Dinozauri extremi

dino 01
Se poate ca acest ciudat rand dublu de tepi crescuti din vertebrele Amargasaurus-ului, asemenea aripioarelor unui Cadillac din 1959, sa nu fi avut niciun alt scop decat de a atrage atentia. De cand s-a anuntat, in 1991, descoperirea sauropodului, paleontologii au reflectat asupra rolului delicatelor tije osoase, care, in cel mai bun caz, i-ar fi oferit o modalitate limitata de aparare impotriva pradatorilor. Poate erau acoperite cu piele si formau creste asemanatoare celor ale unor soparle de azi. In acest caz, e posibil ca Amargasaurus sa fi pompat sange spre ele, pentru a ajuta la scaderea temperaturii corpului. Dar rolul probabil al acestora - spune paleontologul Hans-Dieter Sues, de la Institutul Smithsonian, era acela de a atrage perechea sau de a-si intimida rivalii. In evolutie, nimic nu e cu adevarat ciudat. Fiecare structura e logica pentru acel organism. Ilustratie: Renegade 9

Dinozauri extremi – O galerie bizara de monstri mezozoici te fac sa te intrebi ce a slefuit evolutia.

Eseu de John Updike

Inainte de secolul al XIX-lea, atunci cand ieseau la iveala oase de dinozaur, acestea erau considerate dovezi ale existentei dragonilor sau a capcaunilor. Dupa doua veacuri de recoltari de probe paleontologice, marturiile par mai stranii decat orice basm si continua sa devina tot mai ciudate. Zeci de specii noi apar in fiecare an; China si Argentina sunt cele mai recente locuri fierbinti pentru noi descoperiri uimitoare. Analizand specimenele bizare iesite la iveala de curand, nu poti sa nu te intrebi la ce naiba s-o fi gandit Natura.

dino 12
Stramosii Styracosaurusului au inceput cu o mica umflatura deasupra botului, iar apoi s-a dezvoltat o fasie proeminenta in partea din spate a craniului, dar Styracosaurus duce aceste trasaturi la maximum. Protuberanta de pe botul speciilor stravechi a evoluat intr-un tep enorm, care ar fi oferit Styracosaurus-ului o arma puternica pentru a-i tine la distanta pe pradatori si a-i contra pe rivali. Intre timp, proeminenta craniana s-a marit si a capatat si o abundenta de coarne, care le permiteau, probabil, styracozaurilor sa se identifice intre ei de la distanta. Unii cercetatori au sugerat ca sangele pompat spre pielea care acoperea proeminenta ar fi putut determina schimbarea culorii acesteia, probabil pentru a atrage perechea sau a-i speria pe inamici. Craniu fotografiat la Muzeul Regal Ontario (ROM), Toronto
dino 11
Asemenea unui cavaler impovarat de armura, Styracosaurus aparea ca o figura impozanta pe campiile impadurite de pe malurile raurilor din ceea ce azi e Alberta, in Canada. Mai multi indivizi dintre aceste erbivore, de marimea unor rinoceri, au fost identificati in aceleasi straturi de oase, ceea ce sugereaza ca se deplasau in grup. Dinozaurii cu coarne sunt un grup bine cunoscut – spune Hans-Dieter Sues – si, din moment ce Styracosaurus a trait spre sfarsitul acestui neam, putem urmari caile evolutive care au dus la aparitia sa. Ilustratie: Renegade 9

Ce avantaj ofereau, de pilda, membrele din fata diforme, lungi de doi metri si jumatate, si ghearele triple uriase ale Deinocheirus-ului? Sau, daca tot vorbim despre membrele din fata, dependenta ingamfata a Mononykus-ului de un singur deget cu o gheara puternica la capatul fiecarui antebrat scurt? Micutul Epidendrosaurus se lauda cu un al treilea deget alungit enorm, despre care se presupune ca servea unui stil de viata arboricol, agatator, asemanator celui al aye-aye-ului, un lemurian cu aceeasi trasatura curioasa.

Cu ajutorul membranei pe care o sustin, degetele alungite ale liliecilor si pterozaurilor permit zborul si e posibil ca si Epidendrosaurus sa fi facut o prima tentativa in aceasta directie. Dar cum ne putem explica excrescentele morfologice aparent nefolositoare: printre care zorzoanele craniene elaborate, cu un aspect extraordinar, dar inutile in lupta, ale ceratopsidelor, ca Styracosaurus, sau dintii din fata orizontali iesiti in afara ai lui Masiakasaurus knopfleri, acesta fiind o ciudatenie a cretacicului tarziu, descoperit de curand in Madagascar de catre sapatori care au numit animalul dupa Mark Knopfler, solistul formatiei Dire Straits, muzica lor preferata pentru sapat?

dino 05
Gura Masiakasaurus-ului vorbeste despre cum a supravietuit acest carnivor, de marimea unui ciobanesc-german, in bazinele raurilor din nord-vestul Madagascarului, aproape de finalul dominatiei dinozaurilor. Dar ce spune ea? Paleontologul David Krause, de la Universitatea Stony Brook, a condus echipa care a gasit fosilele, inclusiv un fragment din mandibula . Masiakasaurus are dintii din fata lungi si conici, cu varfurile incovoiate, care ii ies din gura – unici printre teropode -, in timp ce dintii din spate sunt mai obisnuiti, lamelari si serati. Asadar, cum folosea o gura atat de specializata? Presupunerea cea mai probabila e aceea ca dintii din fata erau folositi pentru inteparea prazii mici, poate mamifere, soparle si/sau pasari, iar cei din spatele maxilarului erau folositi ulterior la sfasierea acesteia, spune Scott Sampson, de la Universitatea Utah, membru al echipei. In ciuda dentitiei sale extraordinare, Masiakasaurus era, probabil, si el prada pentru crocodili si alte carnivore mari, ca teropodul Majungasaurus, lung de sase metri, cu care isi impartea teritoriul. In fata unor astfel de monstri, cele mai bune metode de aparare ale sale ar fi fost viteza si agilitatea. Ilustratie: Pixeldust Studios

Masiakasaurus e o ciudatenie in toata regula, cu gura plina de acei dinti usor incovoiati, iesiti in afara; dar, la o adica, ciudate sunt si trompa si coltii elefantului, ramificatiile coarnelor elanului si coada paunului. In ce-i priveste pe dinozauri, dificultatea e ca nu-i putem vedea in actiune si nu-i putem cunoaste, ca sa spunem asa, prin perceptii vizuale (si auditive si olfactive).

Oare cat de caraghios li s-ar parea lor trupul uman? Cu pielea subtire si fara pene, cu fata turtita ca o farfurie, de o verticalitate neputincioasa, cu cele cinci degete fragile si fara gheare aflate la capatul fiecarui membru, cu dezgustatoarea lipsa totala a cozii – brr! Oare ce-a facut creatura asta ca sa-si castige locul sub soare? – s-ar putea intreba un dinozaur strict specializat, bine protejat in armura.

dino 10
La capatul mic al spectrului extremelor dinozauriene se gaseste minusculul Epidendrosaurus, un teropod de marimea unei vrabii, cu membre exagerat de mari. Descris in 2002 de paleontologii de la Academia Chineza de stiinte, e cel mai mic dinozaur cunoscut, cu exceptia pasarilor, desi cercetatorii nu sunt siguri daca oasele si urmele descoperite in roca aluvionara in Mongolia Interioara apartin unui adult sau unui pui. O intrebare si mai iritanta: ce facea cu labele sale disproportionate sau cu cel de-al treilea deget mai lung decat celelalte doua la un loc? Cea mai apropiata comparatie e aceea cu aye-aye-ul, un lemurian care traieste in coronamentul padurilor dese din Madagascar si foloseste un deget la fel de lung pentru a scormoni prin scorburi, in cautare de larve si insecte. De asemenea – spune Thomas Holtz -, este posibil ca Epidendrosaurus sa fi avut un penaj asemanator pasarilor. Ilustratie: Pixeldust Studios
dino 09
Plin de tepi si noduri proeminente, craniul unui Dracorex arata ca si cum ar fi fost forjat intr-o legenda medievala. Totusi creatura careia probabil ii apartinea semana mai mult cu un mistret antofag regele-dragon care scuipa flacari, pe care-l evoca numele sau. Descoperit de cautatori de fosile amatori in partea din Dakota de Sud a formatiunii Hell Creek, Dracorex a fost incadrat de paleontologii Robert Bakker si Robert Sullivan in familia erbivora pachycephalosauridae. Multe specii din acest grup aveau calote craniene groase, care le-ar fi permis sa-si intrebuinteze capetele ca pe niste berbeci de spart ziduri. Oare Dracorex, cu teasta sa relativ turtita, ar fi putut sa fie unul dintre cei care dadeau din cap? De ce nu? – se intreaba Bakker. El ne indica exemplul porcului-de-padure-urias, care foloseste o teasta la fel de turtita pentru a se apara impotriva pradatorilor. Dotat cu carne si piele, Dracorex ne priveste de pe coperta numarului de aprilie. Fosila fotografiata la Muzeul Pentru Copii, din Indianapolis

Dinozauri extremi au dominat suprafata de uscata a Pamantului de acum aproximativ 200 de milioane de ani pana la brusca lor disparitie, cu 135 de milioane de ani mai tarziu. Durata uriasa depaseste capacitatea de intelegere a mintii umane, care si-a luat forma actuala, cea de Homo sapiens, acum mai putin de 200.000 de ani si a inceput sa lase dovezi scrise si sa construiasca orase cu mai putin de 10.000 de ani in urma.

Cand primii dinozauri – mici, de categorie usoara, bipezi si carnivori – au aparut in Triasic, prima dintre cele trei perioade ale erei mezozoice, Pamantul avea un singur continent gigantic, Pangaea; in timpul perioadei lor de prosperitate din Jurasic, Pangaea s-a despartit in doua, Laurasia si Gondwana; pana in Cretacicul tarziu, forma continentelor se asemana oarecum cu cea actuala, desi toate erau mai mici din cauza nivelului inalt al marilor, iar India era inca o insula care se indrepta spre o ciocnire cu Asia, ce avea sa dea nastere muntilor Himalaya.

Lumea devenea cea pe care o cunoastem noi: Anzii si Muntii Stancosi incepeau sa se ridice; aparusera plantele cu flori si, odata cu ele, albinele. In general, climatul mezozoic era mai cald si mai umed decat cel de azi, generand cresteri luxuriante de ferigi, cicadofite si paduri de arbori vesnic verzi, ginkgo si ferigi arborescente pana la poli; dinozaurii erbivori au crescut uriasi, iar rapitorii carnivori au tinut pasul cu ei.

Era vara la nivel planetar si viata era usoara. Nu chiar asa de usoara: in timpul indelungat petrecut de dinozauri extremi pe Pamant, li s-au intarit oasele si li s-au inmultit tepii, ca si cum lupta pentru supravietuire ar fi devenit tot mai acerba. Si totusi avantajul defensiv sau ofensiv al zorzoanelor craniene sau al platoselor de pe spate nu e evident. Calota craniana solida a Pachycephalosaurus-ului, cel mai mare dintre dinozaurii cu capul osos, pare facuta pentru a lovi – dar ce sa loveasca?

Teasta nu ar fi reusit sa faca cine stie ce in infruntarea cu un rapitor mare precum Tyrannosaurus rex, care putea musca in voie din tot restul trupului neprotejat al Pachycephalosaurus-ului. Confruntarile dintre masculii din aceeasi specie erau putin probabile, pentru ca osul, desi gros de douazeci si cinci de centimetri, nu absorbea socurile. De altfel, craniul unor Pachycephalosaurus era turtit si subtire, iar al altora, inalt si ca o creasta – neadecvat loviturilor cu capul.

dino 08
Deinocheirus, „mana formidabila“. Ilustratie: Pixeldust Studios

Un model si mai putin practic era cel al craniului Pachycephalosaurus-ului Dracorex hogwartsia – o explozie solara complicata de coarne si noduri tepoase, fara calota craniana. Doar un singur astfel de craniu a fost dezgropat; e expus la Muzeul Copiilor din Indianapolis, purtand numele glumet luat dupa Scoala de Vrajitorie si Magie a lui Harry Potter. Parasaurolophus walkeri, cu cioc de rata, un alt erbivor din Cretacicul tarziu, etala o structura spectaculoasa, asemanatoare unei tevi, ce i se prelungea lin din ceafa, despre care s-a speculat la un moment dat ca ar fi actionat ca un tub pentru respiratie la inotul subacvatic.

Creasta tubulara nu avea insa niciun orificiu pentru a trage aerul. S-ar putea sa fi fost folosita ca o trompa ce emitea sunete pentru comunicarea in cadrul grupului sau sa fi sustinut o fasie de piele stralucitoare, atractiva pentru un Parasaurolophus de sex opus. Succesul sexual si acceptarea in cadrul grupului erau la fel de importante pentru perpetuarea genelor ca si curajul in lupta sau capacitatea de a aduna hrana. Dinozaurii au reprezentat intotdeauna enigme in ce priveste adaptabilitatea.

Cum reuseau erbivorii uriasi ca Brachiosaurus, Apatosaurus si Diplodocus sa bage in gurile lor mici suficienta hrana in fiecare zi pentru a-si umple pantecele generoase? Dintre cei doi dinozauri extremi familiari a caror lupta pe viata si pe moarte a fost memorabil animata in Fantezia lui Walt Disney din 1940 (desi, in realitate, nu s-au intalnit niciodata pe culoarele timpului, intre ei existand un decalaj de 75 de milioane de ani), T. rex avea membrele din fata inexplicabil de mici, iar Stegosaurus ducea in spate doua randuri de placi osoase uriase, neglijabile ca armura defensiva si problematice ca metoda de reglare a temperaturii.

dino 13
Ale cui sunt aceste brate? Intrebarea ii pune in dificultate pe paleontologi de aproape patru decenii. Dezgropate in Mongolia, langa un asortiment de fosile de dinozauri de prada, membrele reconstituite masoara fiecare doi metri si jumatate lungime, terminandu-se cu gheare de 25 cm. Dar alte cateva parti din ceea ce s-a gasit initial nu au mai fost recuperate niciodata. Paleontologii au numit animalul Deinocheirus si au incercat sa compare oasele cu cele ale speciilor cunoscute. Din punct de vedere anatomic, antebratele si labele Deinocheirus-ului par aproape identice cu cele ale ornitomimizilor, un grup de dinozauri rapizi, asemanatori cu strutii, care isi foloseau membrele superioare pentru a insfaca prada. Cu toate acestea, cand cercetatorii incearca sa estimeze dimensiunile Deinocheirus-ului pe baza unui raport intre dimensiunea bratelor si a trupului la animalele din acest grup, calculele proiecteaza un animal masiv, cu o lungime de 12 m (silueta), situandu-l printre cele mai mari teropode cunoscute, cum ar fi Carcharodontosaurus. Fosila din Colectia Academiei Mongole de Stiinte

Nu ca trasaturile biologice ar avea nevoie sa fie eficiente pentru a fi transmise mai departe. Unii puristi darwinisti nu agreeaza nici termenul „adaptiv”, care ar aduce o urma de implicare teleologica, de autoperfectionare pentru un anumit scop. Ceea ce e sigur e ca scheletele dinozaurilor demonstreaza viabilitatea, pentru o anumita perioada, a anumitor dimensiuni si conformatii.

Si cu toate acestea, chiar si Darwin, in ultima pagina din Originea speciilor, rezumand teoria sa ca „selectia naturala, care determina divergenta de caracter si disparitia formelor mai putin perfectionate”, lasa sa cada o umbra de judecata de valoare prin „mai putin perfectionate”. In ce sens sunt formele actuale de viata imbunatatite fata de dinozauri? Toate formele de viata, chiar si cele care dureaza de foarte mult timp, ca algele albastreverzi, crabii-potcoava si crocodilii, vor pica in cele din urma vreun test in fata conditiilor de mediu si isi vor gasi sfarsitul.

dino 07
Cu o coada tepoasa si siruri de placi osoase in lungul spatelui, Tuojiangosaurus, asemenea rudei sale mai bine cunoscute Stegosaurus, seamana cu un tanc din jurasic. Totusi ceea ce ii confirma acestui erbivor chinez masiv locul in randurile celor cu adevarat ciudati e tepul lung si ascutit care iese din fiecare omoplat. Tepii de pe omoplati il ajutau sa-si protejeze flancurile vulnerabile, care erau exact la nivelul unui alozaur care l-ar fi putut ataca – afirma paleontologul Thomas Holtz, de la Universitatea din Maryland. In ceea ce priveste placile de pe spate, rolul acestora e o chestiune mult dezbatuta – spune Susannah Maidment, paleontolog la Universitatea Cambridge. Primii dinozauri protejati cu armura erau acoperiti cu mici scuturi, menite sa-i fereasca de muscatura vreunui pradator, trasatura transmisa mai departe la unii dintre descendentii lor. Dar la altii, cum ar fi Tuojiangosaurus, scuturile au evoluat in niste placi de-a lungul sirei spinarii, care ii faceau, poate, sa para mai mari, dar nu-i protejau prea mult. Un teropod mare – spune Maidment – ar fi putut sa le infulece ca pe chipsuri. Ilustratie: Pixeldust Studios

Putem spune, fara umbra de indoiala, ca niciun dinozaur nu era asa inteligent ca Homo sapiens si nici macar ca cimpanzeii. Si niciunul dintre cei cunoscuti, nici chiar un campion la categoria grea cum e Argentinosaurus, nu era atat de mare ca balena albastra. Am putea crede ca niciunul nu era la fel de frumos in miscare rapida ca ghepardul sau antilopa ori la fel de impresionant pentru simtul nostru estetic de mamifere precum leul sau tigrul.

dino 04
Osul tubular care se prelungea lin din craniul unui Parasaurolophus walkeri a inspirat mai multe teorii privind functia sa. Arma? Tub pentru respirat? Niciuna dintre acestea? Cu ajutorul modelarii computerizate, oamenii de stiinta au ajuns sa creada ca era folosit la generarea unor sunete ca ale trombonului, desi se poate sa fi avut un rol si in atractia sexuala. Fosila fotografiata la Muzeul Regal Ontario (ROM), Toronto
dino 03
Dinozauri extremi – Craniul Carnotaurusului, construit asemenea unui berbec pentru spargerea zidurilor, prezinta o pereche de coarne solide. Totusi aceasta masinarie formidabila e insotita de membre anterioare mici (chiar mai pipernicite decat ale lui Tyrannosaurus rex) si de dinti surprinzator de mici. Unii oameni de stiinta, precum paleontologul Paul Sereno, de la Universitatea din Chicago, si-i imagineaza pe Carnotaurus si pe rudele sale ca pe niste hiene dinozauriene, iuti de picior si cu botul scurt, pentru a descoperi cadavre si a le roade. Fosila fotografiata la Muzeul Argentinian de stiinte Naturale (MACN)

Dar dincolo de acest nivel, e greu sa vorbim despre perfectionare, mai ales din moment ce, in ciuda tuturor calitatilor sale deosebite, Homo sapiens intineaza mediul inconjurator mai mult decat orice alta fauna inaintea lui. In lunga lor domnie, dinozaurii au umplut fiecare nisa a habitatului de mai multe ori, iar celor mai mici dintre ei – micutelor teropode cu oase usoare, care trebuiau sa fuga pe sub picioarele altora pentru a nu fi strivite – le-au crescut pene si s-au transformat in pasari care inca mai canta si zboara peste tot in jurul nostru.

Este un final uimitor pentru o poveste uimitoare despre evolutie – de la Deinonychus la porumbel. Cu siguranta mai sunt si alte surprize ce stau la panda in saga dinozaurilor, care inca se dezvaluie. Chiar in primavara trecuta au fost descoperite oasele unui dinozaur urias, asemanator cu o pasare, Gigantoraptor, in Mongolia Interioara. In mod evident, se numara printre oviraptorozaurii din Cretacicul tarziu – slabanogi de 40 de kilograme, cu ciocuri fara dinti -, dar cantarea o tona si jumatate si ar fi putut iscodi printr-o fereastra de la etajul doi.

In timp ce multi dintre tovarasii sai teropozi evoluau spre agilitate si inteligenta – Troodon, lung de doi metri, avea ochii si creierul relativ mari -, Gigantoraptor a optat pentru masivitate. Dar ce manca cu ciocul sau enorm, fara dinti? Oare membrele sale din fata, terminate cu gheare, erau acoperite de pene, precum cele ale oviraptorozaurilor mai mici? Noile specimene, care apar sub forma de oase incalcite incastrate in roca sedimentara, nu reprezinta decat varfurile unui continent scufundat, in care curentii evolutiei mergeau cand inainte, cand inapoi.

Ca grup, dinozaurii au cunoscut mii de disparitii, iar cea finala, de la sfarsitul Mezozoicului, pare sa fi fost opera unui asteroid. Ei traiesc in continuare pe tronul dominatiei pamantene, in constiinta succesorilor lor umani. Sunt perdantii finali intr-un joc al supravietuirii pe care specia noastra il joaca in continuare, dar noi tipuri de dinozauri apar mereu din rocile de sub talpile noastre, pentru a ne amuza si uimi.

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*