Primul sanctuar de elefanți deținut și condus de indigeni africani

Naomi, una dintre îngrijitoarele dedicate de la Reteti Elephant Sanctuary Community United primește o mângâiere de la Shaba. Foto: Ami Vitale

Ami Vitale, ambasadoare Nikon și fotografă National Geographic, lansează filmul Shaba, care spune povestea elefantului cu același nume, traumatizat după ce braconierii i-au ucis mama.

În munții din nordul Keniei, o comunitate Samburu face ceva ce nu s-a mai făcut până acum. Membrii comunității au construit primul sanctuar de elefanți deținut și condus de indigeni africani. Se numește Reteti și este o premieră mondială, căci așa ceva nu s-a mai făcut până acum. Elefanții orfani sunt îngrijiți aici, apoi sunt eliberați înapoi în sălbăticie. Proiectul nu schimbă doar atitudinile față de elefanți, ci schimbă și atitudinile față de femei; aici, la Reteti, fotografa Ami Vitale a descoperit legătura specială dintre un grup de femei și un elefant special pe nume Shaba.

Îngrijitoarele de la Reteti Elephant Sanctuary Community United alături de câțiva elefanți orfani. Foto: Ami Vitale

Povestea lui Shaba

Shaba a fost salvată din Shaba National Reserve în 2016, când braconierii i-au împușcat mama. Povestea ei pe larg și a celor care o îngrijesc poate fi urmărită în filmul lui Ami Vitale. Filmul poate fi urmărit online, iar toate profiturile provenite din vânzarea biletelor vor fi donate organizației R.E.S.C.U.E — Reteti Elephant Sanctuary, din Kenya.

O poveste despre elefanți și despre umanitate

Sanctuarul Reteti este atât o poveste de succes despre elefanții orfani care reînvață despre viața în sălbăticie, dar și o poveste despre umanitate și despre felul în care trebuie să ne raportăm la animalele sălbatice.

Toți îngrijitorii provin din comunitatea locală și sunt instruiți pentru a îngriji, reabilita și elibera puii de elefant.

Trei pui de elefant se bucură de o baie de praf. Foto: Ami Vitale
Mary Lengees îl are grijă de Suyian, prima rezidentă al sanctuarului. Suyian a fost salvată în septembrie 2016, pe când avea doar patru săptămâni. În primele zile, îngrijitorii rămân cu orfanii non-stop pentru a oferi confort și pentru a fi siguri că puiul primește toată atenția medicală și dragostea de care are nevoie. Foto: Ami Vitale
Mike Learka și Nadasoit petrec mult timp împreună. Elefanții sunt animale extrem de emoționale și atunci când un pui de elefant își pierde mama, se întristează. Când trece de momentul dificil, toată lumea de la Reteti sărbătorește. Foto: Ami Vitale

Citește și

Pliurile elefanților africani

4 povești din Burkina Faso: elefantul numără până la trei

Vibrațiile elefanților africani pot fi folosite pentru a le determina comportamentul

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*