decât ale lor; se părea că fascinația relaxată a Râului San Juan îmi liniștise cortexul prefrontal, cel puțin temporar.

Delaney Doyle ține în mână crini sălbatici comestibili culeși de pe terenul familiei, din munții din partea de est a statului Kentucky. Familia Doyle trăiește în afara lumii moderne, înconjurată de pădure. Dar dovezile științifice arată că până și o ieșire în curte sau într-un parc urban sunt benefice pentru sănătate și psihic. Foto: Lucas Foglia

Până acum – spune Strayer –, rezultatele îi susțin ipoteza. Dar, chiar dacă studiul o confirmă, nici vorbă să găsim o explicație completă a experienței creierului în natură. Mereu va rămâne un element de mister – spune Strayer – și poate e mai bine așa. „La urma urmei – spune el –, ieșim în natură nu fiindcă așa spune știința, ci pentru felul în care ne face să ne simțim.“

Maddie Roark înoată printre nuferii din lacul familiei ei din partea de vest a statului Carolina de Nord. Tatăl ei are un centru pentru activități educative în aer liber. În cadrul unui studiu recent, circa 70% dintre mamele din S.U.A. au răspuns că în copilărie se jucau zilnic afară; doar 31% dintre copiii lor mai fac asta. Foto: Lucas Foglia

Citește și

Fotojurnal: Pe urmele lui Ansel Adams

Parcuri americane

Reptilele Australiei, amenințate

Leopardul de Amur

1 Trackback / Pingback

  1. Creierul Tău în Aer Liber - Revista National Geographic Romania #plante #flori #pomi #arbori #arbusti #pepiniera Casa Gradina SiteBucuresti.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*